vineri, 30 noiembrie 2012

Să năvălim, deci!


          "Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea." (Evanghelia după Matei, cap.11, vers.12)

       Acest „a lua cu năvală” m-a încurcat o vreme. Dar, așa cum se întâmplă cu toate cele acoperite întru descoperire, versetul din Matei a strălucit azi într-un mod în care nu a mai făcut-o până acum. „A lua cu năvală” poate însemna pur și simplu a te arunca în brațele lui Dumnezeu fără a mai ține cont de tine, de problemele care încearcă să te „agațe”, de oamenii care îți stau în față, de tine însuți, de ceea ce lași în urmă, de grijuliul eu care te atenționează mereu să ai grijă, să nu te dăruiești pe de-a-ntregul, să mai păstrezi o rezervă (în caz că…), de capcanele pe care sigur ți le-a pregătit cel rău. Pe scurt, „a lua cu năvală” înseamnă a te dărui Împărăției, adică Împăratului, fără să mai conteze altceva decât persoana Lui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu