joi, 21 februarie 2013

Trenul sau muntele?


„Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au adunat soborul şi au zis: „Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.” (Evanghelia după Ioan, cap.11, vers.47-48)

Se mai întâmplă să călătorești cu trenul? Ai avut vreodată senzația, la pornirea trenului, că tu rămâi pe loc și pleacă gara sau copacii sau muntele?

„Ce vom face?” – câtă disperare în strigătul acelor oameni! Responsabilitatea, statutul lor de apărători ai neamului, de păzitori ai lucrurilor sfinte, de conducători ai neamului ales al lui Dumnezeu dintre toate neamurile pământului... Toate acestea apăsau asupra lor cu o greutate teribilă! Nu știu în ce fel au căutat ei să rezolve problema invaziei romane. Dar în timp ce problema „Isus” lua greutate, problema „romanii cotropitori” parcă nu mai deranja atât de mult. Sau poate nu văd eu bine, iar ceea ce se întâmpla acolo se poate ilustra prin durerea ascuțită a unei măsele la un bolnav lovit de paralizie. Oricât de important e planul medicului pentru ținerea în viață a pacientului, pentru câteva ore e trecut în plan secund, urgentă fiind problema dentară. Pentru un om al lui Dumnezeu întrebarea „Ce voi face?” are, de obicei, altă formă: „Doamne, ce vrei să fac?”

Și de ce nu am trece la persoana I?

„Omul acesta face multe minuni.” – ahh, dacă nu ar face minuni, dacă doar ar vorbi, așa cum facem noi, cât de simplu ar fi… Dar omul acesta face minuni! Și minunile lui nu sunt de felul circarilor, a magicienilor… Ținta minunii e binele omului! Și dacă s-ar opri aici, dar binele acesta al Lui aduce liniște, mângâiere, credința într-un Dumnezeu care merge direct la om, fără să treacă pe la noi, fără să ne ridice nouă autoritatea în ochii poporului… Înțelegeți?... Minunea nu se cataloghează după „mărime”, după cât de… minunată e. Nu, putem accepta minunea atâta vreme cât ea se face mică și intră firesc în felul nostru de a înțelege lumea și viața!

„Dacă-L lăsăm aşa…” – nu ar fi atât de grav, dacă nu am avea variante. Dar avem… putem să alegem, mai mult, depinde de noi! Iar dacă lucrurile o vor lua razna, noi plătim! Interesant de privit de aproape „așa”- ul acela. În trei litere oamenii au așezat întreaga realitate pe care au fost capabili să o perceapă la un moment dat. Fără să înțelegem mare lucru, toată viața construim „așa”- uri cu sau fără Dumnezeu. Uneori, un așa fără El e mult mai convenabil decât un așa împreună cu El. Rezultatul ăsta se datorează imposibilității de a vedea acel așa dezvoltat din așa-ul care urmează să fie ales…

„toţi vor crede în El” - și bineînțeles, toți nu au cum să vadă binele sau răul pe care îl vedem noi! Chiar dacă sunt toți, fără noi sunt nimeni. Nu o spunem noi, o spune dreapta rânduială așezată de însuși Dumnezeu! De altfel, am putea da câteva exemple în care i-am manipulat ca la carte...

„şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.” – „poezia” cu romanii le-am mai spus-o. și i-a îngrozit atât de rău, încât o putem folosi cu succes și acum! E bau-bau lor! (spuseră dracii în timp ce lucrau cu spor la minți, la suflete...) Ați „simțit” vreodată că trăiți din plin o religie fără Dumnezeu? O religie în care Dumnezeu e prezent doar la serviciile religioase, dar atunci când e de rezolvat ceva serios se dă la o parte și te lasă pe tine să te chinui căutând rezolvarea?

Cum s-a sfârșit povestea? Păi în versetul următor a venit cineva care le-a explicat clar situația, a cărui „așa” s-a impus tuturor „așa”-urilor celor prezenți. „Nu știți nimic”, a spus el. „ ...de fapt muntele pleacă, trenul nostru rămâne un reper pentru tot universul!” Și așa au făcut...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu