duminică, 17 noiembrie 2013

trecut

Am vrut să cunosc lumea
şi m-am oferit ca jertfă pânzelor ei
mă îndrăgostisem de Minciună,
de dama aceea brunetă ...Ura
şi cochetam prin cafenele
cu Senzualitatea.
Îmi vândusem pantofii ca să-i cumpăr crini Deşertăciunii;
strigau norii după mine, plângând
în cascade de întrebări,
întrebări ce se spărgeau
de trotuarele lumii.
Într-o seară,
rezemată de un felinar,
se odihnea o Lumină.
Mă opresc lângă Ea, dar deodată se stinge-n mine.
Şi nu mai doream apoi să mă întâlnesc
cu doamnele mele.
Fugeam, fugeam pe trotuarele
pline de cioburile lacrimilor
de la nori
ce bine era dacă mai aveam pantofi - gândeam -
că nu aş mai fi sângerat acum.

                                                                                                                                                       A.C.

2 comentarii:

  1. Arata super fain poezie, insa cel mai fain este sa privim spre viitor, din punctul meu de vedere trecut e ca praful, trebuie lasat in vand si folosim prezentul precum cimentul, sa construim...

    RăspundețiȘtergere
  2. adevarat, adevarat spui, insa trecutul e parte din noi, fie ca vrem fie ca nu...

    RăspundețiȘtergere