marți, 1 mai 2012

Dacă voieşte cineva



        Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. (Evanghelia după Marcu, cap.8, vers.34)                                                                             

Creştinismul pare a fi o religie a oamenilor „slabi”. Cel puţin aşa se vede când e privit de acei oameni care se consideră puternici. Bineînţeles, creştinismul e o religie a oamenilor „puternici”, asta spun cei care îşi compară puterea de sacrificiu cu vajnicele abţineri ale creştinilor... Absolut, oricare practicant al creştinismului poate spune că nici unul din aspectele de mai sus nu e important în viaţa de creştin. Puterea unui creştin se măsoară altfel.
Isus nu vorbeşte acelei „părţi” a umanului care se poate vedea pe sine însuşi doar printr-o comparaţie cu altcineva. El vorbeşte tuturor despre un fel personal de a trăi această viaţă. Nici nu se adresează unei mulţimi de oameni care nu ştiu de existenţa Lui, ci unor oameni care ar vrea să-L urmeze, dar nu ştiu cum. Mai mult, se identifică pe Sine cu idealul de libertate, fericire, omenie care „bântuie” mintea şi sufletul fiecărui om născut vreodată în lume.
„Dacă voieşte cineva să vină după Mine” – impactul are loc atunci când cei doi lideri sunt aşezaţi faţă în faţă: tu şi Isus. Care e încurcătura? Ceea ce am scris mai înainte poate fi citit uşor: Tu sau Isus? Pe drumul care duce spre VIAŢĂ se poate merge într-un singur fel: în urma Lui. De ce? Aici oamenii „puternici” încep să cârtească: „Vezi, nu înseamnă asta încălcarea demnităţii umane?” Nu prea înseamnă. Drumul spre viaţă trece prin moarte şi singurul care ştie exact drumul e El.
E cerinţa lui Isus pentru noi umblatul toată ziua pe genunchi, cititul Cărţii în semi-întuneric,  plânsul de felul „nu ne lăsa, Doamne...” ori plânsul de mila Celui care a suferit pe Golgota? Dar nici „superioritatea” unora asupra altora nu e chiar ceea ce aşteaptă Isus de la noi. Care e de fapt imaginea curată a creştinismului? E imaginea luată de la cei care aleg să Îl urmeze într-un fel sau altul pe Isus ori chiar imaginea dată de Isus? Să urmăresc copia sau originalul? Dar ideea asta de copie, nu e chiar ea o dovadă a încălcării demnităţii omului? Dacă citim cu atenţie cuvintele Lui, o să vedem că nici măcar copiatul nu e cerinţa Lui pentru oameni. Copiatul e doar una căile prin care se chinuie să Îl urmeze o parte deloc neînsemnată a creştinismului. Sau e doar o etapă normală în experienţa creştină?
„Dacă voieşte cineva să vină după Mine” – din context se poate lesne înţelege că spusele lui Isus din acest verset se adresează acelora care, aparţinând grupei ucenicilor sau norodului, deja au hotărât să Îl urmeze pe El, dar au ales să facă asta în felul lor. Cei din rândul ucenicilor voiau să meargă în rând cu El, iar norodul prefera să stea jos şi să aştepte din când în când întoarcerea Lui pentru a rezolva problemele apărute de la ultima lor întâlnire. Chiar dacă ştiau Calea, iar buzele lor exprimau dorinţa de a merge pe ea, inimile lor stăteau nehotărâte la capătul de la care începe Călătoria. Ar fi vrut, dar încă nu voiau...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu