sâmbătă, 29 iunie 2013

din fructele viei


știu Ahab nu e frumoasă via lui Nabot
și nici de verdețuri proaspete nu duci lipsă
în inima ta e o poartă deschisă
prin care intră zilnic păsări nebune
te apucă de mâini cu ciocurile lor de os
ieri te-au dus să vezi grădina
nu ai văzut nimic
atunci ți-au urlat în timpane
nu ai auzit nimic
supărate păsările au plecat în cetate
doi
oameni
de nimic
să spună despre El că s-a făcut una cu Dumneze
să moară
via asta trebuie să dispară
taci Ahab ești mic și prost așază-te pe pat
plângi nu ai lacrimi îți aducem noi
păsările se întorc cu lacrimi în pliscuri
în fața tuturor dincolo de zidurile cetății
acolo să se întâmple
nu e frumoasă via știu
nici grădina nu e frumoasă
carne și sânge de-ar fi pentru mine carne și sânge

marți, 25 iunie 2013

exemplu

         Dumnezeu e un răspuns chiar și atunci când ni se descoperă printr-o întrebare. Exemplu: „Simone, fiul lui Iona, mă iubești?”

luni, 24 iunie 2013

apocalipsa

          Câtă speranță a așezat Dumnezeu într-un singur cuvânt, câtă groază și deznădejde a așezat omenirea: apocalipsa...

sâmbătă, 22 iunie 2013

Iată Omul!

Cum s-o fi simțit Isus Hristos, omul, ascultând primul discurs care începea cu „Noi, oamenii...”? Dintr-odată e inclus în aceeași „echipă” cu Adam „căzutul”, cu Cain „decăzutul”, cu soția lui Lot, stană de sare, cu Iuda, cu mine... Dar de ce nu aș gândi altfel? Isus a acceptat jertfa întrupării (aici a început jertfirea sau la începutul creațiunii?) știind că va aduce în „echipa” lui pe Adam „răscumpăratul”, pe Abel, cel care a fost gata să-și dea viața pentru fratele lui, pe Noe, credinciosul constructor, pe Avram, pe Moise, pe Ioan apostolul, pe mine... Nu știu ce a simțit, dar știu că nu I-a fost rușine să se numească om. Chiar dacă a fost fiul lui Dumnezeu nu a ținut neapărat să fie numit Învățător, deși avea tot dreptul, nu și-a lipit niciun afiș cu „Eu voi mântui lumea!”, nu le-a spus ucenicilor „doar voi veți fi mântuiți, pentru că ați umblat cu Mine trei ani și jumătate”... Isus nu a venit să divizeze omenirea, așa cum noi nu suntem chemați să facem din religie un alt motiv de împărțire a creștinismului, oricum, de nerecunoscut din pricina fărâmițării. 

Oare e chiar atât de greu de înțeles că e timpul să devenim oameni și să ne consumăm energia adunând laolaltă poporul lui Dumnezeu și mergând împreună spre casă? Bineînțeles, nu vorbesc aici despre ecumenismul oficial, pornit precum un bulgăre care nivelează totul în cale, începând cu conștiința! Vorbesc despre Isus, omul...  

marți, 18 iunie 2013

exact acolo exact atunci


pe mine nu m-au învățat ai mei să mă rog
a încercat bunica ceva cu îngerași
dar nu a mers
un preot de țară m-a pus să învăț crezul
după ce m-au dus la spovedit cu școala
și mi-a descoperit vreo cinci păcate
dacă am văzut cum stau lucrurile
m-am îmbolnăvit apoi de fiecare dată
când clasa mea era programată la biserică
nici să citesc în biblie nu m-a învățat nimeni
am citit biblia hazlie pe la 18 ani
am citit enigmele terrei
am citit toate cărțile dintr-o bibliotecă mare
până când într-o seară
o femeie în vârstă mică și îmbrăcată prost
care nu mi-a luat în seamă batjocura
a venit foarte aproape de mine și mi-a spus
mă copile Dumnezeu are nevoie de tine
și așa am făcut

luni, 17 iunie 2013

Indiferent!

Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Evanghelia după Matei, cap.6, vers.6)

O fi important numărul camerelor, băilor, „cât pe cât” e living-ul sau bucătăria, dar cea mai importantă încăpere a casei rămâne „odăița”. Cum, ai doar o bucătărie mică și o cameră de 3/3? Dacă nu ai transformat niciuna din ele în „odăiță”, ai cu mult mai puțin decât te plângi că ai…

sâmbătă, 15 iunie 2013

Poate Dumnezeul Atotputernic să facă un bolovan mai mare decât poate El să ridice!

Spunem „Dumnezeu Atotputernic” cu aceeași gură cu care spunem „Dumnezeu nu poate să mântuiască pe cineva care nu vrea să fie mântuit” și prin asta răspundem afirmativ la „marea” întrebare: poate Dumnezeul Atotputernic să facă un bolovan mai mare decât poate El să ridice?

Situația asta dă naștere unui mare avantaj celor care cred în Dumnezeu: identificarea bolovanului cu mântuirea fiecăruia dintre noi!

Nici nu mă gândesc să răspund celor care aruncă întrebarea de mai sus, „scot limba” copilărește și mai apoi o rup la fugă, înainte să poți înjgheba un răspuns cât de cât logic. Nu le răspund pentru simplul fapt că nu așteaptă răspunsul. Pe ei îi intereseaza efectul imediat, acela de-a te vedea pus pe gânduri. 

În primul rând, întrebarea e una de felul acelor întrebări la care nu se poate răspunde cu da sau nu. Și asta pentru că răspunsul depinde de sistemul, de dimensiunea în care te situezi când încerci să rezolvi problema. 
Într-o existență în care nu e cunoscut păcatul, posibilitățile lui Dumnezeu în direcția binelui, frumosului, adevărului, sunt nelimitate. Aici, ființa creată, care trăiește în Dumnezeu, nu poate fi decât parte în „proiectul” lui Dumnezeu, oricare ar fi el. („oricare” se înscrie, bineînțeles, în bine, frumos, adevăr. rău, urât, neadevăr sunt legate de existența păcatului).

În dimensiunea în care neprihănirea e „amestecată” cu păcatul, Dumnezeu a dat un răspuns dumnezeiesc la întrebarea cu pricina. Prin susținerea existenței celor răi, de la bătaia inimii, la soare și ploaie necesare vieții (răi precum sunt eu și alți (ne)credincioși ca mine), prin răbdare, prin respectarea hotărârii omului care spune „fac ce vreau cu viața mea”, prin toate cele primite de Sus de cel care nu merită așa ceva, Dumnezeu răspunde: „Te iubesc atât de mult, încât am construit un bolovan pe care nu pot să îl ridic singur”. Cum pot susține că ăsta e răspunsul la întrebare, fără să „fisurez” logica? La baza existenței umane nu stă logica, ci dragostea (indiferent de „înălțime” și rafinament, nu cred că vreunul poate susține că deține toate elementele, asemeni lui Dumnezeu, pentru a putea lupta cu El în logică...). Înțelege doar cel care iubește. Un răspuns de felul ăsta nu e obligatoriu să demonstreze o contradicție existentă în Dumnezeu. Poate însemna, la fel de bine, comportamentul unui Dumnezeu coerent față de o lume care conține în sine o contradicție. Nuanța lui „a putea”, în dreptul căreia se pune problema atotputerniciei, e legata de puterea lui Dumnezeu de a ierta, de a se sacrifica pe Sine, de a alege calea dragostei, nu răzbunarea care ar fi distrus toate ființele răzvrătite.  Poți alege să crezi prima sau a doua variantă. Întrebarea asta nu diferă cu nimic de alte întrebări esențiale: „există Dumnezeu?”, „dacă există Dumnezeu de ce îngăduie suferința?” și multe altele, în care răspunsul e dictat de credință. 

Dar, existența celei de-a doua dimensiuni, e limitată în timp. La sfârșitul vremii, spre fericirea unora și nefericirea altora, Dumnezeu va ridica bolovanul despre care a spus atunci că nu Îl poate ridica. Un argument în susținerea atotputerniciei Lui și a sărmanei mele explicații. 

Poate că există vreun om blocat în întrebarea asta. Dumnezeu nu are probleme cu timpul. Ar putea să explice unei persoane limitate o chestiune complicată, cât timp durează viața acelei persoane, iar la sfârșitul vieții aceasta să moară fără să fi înțeles. Ce întrebare urmează? Cum de a creat Dumnezeu o persoană care nu poate să înțeleagă tot ce înțelege Dumnezeu?  

duminică, 9 iunie 2013

Predica


Cunosc doar două feluri de predică: inspirată și neinspirată de Duhul lui Dumnezeu. Pentru o predică inspirată predicatorul trebuie să se pregătească întreaga viață. Pregătirea constă în rânduirea vieții după voia lui Dumnezeu, în „ascuțirea” auzului pentru a auzi vocea Lui. Cât despre alcătuirea predicii, asta e altă poveste. O predică inspirată este pregătită de Dumnezeu din veșnicie. Omul de la amvon e cel prin care vorbește Cel care a alcătuit predica. (indiferent dacă amvonul este o barcă pescărească, un trunchi retezat într-o pădure, un o cutie ruginită într-un oraș sau o movilă aiurea. Poate fi chiar un amvon frumos sculptat într-o adunare, nu știu de ce, varianta asta îmi pare tot mai complicată...)


Cât despre predica neinspirată... cine are urechi de auzit va face lesne deosebirea. 

vineri, 7 iunie 2013

Corect!

R. Wurmbrandt

„Omul care-L cunoaște pe Dumnezeu nu dorește niciodată altceva decât ceea ce Dumnezeu îi pune pe masă.”

joi, 6 iunie 2013

miercuri, 5 iunie 2013

Nu te rog...


Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. (Evanghelia după Ioan, cap.17, vers.15)

Care să fi fost rostul unei adresări de felul ăsta în rugăciunea lui Isus? În niciun caz nu exista posibilitatea înțelegerii greșite din partea Tatălui, astfel încât să fie nevoie de vreo clarificare. Nici Isus nu cred că s-a încurcat în idei și prin acest verset reformula ceva ce nu I s-a părut tocmai bine exprimat…

„Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.” (Evanghelia după Ioan, cap.17, vers.16)
„Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume…” (Evanghelia după Ioan cap.17, vers.11)

Prin lucrarea lui Dumnezeu în ei, oamenii pentru care se ruga Isus au devenit „nu sunt din lume”. Prin lucrarea Sa, Isus, care de la început nu era din lume, a devenit „nu mai sunt în lume”. Care e drumul de la „din” la „în” pe care Biserica Sa trebuie să îl străbată? Răspunsul îl găsim tot în rugăciunea Domnului Isus din cap.17 al Evangheliei după Ioan:

„Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Acesta a fost și va fi drumul Bisericii, „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”, acestea vor fi cuvintele pe care le va auzi Biserica din partea lui Dumnezeu la sfârșitul vremii.

„Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” – e doar încurajarea pentru cei care și-au dorit să fie cu El oriunde s-ar duce, pentru cei care nu mai înțeleg uneori de ce mai sunt „în lume”, pentru cei care L-au crezut, cunoscut și iubit… 

marți, 4 iunie 2013

despre


Mântuit prin credință, judecat după fapte.

Sau

Mântuit prin faptele Lui, pierdut prin faptele tale.

Dincolo de filosofie, nu s-a născut încă om sub soare, care să-și dorească mântuirea și să nu o fi primit deja în dar de la Dumnezeu!

Mic dicționar

mântuire - „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (Psalmi 51:10)

duminică, 2 iunie 2013

împreună


Încă o dată!

...și când stai să te uiți cum Dumnezeu a încercat treizeci și trei de ani și jumătate să le dovedească unora că El este Dumnezeu, nu te mai apucă nicio mirare, nicio mânie, îți vine doar să rabzi și să mai încerci o dată!

sâmbătă, 1 iunie 2013

A vrut sau nu a vrut


În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul şi a vrut să-l omoare. Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.” Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: „Soţ de sânge!”, din pricina tăierii împrejur. 
 (Cartea Ieșirii, cap.4, vers.24)

Dacă a vrut să Îl omoare, ce ar fi putut sta în calea voii Sale? Dacă nu a vrut, de ce e scris în Carte în felul ăsta? O fi din cauza celui care a scris Cartea Exodului, care a pus pe hârtie exact ce a simțit atunci? Oricum, un Moise care a nu a împlinit voia lui Dumnezeu, dar care mergea (trimis de Dumnezeu) să-i ceară faraonului să împlinească voia Acestuia, ar fi obținut doar moartea…