marți, 29 noiembrie 2011

ochi


Dostoievski:

„Doi ori doi fac patru nu mai e viaţă, e începutul morţii.”

sursa: autori.citatepedia.ro

vineri, 25 noiembrie 2011

Smochinul smochinilor



El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Evanghelia după Luca. Cap.13, vers.6-9)

Un glas care spune simplu: „Fă dreptate! Ar fi trebuit să fie bine, am respectat partea mea din înțelegere. Dacă nu a dat roade... Nu sunt obligat să înțeleg ce se întâmplă într-un suflet de... smochin!” Argumente? A primit îngrijirea oricărui alt smochin. Ocupă spațiu. Am o datorie față de grădina aceasta, față de pământul din umbra acestui smochin.
Un glas care spune: „Încă un an, încă o șansă!” Argumente? Nici unul.
De ce a „câștigat” al doilea glas? Poate pentru că fiecare smochin este unic în felul lui de a trăi viața. Poate că va deveni smochinul... smochinilor. Poate că a meritat așteptarea.
Înțelegi?


joi, 24 noiembrie 2011

Mergem înainte?



Cu mulți ani în urmă Biserica Lui era în stare de orice sacrificiu, convinsă fiind că se va întoarce în curând, că timpul e atât de scurt...
Cu doar șaisprezece ani în urmă, într-o seară ca oricare alta, am deschis Cartea altfel decât o făceam de obicei. I-am promis că Îl voi aștepta, că voi fi parte a Bisericii Lui. Am cunoscut oameni a căror zile se încheiau cu Dumnezeu și ale căror dimineți erau pline de prezența Lui.
Astăzi trăiesc simțământul că e din în ce mai puțin așteptat... Ce se întâmplă? Ușor de descris, greu de înțeles.
Un țăran a pornit într-o dimineață spre oraș. Era pentru prima dată când pornea pe acest drum. Neavând o hartă la îndemână, s-a rătăcit în curând. În drumul lui a întâlnit un om și l-a întrebat despre distanța până la oraș. „Două ore!”, a venit răspunsul. Înarmat cu prețioasa informație, țăranul nostru și-a continuat călătoria. Au trecut trei ore de când a aflat că mai are... două ore de mers. Orașul... nicăieri! A întâlnit alt om, căruia i-a adresat aceeași întrebare. Răspunsul? „Cam cinci ore de mers...” Concluzia? Omul era pe drumul care duce la oras, dar mergea în direcția opusă.
Situând-o în timpul real, fizic, venirea Lui e mai aproape acum. „Atașând” timpul dimensiunii bisericii și planurilor ei, venirea Lui era mai aproape acum două mii de ani. A devenit creștinul un Adam speriat de prezent și de întâlnirea cu Dumnezeu, iar acum fuge speriat înapoi în istorie, în căutarea unui pom care să îl ferească de...? De ce, de cine...?!
Bineînțeles, ceea ce scriu eu aici nu e inspirat din fapte reale. E doar ficțiune. Reale sunt doar efectele...


sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Pilda semănătorului (1)



„Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului. (Luca 8:5)


Matei 13:19 - Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum. 

Marcu 4:15 - Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată şi ia Cuvântul semănat în ei. 

Luca 8:12 - Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiți.

Auzirea Cuvântului lui Dumnezeu e socotită în „pilda semănătorului” drept  semănare în ogorul inimii. Dar despre ce putere a celui rău vorbește aici Cartea? Din varianta scrisă de evanghelistul Matei, faptul că acest Cuvânt nu este înțeles, dă posibilitatea răpirii acelui Cuvânt din inima ascultătorului. Poate fi învinuit un om că nu înțelege? Felul în care e spusă parabola de către Isus, dă de înțeles clar că semănătorul și-a făcut bine partea. Mai departe se vorbește despre responsabilitatea „pământului”.
Locul aflat lângă drum nu poate oferi profunzimea de care are nevoie sămânța pentru a rodi. Doar auzirea Cuvântului, fără stăruință asupra înțelesului Său, fără rugăciunea sufletului care știe clar că adevărul e deasupra capacității lui de a înțelege, sămânța nu poate aduce rod. E degeaba ascultarea și răs-ascultarea, citirea și re-citirea, fără schimbarea poziției… Cum se poate înțelege răpirea Cuvântului? Dumnezeu nu „joacă” singur această partidă de „șah”, deși, dacă privești cu ochi nespirituali, toate cele 32 de piese au culoarea gri. După ascultarea Cuvântului, mutare a binelui, urmează „vizita” ideilor răului. Inima are straturile ei, la fel ca ogorul. Dacă sămânța nu poate pătrunde adânc, printr-un om, printr-o carte, printr-o idée cel rău va face totul ca ea să dispară. Din pilda semănătorului înțeleg că sămânța cu cât mai adânc îngropată în inimă, cu atât mai greu de răpit… Păstrarea seminței la un nivel superficial trădează neînțelegerea valorii ei, e ca o ofertă făcută celui rău în eventualitatea unei negocieri.
Ce îl poate face pe un om să-și aleagă poziția „lângă drum”? Credința e un dar al lui Dumnezeu. Doar El știe acum (și omul va afla cândva) cât se luptă fiecare din noi să nu primească darul acesta! Acceptarea darului înseamnă să iei viața în serios. A sta lângă înseamnă a spune că ești gata să te urci în prima „ocazie”, fără să conteze direcția sau sensul, contând doar confortul și lungimea călătoriei.
Da, aveți dreptate, pilda nu se oprește aici! Zile faine, credință puternică!