marți, 25 decembrie 2012

crăciun cu fratele mai mare


ar fi trebuit să îți fie mai cald
îngenunchiat la marginea patului bătrânul devenea pe rând făclie
cărbune aprins mare cu valuri cuminți în care
picioarele tale coborau zilnic

mie mi-a construit altcineva o punte prin care atomii flămânzi coboară
din creieri în negrul ochilor
nu mai contează strâmbătatea oglinzilor
îmi place
îmi place iadul înțelegi

chiar dacă în fiecare an
când intri tu în casă triumfător și verde
cu brațele încărcate de ace
când slugile roiesc în jurul tău
oooh
strălucitoare cioburi hârtii lumânări

te rabd
clepsidra iar a prins să se rotească

vineri, 21 decembrie 2012

...

        „Împăratul Slavei s-a umilit nespus pentru a îmbrăca natura omenească. Mediul pământesc în care a trăit era neprielnic şi respingător. Slava Sa a fost acoperită, pentru ca maiestatea înfăţişării Sale să nu devină un punct de atracţie. El a evitat orice strălucire exterioară. Bogăţiile, onoarea lumească şi mărirea omenească niciodată nu pot să salveze un suflet de la moarte; Isus a avut grijă ca nici o atracţie de natură pământească să nu-i determine pe oameni să se adune în jurul Său. Numai frumuseţea adevărului ceresc trebuia să-i atragă pe aceia care aveau să-L urmeze. Caracterul lui Mesia fusese prevestit cu mult timp înainte în profeţie şi El dorea ca oamenii să-L primească pe temeiul mărturiei Cuvântului lui Dumnezeu. 
        Îngerii se minunară de măreţul plan al răscumpărării. Ei urmăreau să vadă cum avea să-L primească poporul lui Dumnezeu pe Fiul Său, îmbrăcat în haina naturii omeneşti. Îngeri cereşti au coborât în ţara poporului ales. Alte naţiuni se ţineau de legende şi se închinau la dumnezei falşi. În ţara unde se descoperise slava lui Dumnezeu şi unde strălucise lumina profeţiei au venit îngerii. Ei au mers nevăzuţi la Ierusalim, la cei rânduiţi să explice Oracolele sfinte şi la slujitorii casei lui Dumnezeu. Deja lui Zaharia, preotul, în timp ce slujea la altar, i se vestise apropiata venire a lui Hristos. Deja înainte mergătorul era născut, iar misiunea sa era dovedită prin minuni şi profeţie. Vestea despre naşterea lui şi despre minunata însemnătate a misiunii lui se răspândise pretutindeni. Cu toate acestea, Ierusalimul nu se pregătea să-şi primească Mântuitorul.

duminică, 16 decembrie 2012

Foamea flămânzilor și setea însetaților


Isus învăţa în toate zilele pe norod în Templu. Şi preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului căutau să-L omoare; dar nu ştiau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze. (Evanghelia după Luca, cap.19, vers.47-48)

Ehee, câți oameni nu și-L doresc astăzi la amvon pe Isus?! Istoria ne spune că nu toți… Care era diferența dintre cei care sorbeau cuvintele și cei care L-ar fi dorit mort? Poate că unii ascultau ca să învețe, iar ceilalți ar fi preferat să fie ei la catedră, poate că unii doreau să înțeleagă, iar ceilalți socoteau că lucrurile sunt clare pentru ei, poate că unii își înțelegeau starea nenorocită în care sunt, pe când ceilalți „știau” foarte bine că sunt în regulă cu toate. Lista rămâne deschisă…

Era o vreme când corăbierii se puteau orienta doar după așezarea stelelor pe bolta cerească. Dar cerul era adesea acoperit de nori și riscul să se piardă era destul de mare.  A apărut apoi busola, varianta primitivă, iar călătoria a devenit mai sigură. Avea și busola problema ei: magnet, atracție… Acum oamenii „se dau” cu satelitul, mult mai sigur. Dar greșeli se întâmplă și astăzi, nu-i așa?

Exact, indiferent de studii, exegeze, traduceri, pregătirea oamenilor de la amvoane, proiecte și proiectoare riscul rămâne! Urmașii unora, cu știință sau ba, caută și astăzi să Îl omoare. Chiar dacă înaintașii lor, oarecum… au reușit. Cât despre urmașii celor care sorbeau cuvintele de pe buzele Cuvântului, foame și sete, fraților, multă foame și sete vă doresc!

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Aveți nevoie!

          „Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii…” (1 Tesaloniceni, cap.4, vers.9)

          Cele mai „complete” răspunsuri la întrebarea „ce e dragostea?”, din cele pe care le-am găsit până acum și de care îmi aduc aminte, au fost date de copii, nu de oamenii mari. Oamenii mari, pe lângă răspunsuri, au clătinat din cap, au ridicat umerii, au ținut să adauge câte un „nu pot spune exact…”. După care tot ei, oamenii, au fost gata să dea o grămadă de sfaturi în ce privește dragostea! Pavel, înțeleptul acela, care a primit de sus și a dat mai departe, a înțeles despre ce e vorba. Într-o altă traducere am găsit chiar „n-aveți nevoie să vă scrie cineva” în loc de „n-aveți nevoie să vă scriem”. Iubim fără să înțelegem, fără să putem defini, adesea fără să putem descrie… I-aș ruga pe oameni să nu mai încurce religia cu Dumnezeu Însuși. Nu de alta, dar dacă tot nu vor să participle la omenescul religiei, să învețe dragostea așa cum doar la Dumnezeu se găsește. Apoi…

marți, 11 decembrie 2012

Aceeași cale de mijloc


            De acolo, Isus a mers mai departe şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine.” Omul acela s-a sculat şi a mers după El. (Evanghelia după Matei, cap.9, vers.9)

            Când depărtarea de Dumnezeu depășește o anume limită (vorbesc aici de grupurile religioase, cu oarecare tradiție...), oricare ar fi modul de prezentare a Evangheliei printre oameni, probabilitatea ca acesta să fie catalogat conservator sau liberal e grozav de mare. Unii vor „vedea” o încercare zadarnică de întoarcere în trecut, alții, dintre cei care nu au apucat închinarea pe placul lui Dumnezeu, vor „simți” că schimbarea e prea de tot, într-o direcție nouă.
         
            Calea de mijloc, indicată de înțelepți și istorie, nu e atât de greu de urmat pe cât e greu de înțeles. Ori Isus i-a spus simplu unuia: „Vino după Mine!”. Cel care cere explicații lui Dumnezeu atunci când porunca e clară și pe limba lui, riscă să rămână neînvățat. Lecția e ascultarea, nu înțelegerea la același nivel cu Cel AtoateȘtiutor. Cred că asta e calea de mijloc.

duminică, 9 decembrie 2012

Argument

            „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Evanghelia după Ioan, cap.1, vers.11)

            Poporul care nu L-a primit a fost pentru mii de ani obiectul atenției și grijii deosebite a Mântuitorului. Cât de greu I-ar fi fost lui Dumnezeu să pregătească acest popor pentru o primire sigură a Aceluia care va fi să vină?... Prin alegerea făcută, oamenii acelei vremi au construit un argument greu de combătut în favoarea libertății umane. Dumnezeu îndrumă, nu alege în locul omului, iubește, deci respectă.