vineri, 30 noiembrie 2012

Să năvălim, deci!


          "Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea." (Evanghelia după Matei, cap.11, vers.12)

       Acest „a lua cu năvală” m-a încurcat o vreme. Dar, așa cum se întâmplă cu toate cele acoperite întru descoperire, versetul din Matei a strălucit azi într-un mod în care nu a mai făcut-o până acum. „A lua cu năvală” poate însemna pur și simplu a te arunca în brațele lui Dumnezeu fără a mai ține cont de tine, de problemele care încearcă să te „agațe”, de oamenii care îți stau în față, de tine însuți, de ceea ce lași în urmă, de grijuliul eu care te atenționează mereu să ai grijă, să nu te dăruiești pe de-a-ntregul, să mai păstrezi o rezervă (în caz că…), de capcanele pe care sigur ți le-a pregătit cel rău. Pe scurt, „a lua cu năvală” înseamnă a te dărui Împărăției, adică Împăratului, fără să mai conteze altceva decât persoana Lui.

marți, 27 noiembrie 2012

Cât!

               Cât de neclar se vede Dumnezeu când te uiți la El prin oameni... Cât de frumoși sunt oamenii când te uiți la ei prin Dumnezeu...

duminică, 25 noiembrie 2012

Motiv

    Iudeii se mirau şi ziceau: „Cum are Omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?” (Evanghelia după Ioan, cap.7, vers.15)

    Oamenii au preferat să creadă că Isus cunoștea fără să fi învățat vreodată, decât să priceapă că mai sunt și alte școli, denominațiuni, biserici, popoare în afară de cele cărora le aparțineau ei și la care învățaseră mai marii lor. Cine are ochi de citit... să se pocăiască!

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Neînțeles

Ei au strigat cu toţii într-un glas: „La moarte cu Omul acesta şi sloboade-ne pe Baraba!” (Evanghelia după Luca, Cap.23, vers.18)

    În dreptul lui Baraba, spusele lui Ioan sunt suficiente: „... Baraba era un tâlhar” (Evanghelia după Ioan, cap.18, vers.40)
    În ce fel era cunoscut Isus acelor „toți” care au strigat într-un glas? Înțelept, cărturarii și alte soiuri de învățați știu despre ce e vorba, unul care dădea „pâine” săracilor, unul care putea să vindece și trup și suflet, mai mult decât toate Isus înviase morții! Deci, oamenii când l-au ales pe Baraba (sau l-au ales pe Baraba prin respingerea lui Isus?...) au renunțaț la înțelepciunea lui Isus, la pâine, la pește, la vindecare, la scăparea de moarte?? Ei bine, poate spune cineva, a fost o alegere, iar oamenii aveau dreptul la alegere. Corect! Ce nu prea înțeleg bine e ce au câștigat oamenii în urma alegerii. Ori nu s-au gândit la câștig atunci când au ales? Se puteau gândi cel puțin la pierdere, zic eu...

miercuri, 21 noiembrie 2012

Așezarea fiecărei ființe

              Am auzit, citit, gândit despre lupta dintre Dumnezeu și Satana. Cred eu, cel care luptă cu toată energia e Satana. Dumnezeu nu face decât să existe, așa cum a făcut-o mereu. Nu-mi pot imagina o luptă între oricare ar fi persoana creată și un Dumnezeu Atotputernic. Spun creată, fiindcă nu-mi vine a crede că prin revoltă a devenit mai mult decât creatură. Dimpotrivă... Scripturile spun că din cauza atitudinii lui, celui rău nu i s-a mai găsit locul în Ceruri. Ceea ce face Dumnezeu în această luptă nu e altceva decât așezarea fiecăruia în locul pe care și l-a ales. 

marți, 20 noiembrie 2012

Cine?

          Isus i-a zis: „... Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”? (Evanghelia după Ioan, cap.14, vers.9)

         Cuvântul Întrupat le spune ucenicilor „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”. Cuvântul scris a vorbit oamenilor de-a lungul istoriei „Cine M-a citit pe Mine, a văzut pe Tatăl”, Cuvântul predicat a spus mereu și o repetă astăzi: „Cine M-a auzit pe Mine, a văzut pe Tatăl”… Cuvântul trăit recunoaște de fiecare dată: „Cine M-a trăit pe Mine…” Cred că e vorba de experiența personală, fiecare poate spune altceva în dreptul acelor puncte. Spor la Viață!

luni, 19 noiembrie 2012

Mai importantă decât pâinea

        Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streaşina Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.” „De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.” Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri şi au început să-I slujească. (Evanghelia după Matei, cap.4, vers.1-11)

        Și o scurtă concluzie la episodul ispitirii: „Pâinea e importantă, libertatea e și mai important, cea mai importantă este însă fidelitatea neînfrântă și adorația niciodată trădată” – Alfred Delp.

vineri, 16 noiembrie 2012

Ieșiți din mijlocul ei!

            A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui. Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.” Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.” Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.” Şi acolo erau şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţare al iudeilor; şi în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre. Isus le-a zis: „Umpleţi vasele acestea cu apă.” Şi le-au umplut până sus. „Scoateţi acum”, le-a zis El, „şi aduceţi nunului.” Şi i-au adus: Nunul, după ce a gustat apa făcută vin – el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, care scoseseră apa, ştiau) – a chemat pe mire şi i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.” (Evanghelia după Ioan, cap.2, vers.1-10)

            Imaginează-ți că o parte din cei prezenți la nunta din Cana, au rămas afectați de pățania cu terminarea vinului până la sfârșitul nunții. Deși aveau în față carafa plină, paharele pline, bucuria mirelui și miresei și mirarea celor care au privit spre minune și Înfăptuitorul ei, nu puteau ieși de sub efectul imaginii unei nunți la care s-a terminat licoarea fermecată... La fel ca ei sunt creștinii care trăiesc astăzi în umbra Crucii, feriți de arsura unui soare care nu mai ține seamă de reguli. Privesc la Golgota și continuă să strige „... nenorocitul de mine!”, asta în timp ce sunt mai mult decât „norocoși”. Au cunoscut Viața, dar trăiesc ca și când ar fi singuri pe lume. Așa e, vorbesc cu ușurință despre această stare, nu de alta, dar mă trezesc uneori trecând prin ea. Se numește necredință, cred eu. Și nu-i de stat acolo.

miercuri, 14 noiembrie 2012

În căutarea Celui mai mic


        Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el
. (Evanghelis după Luca, cap.7, vers.28)

        Ca și când nu e suficient să te naști din femeie... Trebuie să te muți în Împărăția lui Dumnezeu. Și nu e de ajuns să te vezi acolo! Trebuie să te apuci de treabă și să pornești cu toată ființa spre cel mai mic. Și nu mică ne va fi mirarea când căutându-l pe cel mai mic, îl vom găsi pe Cel mai Mare...

duminică, 11 noiembrie 2012

Mai este o Șansă!


        Apoi S-a apropiat şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!” (Evanghelia după Luca, cap.7, vers.14)

        „Meseria” unora e să ducă oameni la groapă. Și fac lucru ăsta cu tot profesionalismul cerut de meseria lor. După ce își îmbracă salopeta de „gropari”, în mintea lor încape un singur gând: groapa și omul bine îngropat. Nu știu cât de mare e vina mortului, dar vina acestora s-ar putea să fie mare înaintea lui Dumnezeu.
        Observați în tabloul de mai sus: Isus, Domnul vieții e acolo, El îi spune văduvei să nu mai plângă, cei care Îl însoțesc pe Isus se opresc știind că are să se întâmple ceva, dar o categorie de oameni continuă să meargă… până când Isus atinge racla! Lecția e simplă, normalul anormal al omenirii devine normal ceresc atunci când Îl întâlnești pe Isus. Întunericul absolut nu este învățătură creștinească. Indiferent de situație, pentru un creștin „nu se mai poate face nimic” nu este soluția venită de Sus!
        Dacă printr-o împrejurare oarecare „mortul” ți-a încăput pe mâna „groparilor” de meserie, smulge-l și du-l la Isus. Și nu mai plânge… Nu trebuie ascultați oamenii care au hotărâr mântuirea unora și nemântuirea altora, împărțind viață  și moarte după regula: cine nu este ca noi, este mort și de nemântuit. Câtă vreme mai este suflare de viață, este și speranța mântuirii! Isus, învierea tuturor oamenilor, s-a așezat între mort și groapă. Mai este o șansă!

vineri, 9 noiembrie 2012

Să fie!

              
              Oamenii care cred în Dumnezeu nu trebuie să se teamă de judecata lui Dumnezeu. Această judecată nu e altceva decât ecoul cuvintelor din Cartea Genezei: „Să fie lumină!”

miercuri, 7 noiembrie 2012

Credința tatei



S-au dus atâtea generații
Și-au adormit atâția servi,
Iar Prințul tău din cer nu vine
Să-ți ia povara de pe nervi

Ai spus-o`n drum și la răscruce,
Chiar pe la garduri L-ai vestit.
Ascultătorii sunt țărână
Și Așteptatul n-a venit.

Te-ntreb azi, tată, cum se face
De porți în piept atâta dor,
Prin simplul fapt citind în Carte
Că Prințul va veni pe nor?

Cine-a sădit speranța-n tine
Și focul sacru de a-L vedea?
Tu cauți un răspuns chemării
Cum caută un mag o stea.

Te prinde-afară miezul noptii,
Cu ochi spre cer te scoli în zori
Și, ca de fiecare dată,
Tu cauți Norul printre nori.

E toamnă, plouă, cade bruma
Și-n frig astepți din cer veștminte.
Mai crezi? Mai vine? Ce zici, tată?
El vine, tată, că... nu minte.




autor: Emil Mocanu Alangelei, poezia a fost publicată în volumul

       Strigătul de la Miezul Nopții

Cartea se poate comanda pe site-ul editurii Viață și Sănătate

sau telefonic, la:  021.323.00.20 ; 0740.10.10.34 





marți, 6 noiembrie 2012

ACASĂ!

         "Când s-au întors acasă, trimişii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav." (Evanghelia după Luca, cap.7, vers.10)

          Dincolo de povestea vindecării acelui rob pentru care s-au mobilizat „trupele” bătrânilor iudei din locul acela, noi înșine suntem adesea trimișii unui suflet frământat. Căutăm liniștea acestui suflet, pacea și împlinirea, dar adesea ne întoarcem de la Dumnezeu ca de la o negociere și spunem sufletului ” – Prea grele condițiile, mai așteaptă…„ bineînțeles spunem asta pentru că nu înțelegem despre ce e vorba. Cu Dumnezeu nu e nevoie să negociezi ca să îți rezolve problemele sufletești. El Însuși a spus să Îl cauți atunci când ai felul ăsta de probleme! Și cine nu are problem de felul ăsta… Ceea ce trebuie să faci e să te întorci ACASĂ, asemeni unei ape în matcă. Despre ce vor fi discutat pe drum oamenii care au cerut lui Isus vindecarea? Nu știu și probabil aș greși dacă aș încerca să ghicesc. Ceea ce știu e că odată ajunși acasă au înțeles că problema lor fusese rezolvată pe când erau ei încă departe de casă. Acesta e Dumnezeu.

duminică, 4 noiembrie 2012

Cu frică și… cutremur


          „Cutremuraţi-vă, şi nu păcătuiţi!...” (Psalmi 4:4)

          Oare ce s-ar întâmpla dacă am cita partea asta de verset de câte ori ne vine a spune  „Mâniați-vă și nu păcătuiți!”? Dacă „mâniați-vă” poate fi folosit drept scuză de cei care se mânie, aplecarea asupra lui „cutremurați-vă” la ce ar trebui să conducă? Dacă Pământul s-a cutremurat atunci când îngerul a dat deoparte piatra de la mormântul în care a fost așezat Isus, poate că acel cutremur în fața ispitei e doar efectul căderii zidului care desparte inima noastră de Dumnezeu… Și ce altceva s-ar întâmpla decât un cutremur în toata ființa noastră, dacă înainte de a face răul am încerca să îi înțelegem izvorul și să îi calculăm consecințele?! 

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

el nu începe niciodată lupta

eu și păcatul
târziu am aflat că eu și păcatul meu așa e corect
nu îl știu chiar din naștere
poate că el mă știe
nici urmă de refugiu așa față în față
chiar și aerul pe care îl respir șuieră a realitate
el are o armă îndreptată spre mine
eu am o armă îndreptată spre el
eu tac în spatele buzelor sângerânde
cuvintele stau grupate asemenea armatelor mari
el râde sau plânge amenință urlă șoptește
ca un clovn expirat
dar dincolo de toate pe țeavă e moartea învelită în oțel
față în față poți rămâne așa până la capăt
oricum tu ești cel care moare
și nu înțeleg de ce nu vine nimeni să apese
îndurător trăgaciul rece al armei
tu bubuie în urechi tu tu tu
realitate față în față
apoi sâmbătă dimineața
soarele și zâmbetul fără egal din Ioan trei cu șaișpe

vineri, 2 noiembrie 2012

Duceți-vă de spuneți...


             „Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri. Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.” (Evanghelia după Luca, cap.7, vers.18-23)

              „Toate aceste lucruri” despre care ucenicii i-au dat de știre lui Ioan, nu erau altele decât cele pe care le enumerase Isus. De ce atunci când au fost povestite de ucenici nu au avut efect, dar odată spuse de Învățător însemnau cu totul altceva? Oare vorba devine Cuvânt doar atunci când e rostită de Cer? Dacă e așa, atunci scrisul nu e scris până când cel care scrie nu a primit Cuvânt, predica nu e predică până când omul nu e altceva decât gura lui Dumnezeu, viața nu poate deveni Viață mărturisitoare până când inima omului nu e cu totul Templu în care să locuiască Dumnezeu. Și tot așa...