sâmbătă, 4 februarie 2012

Între două săruturi



Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.” (Ev. după Marcu, cap.14, vers.44)

  Faptul că Iuda a ales drept semn al trădării sărutul, spune multe despre acest om. Faptul că Isus a acceptat să fie trădat printr-un sărut, spune mult despre acest Dumnezeu... Dacă cineva mai crede că demonstreaza „nedumnezeirea” lui Dumnezeu, atunci când Acesta prea se lasă umilit și batjocorit de vorbele sau faptele oamenilor, să privească atent scena. La câteva minute după ce Hristos primește sărutul lui Iuda, la o rostire a lui „Eu sunt!”, toată adunătura aceea de inconștienți cade la pământ. Și dacă avea la dispoziție atâta putere, de ce lasă lucrurile să decurgă astfel?...
  Prin sărutul lui Iuda, ultimul sărut primit de Isus de la oameni înainte de a fi răstignit, ni se descoperă două adevăruri uriașe (cel puțin așa îmi par mie!): 1. omul nepocăit (neschimbat de Dumnezeu) nu poate iubi fără să ucidă; 2. Un fiu al lui Dumnezeu nu poate iubi cu măsură, nu poate să nu iubească până la capăt! Nu Iuda s-a născut pentru Isus, ci Isus s-a întrupat pentru Iuda... Altfel spus, Isus trece peste orice, pentru a mai trezi în inima acestui om o părere de rău. „Cu un sărut vinzi tu pe Fiul Omului?”, sună mai degrabă a rugăminte (Uită-te cât de jos ai putut coborî!!!), decât a reproș.
  Nu oricine putea face un gestul acela atât de josnic, nu oricine putea să Îl vândă pe Isus! Era nevoie de unul care se declarase ucenic al Lui...
  Ar fi păcat să termini de citit partea aceasta a Evangheliei privind partea întunecată! Era acolo Unul care a înțeles bine de ce a venit pe pământ, care a luat putere de Sus ca să meargă până la capăt, care S-a nesocotit pe Sine pentru a arăta omului pierdut cine este cu adevărat Dumnezeu! Unul care a știut că sărutul unui iuda pierdut, va fi șters în curând de sărutul unui Tată care nu și-a părăsit niciodată fii...  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu