vineri, 10 februarie 2012

Ilustrație (Trilogia, F. A. Schaeffer)

          „Să ne imaginăm o carte atât de deteriorată, încât au mai rămas doar câţiva centimetri de tipăritură din fiecare pagină. Deşi, evident, ar fi imposibil să reconstituim cartea şi să înţelegem povestirea ei, puţini oameni şi-ar imagina că fragmentele rămase au fost asamblate la întâmplare. Dar dacă am găsi într-un pod părţile lipsă din fiecare pagină şi le-am potrivi la locul lor, am putea citi istorisirea şi ea ar avea sens. Omul în întregul lui s-ar simţi uşurat din cauză că misterul cărţii a fost rezolvat şi s-ar implica în citirea povestirii refăcute, deşi raţiunea lui ar fi fost prima care să-i spună că porţiunile descoperite sunt soluţia corectă la problema cărţii rupte.
          Trebuie să observăm două lucruri în legătură cu această ilustraţie. În primul rând, fragmentele rămase din fiecare pagină nu ar putea niciodată să ne spună despre ce este vorba în povestire. Ele ar avea importanţă doar ca test pentru a stabili dacă bucăţile găsite în pod provin într-adevăr din cartea noastră. În al doilea rând, cel care ar descoperi porţiunile lipsă, şi-ar folosi raţiunea pentru a arăta că acestea se potrivesc cărţii deteriorate. Apoi, la nivelul întregii lui personalităţi, el s-ar bucura citind şi înţelegând întreaga povestire, atât din piesele originale, cât şi din porţiunile adăugate. Bucuria cititorului ar fi cu atât mai mare, cu cât cartea integrală i-ar deschide calea de comunicare cu cineva important pentru el.
          La fel este şi cu creştinismul: paginile deteriorate rămase în carte corespund universului şi omului care există acum în stare de anormalitate. Părţile descoperite ulterior corespund Scripturii, care este comunicarea propoziţională a lui Dumnezeu adresată omului”.
Francis Schaeffer, Trilogia

          Ilustrația mi-a plăcut prea mult, ca să o țin doar pentru mine!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu