joi, 27 februarie 2014

altfel despre pilda fiului risipitor


Mă (re)întreb: tatăl fiului risipitor l-ar fi putut convinge pe acesta să nu plece în călătorie? Am argumente pentru „da”: i-ar fi putut porunci să rămână acasă, ar fi putut să nu îi dea acestuia nimic din ceea ce oricum nu era a lui, ar fi putut pune argații să păzească zi și noapte curtea, pentru ca nimeni să nu poată intra sau ieși fără știrea lui. Ar fi putut face multe altele de felul ăsta. Toate s-ar fi încadrat la categoria „restricție”! Dar relația dintre tată și fiu nu ar fi permis celui dintâi să acționeze așa! Relația fiu-tată... a fost puțin altfel construită.

Din altă perspectivă, poarta a fost mereu deschisă. Oricare dintre cei doi fii puteau pleca oricând și oriunde! Era alegerea lor. În sufletul fiului risipitor și-a făcut loc o idee nebună: există ceva mai bun decât acasă! Și a plecat. Dacă era împiedicat să facă asta, în timp ce avea în minte acel ceva mai bun, tatăl avea lângă el un veșnic nemulțumit. Într-un fel, asta era și problema fiului celui mare. Dacă pentru cel mic problema era spațiul, avea un „acolo” mai bun, pentru fiul cel mare problema era situată în timp: el visa la un „atunci” mai bun, când tatăl avea să dispară și totul va fi al lui. Problema fiului risipitor s-a rezolvat prin experiență. Fiul cel mare nu putea verifica print experimentare dacă gândește bine sau ba. Bineînțeles, faptul că fiul cel mare a fost atât de hotărât încât a spus în față ce gândea, a fost o garanție pentru tata că dragostea și caracterul lui au fost înțelese.

Credința e soluția lui Dumnezeu la această problemă. Doar ai curajul și spune-i lui Dumnezeu în față ceea ce ai gândești despre El și despre felul în care se poartă cu tine! Nu fugi de El, tu ești cel care pierde. Mai bine risipitor și speriat, decât fățarnic, mai bine aproape de moarte, dar viu! Pricepi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu