marți, 6 noiembrie 2012

ACASĂ!

         "Când s-au întors acasă, trimişii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav." (Evanghelia după Luca, cap.7, vers.10)

          Dincolo de povestea vindecării acelui rob pentru care s-au mobilizat „trupele” bătrânilor iudei din locul acela, noi înșine suntem adesea trimișii unui suflet frământat. Căutăm liniștea acestui suflet, pacea și împlinirea, dar adesea ne întoarcem de la Dumnezeu ca de la o negociere și spunem sufletului ” – Prea grele condițiile, mai așteaptă…„ bineînțeles spunem asta pentru că nu înțelegem despre ce e vorba. Cu Dumnezeu nu e nevoie să negociezi ca să îți rezolve problemele sufletești. El Însuși a spus să Îl cauți atunci când ai felul ăsta de probleme! Și cine nu are problem de felul ăsta… Ceea ce trebuie să faci e să te întorci ACASĂ, asemeni unei ape în matcă. Despre ce vor fi discutat pe drum oamenii care au cerut lui Isus vindecarea? Nu știu și probabil aș greși dacă aș încerca să ghicesc. Ceea ce știu e că odată ajunși acasă au înțeles că problema lor fusese rezolvată pe când erau ei încă departe de casă. Acesta e Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu