luni, 5 august 2013

poezie veche de-acu


eu credeam că dragostea e o pasăre multicoloră
ei mi-au spus nu dragostea e o poartă închisă
cum ei erau mai mulți i-am crezut
da’ nu i-am crezut pe de-a-ntregul
și bine am făcut fiindcă iată-mă într-o zi plecat după dragoste
și nu e nicio poartă aici e doar un leagăn noi ne oprim în dreptul lui și plângem
așa cum ne-au învățat mamele noastre când eram mici
până când de nu se știe unde coboară Îngerul și ne apucă frumos de subțiori
prin palmele lui străpunse vedem pământul
dar nu ne oprim din plâns
prin palmele lui străpunse vedem cerul
dar nu ne oprim din plâns
pentru că noi suntem neputincioși
și în fața pământului și în fața cerului
nici El nu zice prea multe doar ne ridică ușor ne așază în leagăn
și începe să ne împingă înainte înapoi înainte înapoi
așa cum ne-au învățat tații noștri când eram mici
apoi la porunca Lui ne cresc aripi și odată cu ele
ne crește la dreapta ori la stânga câte un om îndrăgostit
ale cărui aripi se lipesc de aripile noastre
de-acum spune Îngerul voi să mergeți împreună
leagănul dispare Îngerul o ia înainte cu ceva treburi
și noi rămânem așa câte doi între cer și pământ
îmbrăcați frumos înconjurați de tot felul de prieteni
mirați fericiți și continui
întocmai ca o pasăre multicoloră

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu