luni, 13 ianuarie 2014

panta rhei plus quality time


Și, bineînțeles, există așa zisul „quality time”! Că timpul trece, nicio noutate. Cum să îl facem să treacă, ar spune românul, cu folos? 

În Evanghelia după Ioan, cap. 11, Isus e chemat de surorile lui Lazăr. Nu oricum, e chemat de urgență. Era cel mai priceput medic din vremea Lui. Era nu doar pregătit profesional, avea un suflet mare. Mai mare n-a avut nimeni, niciodată. În mesajul trimis de surorile lui Lazăr, Isus e chemat și în calitate de prieten. Mesajul ar fi topit orice inimă. Am zis orice inimă! Desigur mesajul a topit inima lui Isus: „Iată că acela pe care îl iubești este bolnav...” Cât și-ar fi dorit ca să fie acolo, lângă acela pe care îl iubea! Da, chinul ăsta îl cunosc doar îndrăgostiții. Cineva pe care îl iubești e undeva aproape (și cât de „elastic” e timpul în joaca lui cu spațiul! Isus ar fi putut fi la 8, 100, ori mii de kilometri! Faptul că nu era de față într-un anume timp, desființa spațiul. Putea fi oriunde, nu mai conta!) 

În mod normal, natural, nu există multe bariere care să țină departe doi oameni care se iubesc. Isus era un om liber. Era îndrăgostit de omenire. Ce l-a reținut să își urmeze inima? Din Scriptură aflăm că atunci când Isus a ajuns la casa lui Lazăr, acesta era deja în mormânt de patru zile. Iată explicația lui Isus: „Nu sunt oare douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticnește, pentru că vede lumina lumii acesteia.” Isus știa la ce va folosi Dumnezeu boala lui Lazăr. Unii chiar cred că Dumnezeu i-a dat boala lui Lazăr. Nu cred. Știa că un om înviat va putea vorbi lumii cu un glas nou, cu un glas deosebit. Drumul spre lumină trece prin întuneric... De unde vine răbdarea? De la asigurarea că timpul nu trece degeaba. Isus numește zi timpul în care omul „stă” în evenimentul pregătit și supravegheat de Dumnezeu. 

Mirarea multora e asta: cum să fie prezent Dumnezeu și totuși lucrurile să arate atât de rău? Tristețea bolii e departe de bucuria învierii. Cum rămâne cu nedreptatea ce se face îndrăgostiților care nu se pot întâlni? Cel care a plecat să-l anunțe pe Isus despre boala gravă a lui Lazăr, nu a fost bolnavul. Inima lui îi spunea că este în regulă. În dragostea lui pentru Isus, avea garanția prezenței aceluiași sentiment în inima Celuilalt. Știa că timpul în care El nu era acolo, nu se întâmplase nimic rău. Ceva obiectiv L-a ținut departe. Și a transformat timpul acesta, care curgea spre nenorocire în viziunea celorlalți, într-un timp în care și-a întărit credința și dragostea lui pentru Isus. 

E un examen pe care îl dăm mereu. Se întâmplă atunci când rugăciunea nu aduce rezultatul dorit de noi. Dar atenție, dacă tot am pomenit de panta rhei, zice-se că niciun examen nu se repetă în condiții identice, vorba unuia, Heraclit: „Niciun om nu calcă în același pârâu de ori: omul se schimbă, iar apa curge”. Omul nu mai e același (probabil a mai învățat ceva...), profesorul nu mai e același, e aceeași doar calitatea lui de profesor. Vorbesc de examenele omenești. Deci nimeni nu repetă vreun examen. Aceeași rămâne materia. Același e doar Dumnezeu. De fiecare dată. Chiar și mâine! 

Da, mâine va fi o zi excelentă!  



2 comentarii: