sâmbătă, 19 noiembrie 2016

devreme

pe dumnezeul care știe să tacă



mai mult decât toate bisericile din lume

v-ați supărat degeaba
domnule

și parcă prea devreme
lumea nu a trăit nici măcar
al treilea război mondial
















vineri, 11 noiembrie 2016

amară


întâi s-a trezit dumnezeu care nu dormise deloc
a pregătit cafeaua
după care ne-a trezit pe noi
unul câte unul
ce bine mirosea în casă
totuși
unii au fost nemulțumiți
că era devreme
și oricum nu aveau chef să meargă la lucru în ziua aia

e amară au spus
răstigniți-l


le-am răspuns
e amară






vineri, 28 octombrie 2016

miercuri, 26 octombrie 2016

atingeri...

vă rog să mă iertaaați că v-am atins

vă rog
să mă iertaaați
că v-am atins

vă rog

să mă iertaaați

că v-am atins

femeie vineție departe mecanică
tu ai atins carnea domnului nu haina
pentru care zarurile au fost deja aruncate

isus a zis: cine s-a atins de mine?
și nicio întrebare nu era în cuvintele lui

ieri
în lidl-ul din alba iulia
femeia care stătea la rând în spatele meu
după ce m-a atins ușor cu căruciorul
vineție departe mecanică
a început să cânte
ușooor
bătrânește

vă rog să mă iertaaați că v-am atins

vă rog
să mă iertaaați
că v-am atins

vă rog

să mă iertaaați

că v-am atins

și sufletul meu s-a vindecat
fiindcă nu carnea mi-a fost atinsă
ci sufletul
pentru care zarurile
încă n-au fost aruncate


(evanghelia după luca, cap.8, vers.43-48)

marți, 25 octombrie 2016

vineri, 16 septembrie 2016

să zboare











voi când ieșiți din bisericile voastre nu mai închideți cărțile
lăsați-le să zboare











joi, 15 septembrie 2016

realitate, vreți?


din plămânul meu stâng
ca dintr-o pâine uscată
a mușcat dumnezeu când era pe cruce

după aceea a strigat mi-e sete
și i-am dat să bea sânge acrit
de prea multă responsabilitate

poftiți destrămați-mi pielea dacă vreți
și cu șnurul ăsta putred coaseți la loc perdeaua templului

știu că nu se poate

dar încercați

duminică, 21 august 2016

unu

dragostea
nu se împarte la doi
decât cu foarte puțin timp înainte de moarte

pe dealul golgotei
nu au fost niciodată trei cruci
la dreapta și la stânga mântuitorului
câzând sau ridincându-se
umbrele lui cain și abel

acum, ascultați-mă bine:
în toată istoria pământului a fost cu adevărat o singură naștere
a fost jertfit un singur miel
smulsă din rădăcini o singură floare
pe ceruri a strălucit mereu o singură stea
în piepturile tuturor îndrăgostiților bate aceeași inimă
un bărbat poate iubi o femeie o singură dată
o femeie poate iubi un bărbat o singură viață
un singur ochi avem să le vedem pe toate
indiferent de numărul anilor viața omului e o singură respirație
din ceruri îngerii văd o singură biserică și un singur preot

copiii învățață să rostească un singur cuvânt
unu



foto: http://www.rschoeffel.com/art/acrylic-abstract-art-power-of-one/

joi, 4 august 2016

zbor deasupra unui cuib de cruci





strig nu există dumnezeu
și dumnezeu se răstignește iar
și se ascunde în pământ trei zile
pentru a-mi da dreptate
mie
păcătosul













sursă foto http://simmonssmith.com/gallery/abstracts/

joi, 21 iulie 2016

galben




prea ne închinăm
unui dumnezeu
creat după chipul și asemănarea noastră
pitit prostește după un pom crescut strâmb
într-o grădină a fricii suferinței și nebuniei

prea ne răstignim pentru el
să fie mântuit
sărmane cruci înfipte
în golul de sub burta tot mai goală a planetei

tu
cauți un om
nu-i așa?











vineri, 1 iulie 2016

din viața unui om obișnuit





încercând să convingă oamenii că voia lui dumnezeu pentru ei e o viață perfectă, desăvârșită, fără păcat, condusă după reguli clare și inflexibile, religia ar putea deveni o cale spre porțile iadului. 

joi, 23 iunie 2016

de două ori, de trei ori

Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înştiinţări şi le întipăreşte învăţăturile Lui, ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele. Atunci îi este greaţă de pâine, chiar şi de bucatele cele mai alese. Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele care nu i se vedeau rămân goale; sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii. Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!” Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă faţa cu bucurie şi-i dă înapoi nevinovăţia. Atunci el cântă înaintea oamenilor şi zice: „Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost pedepsit după faptele mele; Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!” Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-l ridice din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii. (Iov 33:14-30)



sâmbătă, 11 iunie 2016

2 cronici 19:3














vezi
când ai timp într-o zi
pune-ți inima să-l caute pe dumnezeu
pe unii
căutarea asta i-a salvat de la moarte









vineri, 10 iunie 2016

unu care unește




nu dogmele, ci duhurile îi împart/despart pe creștini în tot felul de partide religioase, mari sau mici. în realitate, creștinii se împart în două categorii și atât. unii conduși de duhul lui dumnezeu și alții conduși de nici nu mai contează cine. 

sâmbătă, 4 iunie 2016

nici nici



atunci când nu mai e nimic de înțeles
rup din mine crengi
fără fructe
înalț trei colibe și te chem
pe tine
singurul
să intri în ele

nu pe moise
nici pe ilie

joi, 2 iunie 2016

luni, 30 mai 2016

omul

omul

                                                          în căutarea unui dumnezeu atotprezent


                       revoltându-se împotriva unui dumnezeu atotputernic











sâmbătă, 28 mai 2016

nu știu




bătrânii sunt copiii cărora dumnezeu nu le-a spus la timp stați opriți-vă ajunge!

...
    ...
       ...
          ...
             ...nu știu de ce

marți, 24 mai 2016

cerul de jos în sus

picurăm absent
peste umbrela lui dumnezeu
sentimente și carne

altfel

și timpul
e tot patru pereți
de-asta
luați și mâncați beți
săturați-vă
creșteți înmulțiți-vă și umpleți celula
până la urmă spinarea vreunuia va crăpa și va trece dincolo
în locul despre care atâta știm
că ne-a fost pregătit
până atunci iubiți-vă gardienii
dacă ei vă silesc să le sărutați tălpile un kilometru de drum murdar
voi sărutați-le doi kilometri
dacă vă vor cere identitatea dați-le-o
altfel dorințele lor negre vor muri de foame
dar sufletele lor vor fi cerute din mâinile voastre
mai ales vă spun să nu vi se tulbure inima
plecați-vă pe genunchi
dar nu plângeți
lacrimile se vor aduna în voi cum adună îngerii urletele în saci de carne
înecând copiii lăsați să meargă la el
mai bine bucurați-vă
iarăși zic

bucurați-vă

joi, 5 mai 2016

duminică, 24 aprilie 2016

pe sine nu


tai
felii din rai 
ca dintr-un tort
în care bobul de grâu nu e mort

                                                               și le dau 
                                                                             celor care pe sine
                                                                                                          nu se mai au

miercuri, 13 aprilie 2016

Nicu Butoi - "Doamne, sa mi capat... copiii!"




după care...




adevărata religie e despre frumusețea lui Hristos, nu despre ce nu are voie să facă un om mântuit de Hristos. așa cum ceea ce îți dorești în primul rând de la copilul tău, e să înțeleagă că îl iubești.  

luni, 11 aprilie 2016

0 - 1




explicabilă înfrângerea la nebunie a fiului risipitor în fața fratelui său mai mare. ăsta ultimul era profesionist

duminică, 10 aprilie 2016

chiar nu






nu, dumnezeu nu smulge un om din pușcăria murdară și întunecată a păcatului, pentru a-l muta în penitenciarul curat și luminos al unei sfințenii false și sterile. chiar nu.   

și Cuvântul era Dumnezeu








La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. (Ioan 1:1)







o corabie fără apă nu e cu nimic mai prejos decât o mare fără corăbii. Cuvântul despărțit de Dumnezeu e umanism. Dumnezeu fără Cuvânt, e deism. când refuză să-și pună întrebări, religia de astăzi pică ușor în capcana acestei despărțiri.  și atunci se „predică” ba un Dumnezeu departe, străin de omenire, ba un Isus departe de Dumnezeu, o iubire fără niciun căpătâi.










sursa foto: http://www.marklawrencegallery.com/products/job-8-9-i-wont-cry-for-yesterday

marți, 5 aprilie 2016

întotdeauna



„Dă-ne întotdeauna răbdarea Ta, Doamne Isuse, cu care ai suferit batjocura din partea celor pe care ai venit să-i salvezi. Dă-ne întotdeauna această dragoste care să fie mai mare decât suferința noastră.” - Nicu Butoi

vineri, 1 aprilie 2016

dacă și dacă și dacă


Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gândesc. (Psalmi 17:3)











dacă uitându-mă în oglindă te-aș vedea pe tine, Doamne...



joi, 31 martie 2016

ne-spusele

când obosesc prea tare
mă întind pe cruce
și adorm

când obosesc prea tare
mă întind pe cruce 
și adorm



miercuri, 30 martie 2016

atât





poate că dumnezeu nu mai vorbește fiindcă noi am distrus puterea cuvintelor prin folosirea lor prostească, nu mai „face” minuni, fiindcă ne-am pierdut mirarea minunându-ne de toate tâmpeniile posibile, poate că dumnezeu ne iubește și atât, atât

luni, 28 martie 2016

Dacă Socrate ar intra în cameră, toţi ne-am ridica în picioare ca să-i dăm cinste, dar dacă ar intra Iisus Hristos, I-am cădea toţi la picioare. - napoleon bonaparte 



de unde să știe napoleon că Isus era deja în cameră?...

vineri, 25 martie 2016

acasă?!




a fost o vreme când umblam din biserică în biserică pentru a-l întâlni pe dumnezeu, despre care credeam că e un fel de șef peste toate bisericile și le vizitează pe rând. am obosit. m-am gândit apoi să rămân într-una singură, până la urmă va trece și pe-acolo. n-a mers. am plecat aiurea, dezamăgit de tot și de toate. atunci l-am întâlnit. mă aștepta acasă. da, la mine acasă. de-atunci nu mai merg în nicio biserică fără el. 

joi, 24 martie 2016

noi vrem

Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. (Filipeni 2:13)


are și dumnezeu plăcerile lui. una din plăceri e aceea de a ne ajuta să fim ca el. exact, acuzația lui satan din grădina edenului: dumnezeu nu vrea să fiți ca el! (Geneza 3:5) chiar dumnezeu, după căderea omului spune că omul a ajuns ca „unul din noi...” și că trebuie împiedicat să ajungă la pomul vieții. despre căderea lui lucifer știm că a avut la rădăcină dorința de a fi ca dumnezeu. evanghelia după Luca, cap.6, vers.36: fiți milostivi, după cum și tatăl vostru e milostiv. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:48) diferența dintre a fi și a nu fi credincios: a fi ca dumnezeu după voia lui dumnezeu și a fi ca dumnezeu după dorința egoistă a omului condus de păcat. vreau să fiu ca el pentru a avea dragostea lui sau vreau să fiu ca el pentru a avea puterea lui?...

marți, 22 martie 2016

imagine






somnul celui care
căutând speriat prin grămada cu morți
cadavrul lui dumnezeu
a găsit o scară
înaltă
dar nu până la cer

luni, 21 martie 2016

asemenea nouă



indiferent cât de sus L-ar urca oamenii, teologi, artiști ori amândouă la un loc, El coboară mereu și mereu printre noi, fiindcă ăsta îi e locul, fiindcă asta înseamnă că e Dumnezeu

„ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor”(Filipeni 2:7)

duminică, 20 martie 2016

la cruce

Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20)


la cruce nu doar Hristos a fost răstignit și a murit pentru păcatele mele, acolo, prin credință, am fost și eu răstignit față de păcat. de înviat însă, a înviat doar el, pentru ca totul să fie Hristos și viață nouă, plină de Duhul, în Dumnezeu. 

sâmbătă, 20 februarie 2016



”dumnezeu e ceea ce fiecare știe să facă cu propria-i singurătate„ - mmm... atâta nu, atâta da