vineri, 2 noiembrie 2012

Duceți-vă de spuneți...


             „Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri. Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.” (Evanghelia după Luca, cap.7, vers.18-23)

              „Toate aceste lucruri” despre care ucenicii i-au dat de știre lui Ioan, nu erau altele decât cele pe care le enumerase Isus. De ce atunci când au fost povestite de ucenici nu au avut efect, dar odată spuse de Învățător însemnau cu totul altceva? Oare vorba devine Cuvânt doar atunci când e rostită de Cer? Dacă e așa, atunci scrisul nu e scris până când cel care scrie nu a primit Cuvânt, predica nu e predică până când omul nu e altceva decât gura lui Dumnezeu, viața nu poate deveni Viață mărturisitoare până când inima omului nu e cu totul Templu în care să locuiască Dumnezeu. Și tot așa...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu