sâmbătă, 30 iunie 2012

Pilda celor poftiți la cină


(Evanghelia după Luca, cap.14, vers.15-24)

    Nu vreau să comentez fragilitatea scuzelor celor poftiți la cină. La o citire atentă, pot fi înlocuite, fiecare din ele cu „nu am chef!”. Vreau să vorbesc despre ce însemna această cină pentru cele trei categorii de oameni, analizând, pe scurt, modul în care li se face invitația.
    Pentru cei care „stau bine”, robul trimis are următoarea formulă: „Veniți, căci iată că toate sunt gata!”. La prima citire am rămas cu impresia că oamenii aceștia abia așteptau să fie gata pregătirile ca să poată merge acolo! Parcă stăpânul nici nu se gândește la vreun refuz... Apoi răspunsurile a doi dintre ei conțin câte un „iartă-mă”, ca și când s-ar aștepta la înțelegere din partea celui care i-a invitat...
    „Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi!” Du-te și adu… Oricât de mare a fost surpriza refuzului celor dintâi, se pare că stăpânul e sigur în ce privește venirea acestora din urmă. Mergi și adu-i aici. Fără invitația făcută din timp, care să dea omului posibilitatea pregătirii?! Iar ei au venit!
    „Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre…” La ce bucurie să te aștepți când invitații au fost aduși la petrecere cu de-a sila? Ori oamenii s-au considerat atât de nedemni să fie prezenți la această cină, încât nici prin minte nu le-a trecut să meargă acolo, chiar invitați! Probabil răspunsul dat celui care îi invita a fost „Domnule, cred că ați greșit, nu despre noi este vorba...”
    Dar iată casa plină cu oameni și cu bucurie!

    Există oameni, specializați în ale religiei, a căror purtare și mai ales învățătură nu lasă nici o îndoială că Marea Cină nu s-ar putea desfășura fără ei. Ei sunt, într-un anume fel, mai marii cetății, cei care au întâietate, care se pricep inclusiv la afaceri, care stabilesc regulile... Ei însă ar putea spune Mântuirii oferite de către Dumnezeu „Nu, mulțumesc de invitație, iartă-mă, dar nu în condițiile astea!” Mai mult, cu toată „smerenia” lor, se pare că au rezolvat de-a lungul timpului atâtea lucruri nelalocul lor cu „iartă-mă”, încât nu era nicio îndoială că va fi totul în regulă, indiferent de felul lor de purtare.
    Există oameni, care sunt în cetate, dar locul lor este undeva în piețe și pe ulițe, mai toți poartă un semn al blestemului lui Dumnezeu (cel puțin așa cred cei din prima categorie): sărăcie sau boală. Sunt și ei de-ai bisericii, ascultători de cele sfinte, dar ale lor sunt fărâmele care cad de la masa stăpânilor... Ei știu totuși că au dreptul la acestea! În ce privește mântuirea, nici ei nu mai știu ce să creadă... N-ar fi rău, dacă se poate...
    Există oameni care locuiesc dincolo de porțile cetății, dincolo de zidurile care oferă siguranță și liniște. Ei merg la biserică rar, iar atunci când se vorbește despre cele sfinte ei pot fi doar ascultători! Și totuși, pilda spusă de Isus ne spune că și ei sunt Biserica Sa! În mintea lor există dorința mântuirii, dar necunoașterea bunătății Aceluia care cheamă la viață, nu le permite să aibă prea multe speranțe. Dacă mai marii (dovediți a fi mai mici...) cetății ar fi priceput despre ce e vorba în religia adevărată, cei din piețe și cei din afara cetății ar fi trăit în casele lor luxoase și nici prin gând nu le-ar fi trecut să meargă la Cină fără ei! Dar nici ei nu L-au cunoscut și nu i-au lăsat nici pe alții să Îl cunoască.
    Îngerii nu a fost surprinși nicio clipă de felul în care s-au derulat lucrurile. Posibil să îi fi nedumerit puțin îndelunga răbdare a Lui față de cei care aveau să refuze la sfârșit mântuirea... 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu