duminică, 6 mai 2012

Poruncește-mi, Doamne, să fiu sincer!


    Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
                           (Evanghelia după Marcu, cap.8, vers.34)

    Știu că spusele Lui rămân în veac, că nu au nevoie nici de adaosuri și nici de scăderi din partea înțelepților, creștini sau ba. Mă întreb însă, dacă în vremea de astăzi, El ar fi spus cuvintele de mai sus, am fi ascultat și înțeles versetul fără să cerem lămuriri? Cuvintele care ne folosesc întru comunicare au fost supuse de-a lungul timpului unei uzuri, religia și-a construit un limbaj de „specialitate” (din lemn de proastă calitate…) și acum stăm în fața unor lucruri simple, uneori prea complicate pentru noi. Poate că logica să fie baiul, adică, luând lucrurile de la coadă la cap e destul de greu să iasă ceva bun: „eu sunt creștin, asta înseamnă că merg după El, deci într-adevăr am voit să fac ceea ce mi s-a cerut...” Că sunt creștin mi-e simplu să observ, mai ales că mi-au spus-o alții...
    „Căci nu știu ce fac, nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.” – o „plăcere” să iei din versetul aflat în Epistola către Romani acel „nu fac ce vreau” și să îl așezi în experiența ta de om care vrea să îl urmeze pe Isus.
    Problema lui a vrea: în ce privește unele lucruri mi-e mai simplu să exprim lucruri clare cu privire la Dumnezeu, decât lucruri care mă privesc direct pe mine. O fi din cauză că nici rece, nici căldicel?! În versetul citat la început, o întrebare stăruie în minte, fără a-i putea da un răspuns clar: eu vreau sau nu vreau să Îl urmez pe Isus? Matei s-a ridicat pur și simplu de pe locul lui de vameș și a plecat după El, în timp ce un tânăr bogat I-a întors spatele și a plecat învăluit de un „nu” clar. Un simplu „da” înseamnă într-adevăr da? Cât de sincer pot fi cu mine însumi? Chestiune de exercițiu ori poate de „concentrare” asemeni practicilor orientale... Sunt sigur că nu! Cam multe întrebări, știu, dar nu ai cum să afli răspunsul până nu formulezi întrebarea... 
    Din cele studiate în Scripturi, un lucru mi-e foarte clar: dintre cei care au stat cândva înaintea Lui, având nevoie de un răspuns la o întrebare „adevărată”, nici unul nu a reușit să fie nesincer. Isus a fost pentru ei o oglindă care nu a deformat nicicând realitatea! Mai mult, motivul pentru „cercetează-mă, Dumnezeule...” e unul care merită toată atenția: din pricina păcatului dinlăuntru, din pricina păcatului care ne înconjoară, nu putem fi siguri nici pe sinceritatea noastră, nici pe cuvântul dat în ce privește un legământ cu Cerul! Cred că avem nevoie de o cerere de felul: „Poruncește-mi, Doamne, să fiu sincer!” Dacă am libertatea să aleg între a voi și a nu voi? Da, altfel moartea Lui ar fi fost degeaba... De ce intervine Isus în alegerea dintre a voi și a nu voi? Intervine doar atât cât să am eu libertatea, altfel păcatul care nu se prea sinchisește de regulile luptei, mi-ar strica întotdeauna planurile după regula... nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
    Și iarăși zic: „Poruncește-mi, Doamne...!”
   
       
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu