luni, 30 aprilie 2012

Țăndări și ascultare!



    Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui.
                       (Cartea Exodului, cap.32, vers.19)

    Tablele Legii, lucrarea lui Dumnezeu, scrisul lui Dumnezeu… Hmm, așa ceva nu ar fi trebuit trecut în rândul lucrurilor sfinte, de care oricine s-ar fi atins ar fi fost pedepsit cu moartea? Și totuși, cel care a sfărâmat acele pietre care purtau înscrisul lui Dumnezeu, nici măcar nu este mustrat pentru asta!
    Ce se poate înțelege din gestul acela al lui Moise și mai ales din purtarea lui Dumnezeu? Ritualul are un loc important în viața creștinului. Cred că participarea la ritual este cu atât mai intensă și mai vie cu cât credinciosul își cunoaște Dumnezeul. Mai cred însă că participarea „intensă și vie” a unuia care nu are o legătura cu Dumnezeul lui nu poate da decât o imagine jalnică a credinței și nu poate decât să lase dezgust în ochii spectatorilor, oricare ar fi ei. Purtarea cu lucrurile sfinte, în orice religie, cu atât mai mult în creștinismul celor care au un Dumnezeu viu, nu poate fi decât sfântă.
    Dar cum să te porți astfel cu lucruri pe care le-a atins mâna lui Dumnezeu? Gestul lui Moise nu face decât să clarifice realitatea ascunsă unora din cauza închinării la vițelul de aur: nu se poate vorbi despre legământ cu Dumnezeu atâta vreme cât poporul a ales apostazia! Nu se poate aștepta ca Dumnezeu să își împlinească făgăduința, atâta vreme cât oamenii „și-au luat vorba înapoi”. Dacă tot a existat har și posibilitatea pocăinței pentru unii din cei care au participat la actul apostaziei, ei bine, izvorul acelui har nu a fost înțelegerea apostaziaților cu Dumnezeu. A fost o promisiune făcută de Dumnezeu altor oameni și anume patriarhilor.
    De fapt, purtarea lui Moise cu poporul era doar reflectarea „discuției” de pe munte, dintre el și Dumnezeul Lui. Poporul numit acum „poporul tău pe care l-ai scos, tu, Moise, din Egipt…” arată ceea ce vede Dumnezeu în poporul pe care El l-a scos din Egipt. Spargerea tablelor Legii, o ilustrare clară pentru popor a realității la care au hotărât să ia parte.
    Vițel de aur astăzi? Dacă da, atunci fiți siguri că tablele Legii, act al legământului, nu au nici un rost, sunt țăndări înainte ca vreun Moise să vină și să demonstreze asta! Dacă tot mai există har, atunci motivul este rugăciunea Lui pentru popor. Pocăit sau nepocăit (pocăit în sensul „bun”, adică om întors la Dumnezeu), au aceeași soartă? Până când Moise a scos seminția lui Levi, neparticipantă la falsa închinare, se pare că da… până când sabia judecății a împărțit clar poporul în morți și pocăiți lăsați în viață!
    Lui Dumnezeu nu i-a fost greu să scrie pentru a doua oară poruncile Sale, de data asta pentru alți oameni. Fiindcă Dumnezeu e cel care conduce închinarea, nu închinarea oamenilor Îl conduce pe Dumnezeu în ascultarea de rugăciunile lor...
   

*sursa photo:
http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Biblii/Biblia%20in%20imagini/Moise%20sfarama%20tablele%20Legii.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu