joi, 27 februarie 2014

altfel despre pilda fiului risipitor


Mă (re)întreb: tatăl fiului risipitor l-ar fi putut convinge pe acesta să nu plece în călătorie? Am argumente pentru „da”: i-ar fi putut porunci să rămână acasă, ar fi putut să nu îi dea acestuia nimic din ceea ce oricum nu era a lui, ar fi putut pune argații să păzească zi și noapte curtea, pentru ca nimeni să nu poată intra sau ieși fără știrea lui. Ar fi putut face multe altele de felul ăsta. Toate s-ar fi încadrat la categoria „restricție”! Dar relația dintre tată și fiu nu ar fi permis celui dintâi să acționeze așa! Relația fiu-tată... a fost puțin altfel construită.

Din altă perspectivă, poarta a fost mereu deschisă. Oricare dintre cei doi fii puteau pleca oricând și oriunde! Era alegerea lor. În sufletul fiului risipitor și-a făcut loc o idee nebună: există ceva mai bun decât acasă! Și a plecat. Dacă era împiedicat să facă asta, în timp ce avea în minte acel ceva mai bun, tatăl avea lângă el un veșnic nemulțumit. Într-un fel, asta era și problema fiului celui mare. Dacă pentru cel mic problema era spațiul, avea un „acolo” mai bun, pentru fiul cel mare problema era situată în timp: el visa la un „atunci” mai bun, când tatăl avea să dispară și totul va fi al lui. Problema fiului risipitor s-a rezolvat prin experiență. Fiul cel mare nu putea verifica print experimentare dacă gândește bine sau ba. Bineînțeles, faptul că fiul cel mare a fost atât de hotărât încât a spus în față ce gândea, a fost o garanție pentru tata că dragostea și caracterul lui au fost înțelese.

Credința e soluția lui Dumnezeu la această problemă. Doar ai curajul și spune-i lui Dumnezeu în față ceea ce ai gândești despre El și despre felul în care se poartă cu tine! Nu fugi de El, tu ești cel care pierde. Mai bine risipitor și speriat, decât fățarnic, mai bine aproape de moarte, dar viu! Pricepi?

marți, 25 februarie 2014

de dragul explicațiilor


Pentru oameni încurcați, dar de treabă: „Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” (1 Ioan, cap.4, vers.8) 

În ce fel e influențată imaginea lui Dumnezeu de felul în care alegem să iubim?... Capacitatea de a iubi ne e dată tuturor. Bineințeles, avem și egoism la dispoziție. Cu cât îți dai voie mai mult să iubești, cu atât mai „clar” ți-e chipul lui Dumnezeu? Asta a fost varianta aiurea, da’ faină.

Cealaltă variantă: nu poți să iubești până nu L-ai cunoscut pe Dumnezeu. El te învață să iubești. Asta e mai serioasă. Dar cum te învață Dumnezeu să îl iubești pe omul de lângă tine, având în vedere că nu ești Dumnezeu, să poți iubi la fel ca El? Poate că dragostea e pur și simplu dragoste și nu are nevoie de astfel de explicații.

A treia variantă: primele două variante sunt corecte. Azi e marți!

N-ar fi corect să mă opresc aici. Dumnezeu te iubește fără să încerce să te învețe ceva. Nu știu dacă poți găsi vreun motiv când ești întrebat pentru ce iubești. Dumnezeu iubește în felul Lui, dragostea cuiva e același lucru cu felul în care alege să iubească: atunci când îți răspunde la rugăciune și ție nu îți convine felul în care a ales să îți răspundă, atunci când tace și tu vrei ca El să vorbească, atunci când îl lovești și alege să nu facă la fel, atunci când Îl alungi și El rămâne și suportă tot spectacolul, atunci când ești fericit și îndrepți fericirea spre ceilalți… Uite, de exemplu, violetele din imagine! Te recunoști? Și eu! 

luni, 24 februarie 2014

toate numele




Isus vorbind la telefon, contul lui Isus de FB, Isus la Mall, Isus la o ceașcă de ciocolată caldă, Isus citind, Isus luptându-se cu gândurile, Isus punând întrebări despre viitor, Isus căutând în jur o privire care să Îi aducă liniștea... Isus la cruce, pentru ca exercițiul să poată fi repetat cu multe alte nume decât Isus.   

vineri, 21 februarie 2014

și cât de departe?...

Pilat deci a ieşit afară la ei şi le-a zis: „Ce pâră aduceţi împotriva Omului acestuia?” (Evanghelia după Ioan, cap.18, v.29)

Nu știu ce i-a umplut pieptul lui Pilat când a pus întrebarea asta mulțimii... Ar fi mai simplu să mă așez în locul unui om din mulțime, sau să încerc să îmi imaginez cum m-aș fi simțit eu în locul Lui? Care a fost răul pe care Isus l-a făcut Israelului? Cu ce ochi i-a privit pe oamenii care nu au avut curajul să Îl privească în ochi? Nicio urmă de răutate, de ură pentru cei care alungau mustrarea conștiinței pentru a inventa un motiv nenorocit... Da, mi-e mult mai ușor să mă așez în locul unui om din mulțime. La urma urmei asta fac în fiecare zi când aleg păcatul. Poate că exercițiul salvator ar fi tocmai să mă lupt cu mine însumi în încercarea de a mă așeza în locul Lui... Cât de sus, Doamne, câd de departe?...

secunda ta!


Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştile.  (Evanghelia după Ioan, cap.18, vers.28)


Isus nu a jucat niciodată teatru. Chiar dacă Isus ar fi putut deveni cel mai mare actor care a trăit vreodată pe pământ. Când spun „ar fi putut”, vorbesc în cel mai omenesc mod. Condiția salvării umanității era ca Isus să fie tot timpul Isus. Caiafa, în schimb... a fost un mare actor. Chiar dacă acel Caiafa avea posibilitatea alegerii de a nu fi actor. Când spun „avea posibilitatea”, vorbesc dumnezeiește. Ce zi pentru îngeri, aceea în care Isus a fost dus înaintea lui Caiafa! Două scenarii suprapuse: Dumnezeu a pregătit unul din scenarii, prin care Isus ar fi putut salva toată adunarea de acolo. Cerul nu are alte intenții cu pământenii. Un alt scenariu, în care toți ceilalți trebuiau să lucreze împreună pentru pierderea propriei mântuiri. 

Mai mult, Isus nu era undeva deasupra, văzându-și propria condamnare. Isus, cel care a plâns la învierea lui Lazăr, Isus cel care cred că s-a bucurat împreună cu toți cei înviați sau vindecați... acest Isus era prezent acolo. Pentru că lecția avea să fie deosebit de prețioasă: când ești în mâna lui Dumnezeu, mâinile oamenilor sunt neputincioase!

Dar ce legătură are asta cu viața de fiecare zi a unui om care trăiește astăzi, într-o biserică în care nu se întâmplă mare lucru, a cărui viață e o succesiune de bucurii și tristeți, care pare să nu aibă niciun sens?... Dacă vreodată, în viața ta, lungă sau scurtă, așa cum e ea, I-ai spus lui Dumnezeu că vrei să fii copilul Lui, fiecare secundă a vieții tale, nu vorbesc de ani, își are importanța ei. Pentru că într-o zi, într-un fel sau altul, vei avea „scena” ta, în care, înaintea oamenilor și a îngerilor vei sta tu însuți deasupra tuturor și vei aduce slavă lui Dumnezeu! El nu a uitat niciodată ce L-ai rugat. Dacă trebuie să repeți din când în când, e pentru că noi suntem cei care uită. Scenariul e pregătit. Ce faci cu secunda?

duminică, 16 februarie 2014

dovada!

Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi. – dacă nu ți-a fost clar până acum, poftim dovada: Dumnezeu ne știe pe de rost!

(Cartea lui Ieremia, cap.2, vers.33)

joi, 6 februarie 2014

indiferent

„Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înştiinţări şi le întipăreşte învăţăturile Lui, ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele.” (Cartea lui Iov, cap.33, vers.14-19)

Dumnezeu vorbește… Ești gata să Îl asculți, indiferent ce are să îți spună? Cea mai frumoasă rugăciune: Trece-mă, Doamne, prin orice crezi Tu că e mai bine pentru Mine! Începând de acum, bineînțeles!

miercuri, 5 februarie 2014

promisiunea

Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” (Cartea Genezei, cap.17, vers.17)

Dumnezeu a venit într-o zi și i-a făcut o promisiune: vei avea un fiu. Am planuri mari cu acesti fiu al tău! Timpul trece, copilul nu se naște, Avraam și Sarai așteaptă. Cât despre răbdarea oamenilor… Cei doi, ca să nu „piardă” promisiunea, cad de acord ca Avraam să aibă un copil cu roaba Saraiei, practică obișnuită pe vremea aceea. Surpriza? După un timp Dumnezeu se întoarce, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic și îi spune lui Avraam: Deci, sunt aici, să continuăm ce am început împreună! Soția ta va naște un fiu. Este fiul despre care am vorbit noi doi. Cum s-a simțit Avraam? S-a aruncat la pământ și a râs! Nu a zâmbit, nu cred că a râs „englezește”, finuț… Cred că Avraam a râs din toată inima! O încurcătură mai mare ca asta nu putea să i se întâmple. Dar, Doamne, cred că încearcă el, știi… eu am un fiu… A, desigur, c
ontinuă Dumnezeu, țin la tine și pentru asta m-am gândit și la acest fiu al tău. Doar că Eu sunt Dumnezeu și nu-mi uit promisiunea. Și am o părere bună despre tine. Nu vreau să cred că tu ești altfel. Să continuăm!

Înaintea lui Dumnezeu timpul se închină, face piruete, stă aplecat, asemeni unui cățel înaintea dresorului său… Dacă Dumnezeu ți-a promis ceva, poți să fii sigur că-și va duce la capăt planul.  Promisiunea lui Dumnezeu e mai puternică decât orice realitate. Fericit omul care trăiește… acolo, oricât de negru mâinele de mâine, dincolo e albastru!

Pur și simplu!

Se mai întâmplă să ai câte un examen mare cât Goliat, atât de bine echipat să-ți facă țăndări orice urmă de rațiune, încât ești gata să juri că ești complet nepregătit, că nici nu prea ai ce să cauți la examen...

Cuvintele lui Goliat, înfățișarea, comportamentul, toate aveau un efect paralizant asupra israeliților. Răspunsul lui Dumnezeu, ca de fiecare dată, a fost surprinzător: un David mic, o pietricică împotriva unui munte. Bineințeles, David a trebui să își învingă temerile omenescului din el, să pășească înainte, să așeze pietricica în praștie, să dea drumul pietrei... Acest „trebuie să își învingă” nu este o lucrare omenească. David trebuia să privească în Sus și mulțumind să ia credința de care avea nevoie. David nu a trebuie să-și lovească adversarul cu un munte! O pietricică aruncată de Dumnezeu, face cât un munte aruncat de om...

Învățătura e simplă: nu există Goliat fără David. Pur și simplu, nu există!

duminică, 2 februarie 2014

simplu și senin

„Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” (Evanghelia după Luca, cap.9, vers.56)

Dacă ai citit versetul ăsta, ar trebui ca viața ta să fie ceva mai simplă și mai senină. Dumnezeu nu doar că nu îți umblă prin viață căutând greșeli, dar toată implicarea lui în viața ta are ca scop mântuirea ta. Cine ești tu ca să aleagă Dumnezeu să facă asta? Poftim:





Da, din video nu se văd lucrurile tocmai bine. Poate că nu am pus întrebarea corectă. Cine e El ca să aleagă să facă asta? 



Dacă ai citit versetul ăsta viața ta ar trebui si mult mai simplă și mai senină!

sâmbătă, 1 februarie 2014

jocul



hei voi cei care țineți ochii deschiși aveți grijă
între o atingere pe umăr și o lovitură în coastă
dragostea poate veni oricum
să nu vă mirați dacă într-o zi întâmplările nu vor mai fi la locul lor
dacă soarele va răsări noaptea
dacă iarba și alte lucruri cuminți vor începe să cânte

ați înțeles? copiii vin pe lume atunci când dragostea
depășește tot ceea ce oamenii numesc dragoste fără a fi
atunci un înger strigă vesel hei iar toți cei care țin ochii deschiși
se dau un pas înapoi undeva în ceruri se deschide o poartă mică mică
alt înger vesel dă un sărut ghemotocului de carne vie
îl așază frumos pe un topogan neapărat albastru
și îi dă drumu ușor...
el începe să alunece trece printre stele și alte lumini pe care atenție
și le va aduce aminte când va crește mare
aici jos e așteptat de palma caldă a lui Dumnezeu care îl ia frumos
și îl dă unei femei de obicei cumsecade spunându-i simplu
poftim

să vă spun un secret de o vreme încoace scriu poezii pe care nu le mai înțelege nimeni
de când mi-e clar lucrul ăsta sunt mult mai liniștit pentru că
poezia e atunci când nu apuci să termini ce ai de spus
și ea începe să se rostogolească singură o ia înaintea gândurilor
viitorul puțin speriat se ferește din calea ei
și ea devine însăși viitorul

pe urmă
ea femeia cumsecade fiind ia copilul se întoarce cu el la Dumnezeu
și I-l așază înapoi în palmă spunându-i ceva mai complicat
poftim

știți
jocul ăsta durează cam cât o viață de om