luni, 30 aprilie 2012

Țăndări și ascultare!



    Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui.
                       (Cartea Exodului, cap.32, vers.19)

    Tablele Legii, lucrarea lui Dumnezeu, scrisul lui Dumnezeu… Hmm, așa ceva nu ar fi trebuit trecut în rândul lucrurilor sfinte, de care oricine s-ar fi atins ar fi fost pedepsit cu moartea? Și totuși, cel care a sfărâmat acele pietre care purtau înscrisul lui Dumnezeu, nici măcar nu este mustrat pentru asta!
    Ce se poate înțelege din gestul acela al lui Moise și mai ales din purtarea lui Dumnezeu? Ritualul are un loc important în viața creștinului. Cred că participarea la ritual este cu atât mai intensă și mai vie cu cât credinciosul își cunoaște Dumnezeul. Mai cred însă că participarea „intensă și vie” a unuia care nu are o legătura cu Dumnezeul lui nu poate da decât o imagine jalnică a credinței și nu poate decât să lase dezgust în ochii spectatorilor, oricare ar fi ei. Purtarea cu lucrurile sfinte, în orice religie, cu atât mai mult în creștinismul celor care au un Dumnezeu viu, nu poate fi decât sfântă.
    Dar cum să te porți astfel cu lucruri pe care le-a atins mâna lui Dumnezeu? Gestul lui Moise nu face decât să clarifice realitatea ascunsă unora din cauza închinării la vițelul de aur: nu se poate vorbi despre legământ cu Dumnezeu atâta vreme cât poporul a ales apostazia! Nu se poate aștepta ca Dumnezeu să își împlinească făgăduința, atâta vreme cât oamenii „și-au luat vorba înapoi”. Dacă tot a existat har și posibilitatea pocăinței pentru unii din cei care au participat la actul apostaziei, ei bine, izvorul acelui har nu a fost înțelegerea apostaziaților cu Dumnezeu. A fost o promisiune făcută de Dumnezeu altor oameni și anume patriarhilor.
    De fapt, purtarea lui Moise cu poporul era doar reflectarea „discuției” de pe munte, dintre el și Dumnezeul Lui. Poporul numit acum „poporul tău pe care l-ai scos, tu, Moise, din Egipt…” arată ceea ce vede Dumnezeu în poporul pe care El l-a scos din Egipt. Spargerea tablelor Legii, o ilustrare clară pentru popor a realității la care au hotărât să ia parte.
    Vițel de aur astăzi? Dacă da, atunci fiți siguri că tablele Legii, act al legământului, nu au nici un rost, sunt țăndări înainte ca vreun Moise să vină și să demonstreze asta! Dacă tot mai există har, atunci motivul este rugăciunea Lui pentru popor. Pocăit sau nepocăit (pocăit în sensul „bun”, adică om întors la Dumnezeu), au aceeași soartă? Până când Moise a scos seminția lui Levi, neparticipantă la falsa închinare, se pare că da… până când sabia judecății a împărțit clar poporul în morți și pocăiți lăsați în viață!
    Lui Dumnezeu nu i-a fost greu să scrie pentru a doua oară poruncile Sale, de data asta pentru alți oameni. Fiindcă Dumnezeu e cel care conduce închinarea, nu închinarea oamenilor Îl conduce pe Dumnezeu în ascultarea de rugăciunile lor...
   

*sursa photo:
http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Biblii/Biblia%20in%20imagini/Moise%20sfarama%20tablele%20Legii.html

luni, 23 aprilie 2012

icoană în alb și negru


atât de mult roșu
primăvara înflorea pe ramuri cuțite care se roteau în carnea cerului
degeaba căutau oamenii locul în care să devină cuminți
tasta copiatorului clicăia sec la fiecare douăzecișipatru de ore

într-o zi Dumnezeu a luat creionul
a desenat un contur a șters a desenat un contur a șters a desenat un contur
al doilea contur 
fierul planetei s-a aliniat rece în câteva cuie
a desenat un strigăt a oftat
tasta x a căzut în centrul orașului
sub un cer albastru inconștient

Dumnezeule Tu care ne desenezi întruna

luni, 16 aprilie 2012

Am aflat despre voi de la Dumnezeu...


    „Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.”
(Întâia epistolă către Corinteni, cap.1, vers.11)

    Cât de altfel sună spusele lui Pavel, față de felul de a fi spuse lucrurile astăzi: „Am auzit despre voi, de la nu spun cine, că m-au pus să promit că nu spun, că între voi sunt certuri...” S-or fi supărat ai Cloei, că de, or fi socotiți pârâcioși de unii frați? Sau de-acum înainte fiecare să aibă grijă ce spune când sunt ei de față, că uite ce se poate întâmpla...
    Și totuși, ce fel de copil să fii, să nu spui părinților tăi răul pe care l-ai făcut și care acum te macină? E ca și când ai da foc casei și fără putința de a stinge focul alegi să taci, ca nu cumva să știe cineva că arde...
    Apoi, ce mare lucru i-au spus oamenii ăștia lui Pavel? Adică, nici să te cerți nu era un lucru normal în comunitatea de atunci?!
    Cred că versetul se poate citi mai simplu astfel: Dumnezeu a văzut ce se întâmplă în Corint, a vorbit prietenilor să-i, „ai Cloei” știuți după nume și i-a trimis să dea de veste lui Pavel că e timpul să vină și să facă cunoscut fraților părerea lui Dumnezeu, descoperită lui, vizavi de ce se întâmplă în Casa Lui. De ce nu i-a spus direct lui Pavel? Poate pentru că era vremea pentru ai Cloei să dea un examen la curaj, ascultare și dragoste de frați...
    Ce poți face într-o zi de luni, ploioasă și după unii zi de sărbătoare? Exact, să te gândești vreo câteva minute la ce-ar putea spune ai Cloei despre tine, frate între frați...


duminică, 15 aprilie 2012

Steagul lui Dumnezeu!



    Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi şi le-a zis: „Nu voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?” Unul din slujitorii săi a răspuns: „Nimeni, împărate, domnul meu; dar prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rosteşti în odaia ta de culcare.” Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă şi vedeţi unde este, ca să trimit să-l prindă.” Au venit şi i-au spus: „Iată că este la Dotan.” A trimis acolo cai, care şi o oaste puternică. Au ajuns noaptea şi au înconjurat cetatea. Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai şi care. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah! domnul meu, cum vom face?” El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.” Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei. 
(2 Împăraţi 6:11-17)

    O zi care începe altfel pentru mulți oameni:
    Un împărat, tulburat de nereușitele planurilor sale, se hotărăște să rezolve problema! „Cum se face că împăratul Israelului cunoaște ceea ce ar trebui să cunoaștem doar noi? Clar că e vorba de trădare!” Unul dintre slujitori, posibil un rob israelit, spune împăratului o taină care i-ar fi putut schimba viața lui și întregului popor: „este acolo un om care știe, indiferent de mulțimea celor care îți păzesc dormitoarele, cuvintele rostite de tine înainte de culcare!”  Hotărârea? Un om care nu a înțeles nimic: „mergem să ne războim cu ei...” Dacă lui Elisei Dumnezeu îi spunea secretele împăratului, cum să nu îi spună „îndrăzneala” strigată în gura mare! Dar dacă acest Elisei e slujitorul unui Dumnezeu care se pricepe doar la spionaj, iar în ce înseamnă putere și luptă nu poate face față?!
    O armată așezată în jurul unei cetăți, pentru a-l prinde pe cel căruia „Nu se știe cine” îi spune totul! Ce mai așteaptă această armată, de ce nu au atacat noaptea?
    Ghehazi, un om care îi slujește lui Elisei, are parte de o trezire „șoc”! Deși seara a fost una liniștită, iar somnul odihnitor, dimineața îl surprinde: cetatea e înconjurată de dușmani! Aha, nu-i a bună...
    În scena prezentată, personajele descrise până acum au ceva în comun:  deși se desfășoară pe două planuri, pământesc și ceresc, se pare că au acces doar la ce se întâmplă pe pământ. Altfel spus, sunt ca niște participanți orbi la un război adevărat! Care sunt efectele acestei „orbiri”? Pentru unii entuziasm și speranța unei victorii imposibil de realizat în condițiile în care nici nu știu cu cine se luptă... Pentru alții, doar teamă!
    Dintre cei cei implicați în necazul de la Dotan, cel care este ținta atacului (din cele scrise nu-mi dau seama dacă a fost nevoit să iese afară ca să vadă despre ce este vorba. Îmi amintesc replica unui general rus, căruia un soldat îi raportează speriat cifrele uriașe reprezentând „inventarul” oștirii inamice: „soldat, am venit aici să-i batem, nu să-i numărăm!”), e vorba de Elisei, nu are nevoie să vadă, să numere, să se convingă dacă e „pe bune” ceea ce se întâmplă afară. Alta chestiune are nevoie de rezolvare: să plece urechea spre vocea Aceluia care știe EXACT situația! După ce înțelege planul lui Dumnezeu pentru el, omul poate continua să rămână om, fără disperarea sau bucuria care pot da naștere la neoameni...    
    Scurtă concluzie? În lupta cu Dumnezeu, poate învinge doar Dumnezeu! Nu, nici măcar Elisei nu învinge în lupta cu sirienii, nu de alta, dar nu e lupta lui... Chiar dacă e prezent pe acest front, el nu e unui din luptători, el doar steagul lui Dumnezeu, în jurul căruia stau adunate oștirile cerești...

miercuri, 11 aprilie 2012

și nimeni ca să înțeleagă ziua și ceasul


spune-mi Tată ce se întâmplă cu noi
de ce-ai chemat argații să lege azi-dimineață
un singur cal la carul ce pleacă în război

iată câmpia crește din umbra ierbii moartea
deja a-ntins capcane să prindă iepuri mici
e liniște dă-mi mie toată partea

ce nu mi se cuvine spune-mi Tată
pe fruntea neatinsă a ultimului cal
în negrul nebuniei de ce-nflorește o pată

din munți pornesc la vale pârâuri de noroi  
nepăsătoare noaptea cioplește-n cer o cruce
la templu se jerfește cifra doi...

marți, 10 aprilie 2012

Gabriela Tudorache își dorește să-și vadă copii crescând

Articol preluat de pe blogul http://gabrielatudorache.blogspot.com 

Într-unul din comentariile la postarea „De la noapte la Viață”, am fost rugat sa scriu ceva despre cazul
 Gabrielei Tudorache. Am preluat de pe site-ul indicat in comentariu, articolul de mai jos. Raspunderea
 morala (si gramaticala) apartine autorilor articolului. 



V-ați întrebat ce ați putea face cu 10 lei? Mulți ar raspunde că și-ar cumpăra 2 litri de ulei de calitate mai slabă, alți mi-ar răspunde că și-ar cumpăra ceva dulce sau câteva țigări.Răspunsul la această întrebare depinde de la o persoană la alta.Dar v-ați pus întrebarea că cu 10 lei ați  putea salva viața unei persoane? Poate ați spune că aș fi absurd sau că viața Gabrielei Tudorache  costă numai 10 lei. Nu costă atât că o viață nu o putem cumpăra nici cu toți bani din lume.Dar 10 lei contează pentru Gabriela că în momentul de față are nevoie de ajutorul nostru al tuturor.Își dorește din tot sufletul să-și vadă copii crescând.   Orice părinte își dorește să-și vadă copii mari, realizați la casele lor și cu tot ce este mai bun.

Haideți să fim un pic mai uniți pentru a salva viața acestei mame cu chip angelic și cu o bunătate rar întâlnită.

Gabriela Tudorache, de care va scriam în rândurile de mai sus are 42 de ani și este mama a doi copii unul de 13 ani și cel mare de 23 de ani.A doi copii care are acum cea mai multă nevoie de mamă pentru ai mangâia în clipe grele, pentru ai sprijini în drumul lung al vieți.Însă Gabriela are de trecut un obstacol greu  a fost diagnosticată cu Meningiom (tumoare cerebrala benigna) în termeni noștri binecunoscuți tumoare pe nervul optic ceea ce înseamnă întâi pierderea vederi și pe urmă cei mai dureros pirderea celui mai frumos dar VIAȚA.Toate aceste necazuri au început în anul 2007, când a avut primele semne ale boli dureri groaznice de cap și slăbirea vederi.Și de atunci a început o continuă luptă: analize, căutări pe internet a unei clinici de specialitate până ce a aflat că singura ei speranță este în Germania la Clinica de neochirurgie INI din Hanovra la medicul Prof. Dr. Fahlbusch fiind singurul medic care ia garantat că operația va reuși dacă va ajunge la timp.Dar durerea este că familia nu are suma cerută pentru operație fiind foarte mare 35.000 de euro fără a include transportul și cazarea pe toată durata spitalizări.

Fiecare persoană putem fi un înger păzitor al Gabrielei donând din puținul pe care îl avem. 
Fiecare leu contează în salvarea vieți acestei mame eroine.Să ne unim cu toți să donăm sau 
macar să postăm pe facebook povestea de viață a Gabrielei dacă noi nu putem dona o pot face alți.
Viața ei depinde de noi.
Cei care doresc să doneze o pot face cu toată încrederea în contul prezentat mai jos:
BCR – Ploiesti , Str. Marasesti , nr. 185

RO87RNCB0623123175680001 (RON)

RO60RNCB0623123175680002 (EUR)

SWIFT : RNCB RO BU 


luni, 9 aprilie 2012

de la noapte la Viață


și când te gândești că totul se putea sfârși într-o noapte
căzută peste lume de nu se știe unde
întocmai unei doamne ce poartă stele moarte
în loc de perle albe

al șaselea al nouălea al cine mai știe câtelea ceas
speranța ia chip de amăgire sub rugina amară a cuielor
în pieptul ucenicului se face frig
înaltul tot înaltul

s-a sfârșit
să așteptăm pe altul

știi
se întâmplă atunci când nu ceri nimic
poate doar colțul de pită și cana cu apă
atunci când din cer coboară Liniștea îți bate în poartă
se așează cu tine la masă e seară
și ea Liniștea începe să îți povestească despre mâine
ca și când tu ai fi copilul împăratului
ca și când ograda ți-a devenit palat
iar tu începi să crezi și crezi
apoi
cântă blestematul ăla de cocoș
și gata

s-a sfârșit
dar cu ce inimă să mai aștepți pe altul

*

un înger mic cu aripi și mâneci suflecate
din lemn de cruce umple livezile cu pomi
le pune ochi și mâini le dă picioare
îi înflorește și-i învață pe de rost

miercuri, 4 aprilie 2012

Deschide ochii!

C.S.Lewis:

             „Cred în Dumnezeu, așa cum cred în răsăritul soarelui: nu pentru că îl văd, ci pentru că văd tot ce atinge.”