vineri, 1 iulie 2011

Povestea Pământului: ziua a șasea


... se înâmpla tocmai în ziua a șasea:
„...eu, mămăruța, o gâză mică și simpatică, îmi aduc aminte atât de bine, de parcă ar fi fost ieri. Trecuse o zi de când Creatorul aduse la viață păsările, peștii și pe noi, gâzele. Școala tocmai se încheiase și mă pregăteam pentru o lungă și binemeritată vacanță. Într-o dimineață, însă, pe când mă gândeam eu să mai lungesc puțin somnul, da’ de, da’ de mai vine înapoi visul ăla frumos de azi noapte, în care zburam peste un lan întins și galben și cu mulți, mulți maci și era cald și atât de bine..., iată că se aud bătăi puternice în tulpina în care mă odihneam eu. Voci, care de care mai voioasă, se auzeau strigând: „Ruța-mămăruțaaaaa, Ruța-mămăruțaaaaa, trezește-te și deschide-ne ușa!” Nu am avut de ales și în curând micuța mea cameră era plină de tot felul de gâze mari și mici.
    - Hei, am strigat eu, ce e cu voi așa de dimineață? Ați uitat că e vacanță?
    - Nuuu, nu am uitat, cum am putea să uităm așa ceva?!, răspunse voioasă Gina-albina. Dar am venit să îți propunem ceva!
    Dintr-o dată am devenit foarte curioasă. Felul în care Gina-albina vorbise, m-a convins că era vorba despre ceva foarte serios.
    - Biiineeeee, am spus eu. Să auzim despre ce e vorba.
    - Bzzzzzz, înainte să îți spunem, spuse Maru-țânțaru, trebuie să ne promiți că vei fi de acord cu noi în tot ceea ce îți cerem!
    „- Hmmm, gândeam eu. Să nu fie vreo glumă la mijloc... Dar fie ce-o fi, trebuie să aflu!, îmi spusesem eu în gând”. Bine, bine, sunt de acord. Dar hai, spuneți-mi repede că nu mai pot de atâta curiozitate! 
    - Spun eu, spun eu, strigă Ușu-cărăbușu. Vrem neapărat, până nu trece anotimpul și plecăm fiecare în alte părți ale pământului, să facem o Școală biblică de vacanță pentru gâze! Ei, ce zici?
    - Ooooo... , atât am reușit să spun. Ce-o mai fi și asta?
    Dar nu am apucat să scot nici măcar un sunet, că iată doi bondari din cei mai grași m-au luat fiecare de câte o aripă și m-au scos afară. În câteva secunde, am și ajuns între firele de iarbă, unde era deja pregătit de către prietenii mei, un loc numai bun de școala biblică de care îmi vorbiseră ei. Ne-am așezat toți pe mușchiul moale și am început să punem la cale tot felul de surprize pentru micile gâze care vor veni să se bucure împreună cu noi. Eheee, dragi mei prieteni, și iată cum începe aventura noastră:
    Tocmai dezbăteam un subiect important, când Uturu-fluturu, mișcându-și agitat aripioarele deasupra locului unde eram adunați, începu să țipe din toate puterile:
    - Fugiți, fugiți, cadeeeee!!!
    Am privit mirată în sus, și ce să vezi: Un trunchi de copac, nici nu știu cum să îi spun, tocmai se pregătea să cadă peste noi! Heeiii, am strigat eu, oprește-te! De parcă lemnele se opresc așa cum vreau eu. Mare mirare însă! Lemnul ăsta s-a oprit și am auzit și o voce, spunând de undeva de departe:
    - Ăăăă, mă scuzați, nu intenționam să deranjez. Eu..., eu... sunt elefantul!
    - Huh!, spusei grăbită și speriată; și mai sunt mulți ca tine pe aici?
    Gina-albina, înțeleaptă cum e, a venit repede lângă mine și mi-a șoptit la ureche:
    - Auzi surioară, dacă tot e aici cu cei patru copaci mișcători ai lui, nu ar fi bine să îl luăm și pe el în echipa noastră?
    - Hei, Bantu-elefantu, i-am strigat din nou. Uite cum stă treaba. Noi suntem adunați aici cu un scop clar. Și i-am explicat planurile noastre. Vrei să ne ajuți?
    Bucuros, Bantu-elefantu și-a proptit nasul său lung cât o trompă pe pământ, lângă locul în care stăteam noi și a întrebat foarte serios:
    - Cu ce pot ajuta și eu?
    - Pentru început mișcă-ți foilea alea pe care le ai la urechi și pornește aerul condiționat! Dar ai grijă, foarte încet ca să nu ne zbori pe toți cei de aici, cale de-o zi, două în toate părțile!
    Nici nu am terminat bine de discutat cu Bantu-elefantu, că fel de fel de animale, care de care mai interesante, începuseră să sosească din toate părțile: un fel de căluț, care probabil din cauza grabei nici nu reușise să își dea jos pijamalelel lui dungate, veni în viteză mare și anunță de departe, că vrea să se ocupe și el cu transportul vizitatorilor ce vor veni la Școala noastră biblică. Zis și făcut. I-am dat în echipă un ghepard, pentru cei care se grăbesc să ajungă acasă la terminarea orelor, o barză, pentru cei care locuiesc mai la înălțime, o cârtiță, pentru cei care preferă să locuiască la subsol și o broască țestoasă, pentru cei care au rău de viteză...
    - Am aici o groază de hârtii care trebuie capsate, mi se plânse la un moment dat Maru-țânțaru! Vreau să fac din ele invitații și afișe!
    Nici nu am apucat să mă uit bine împrejur, că iată, doi lupi, lipindu-și capetele de pământ, au deschis gurile laaaarg și în colții lor puternici Maru-țânțaru și-a capsat cât ai clipi toate invitațiile și afișele. După ce le-a mulțumit plin de recunoștință celor doi lupi, bzzzz, a zburat repede să ducă invitații în toate colțurile pământului.
    - Am și eu loc pe aici? Se auzi o voce de bass, atât de sensibilă, că mi se zburliră pe dată aripioarele.
    - Tu cine mai ești?, am întrebat toți cei de față într-un singur glas.
    - E... leul, șopti Șoru-viermișoru...
    - Ăăăă, știi ceva, dragă leule?! La cum arăți și la vocea pe care o ai, putem să îți oferim un singur rol în școala noastră... Vrei să fii tu coordonatorul acestui proiect?
    Mișcându-și liniștit coama bogată, leul se așeză lângă noi.
    - Ia să vedem noi ce avem până acum, zise el, după ce luă în labele lui mari, hărtiile cu planurile noastre pentru Școala biblică de vacanță:
..............................................................................................................................................
    - Aha, avem nevoie de cineva sensibil pentru vioară!
    - Păi foarte bine!, am răspuns, aducem o căprioară.
    - Mdaaa, e bine, și pentru caval?
    - Putem alege-ntre hipopotam și cal!
    Da’ parcă e mai bine calul,
    Nu știu de-i bine ca hipopotamul
    Să urce toată ziua malul...  
    - La nai?...
    - Punem un struț, și-așa-i niznai...
    - Așaaaa, ne trebuie o muzică de fond, că e și poezie.
    -Ohooo, deja s-a pregătit o ciocârlie,
    Și două păsări prietene, surori.
    - Da, presupun că sunt privighetori.
    - E foarte bine, chiar e foarte bine!
    - Mai punem și-o girafă acolo sus,
    Să mai șoptescă ălor mici
    Când or uita ce au de spus?
    - Ia stați! Avem și un povestitor?
    - Să-l luăm pe ursulețul koala,
    Serios, că povestește-așa de bine,
    De va râmâne mută sala...
    - Dar pentru zâmbet, pentru veselie?
    - Hai să creăm un... păpușoi,
    și-l joacă-un papagal, că deh... se știe!    
..............................................................................................................

    - Și uite așa, ne-am pregătit încet încet și s-a apropiat momentul să vină tot felul de animale, mai cu cocoașă, mai fără, mai un râs, mai un serios, mai un tigru ducând în spate o veveriță și iacă-așa, s-a umplut pe dată școala. Și la un sunet de cuc: cucu-cucu, în față a pășit, gătit în hăinuțe albe și negre, așa cum am stabilit, ursulețul koala. Ținea în mână o Carte veche, deschisă anume la pasajul pe care îl avea de citit astăzi. Era un fragment din ceea ce se numește Povestea Pământului, pe care vă invit să îl ascultăm cu toții acum:
   
    „Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu