marți, 12 noiembrie 2013

fără titlu

într-un oarecare colţ se-aud
picături de apă
zdrobind tăcerea din cameră
covorul moale se-aşterne pe tălpile mele
sperând că în noaptea asta va dormi cu ele
ceilalţi încă n-au venit
mă simt aşa de singur aici
n-am pe nimeni cu care să vorbesc
papionul de lângă cămaşă nu-mi mai cunoaşte vorba
iar foile sunt surde
din când în când
se mai aud maşinile pe stradă
cum ciocnesc pneurile de piatra cubică
din când în când mai troznesc minele de la creion
deranjând somnul cărţilor necitite de veacuri
iar licăritul ambulanţelor
se mai ia la-ntrecere cu sunetul stelelor
sunt un pas mai aproape de cer
o bătaie de inimă mai aproape de amintiri
sunt o lacrimă mai departe de gelozia pământului ăsta
sunt tot ce n-am vrut să fiu vreodată
dar tot ce-am sperat să-ajung
că nu mai plâng
nu e vina mea
nu demult mi-am vândut ochii pentru nişte reclame cu vise
neştiind că n-o să le pot vedea vreodată
se mai arde câteodată pâinea în toaster
şi mă bufnesc amintiri pe obraji cu dimineţi cu soare unt şi Bob Marley
dar cât să m-ajung
oare cât vor mai plânge picăturile duşumeaua
câte zile voi risipi în nopţile mele lungi
fara nimeni
si când voi inceta sa mai cred ca dragostea e o farfurie cu mâncare bună

A.C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu