luni, 8 august 2011

Totul





“Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. (Întâia epistolă către Corinteni, cap.4, vers.3)


Nu ştiu dacă cineva a reuşit să îşi cuprindă viaţa într-o unică panoramă. Un puzzle mai mare sau mai mic, fragmente disparate, conexiuni supuse la cele mai neaşteptate schimbări, simţiri, împlinire, scopuri atinse ori nu: cam asta este ceea ce văd când închid ochii. „Salvarea” fiecăruia dintre noi pare a fi percepţia unui fir (dacă se poate roşu...) de-a lungul căruia toate întâmplările să poată fi înşiruite, care să dea un sens existenţei în care ne-am trezit antrenaţi. 
Creştinismul, pentru a da satisfacţia de care vorbesc sfinţii, are o cerinţă simplă şi clară: totul. Acest tot, în primul rând înseamnă dincolo de ritual, dincolo de întâlnirile din „biserică” şi mai mult, poate pentru unii prea mult, dincolo de multe de planurile sau dorinţele omului. Devenirea creştinului înseamnă recunoaşterea neputinţei rezolvării ecuaţiei vieţii. Existenţa unui mare procent din omenire, care nu a aderat la soluţia creştinismului, nu schimbă cu nimic datele problemei. Odată recunoscută neputinţa, nu îmi rămâne decât să las întru totul rezolvarea în seama celui care s-a oferit să mă ajute. 
Pavel, fostul descurcăreţ om Saul, delimitează clar locul relaţiei, inclusiv cu cei declaraţi creştini, a unuia care L-a ales pe Dumnezeu ca soluţie. Prin cuvintele spuse în versetul de început, e ca şi când ar anunţa omenirea întreagă poziţia lui vizavi de viaţă: în cele referitoare la mântuire... prea puţin îmi pasă de intenţia unora de a-mi rezolva problemele! 
Ştiu, atitudinea lui Pavel e una sănătoasă doar în cazul celor care au îndeplinit cerinţa aceea simplă, dar clară: totul... Pentru că odată aşezată viaţa în mâna lui Dumnezeu, a-ţi pleca urechea la judecata omenească, înseamnă a ridica raţiunea de care eşti convins că nu funcţionează la egalitate cu puterea şi ştiinţa lui Dumnzeu. Or, asta ar însemna să mutăm creştinismul în zona absurdului.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu