joi, 28 iulie 2011

gând


Watchman Nee:

          “E trist că unii creştini cred că Dumnezeu are puterea să ne mântuiască, dar nu sunt în stare să creadă că El are şi puterea să ne păstreze. Ei nu îşi dau seama că Acela care este Dătătorul harului este totodată şi Cel care ne ţine în Harul Său”

miercuri, 27 iulie 2011

parabola semănătorului




               Sacrul e cauza şi posibilitatea identificării semănătorului cu sămânţa pe care o aşează (nu o aruncă) în ogor. Astfel, “semănatul” e manifestare a sacrului şi are drept continuitate intervenţia lui Dumnezeu în viaţa omenirii, prin re-aducerea la viaţă a seminţei. Dincoace de această contopire se întâmplă superficialul profan. Dincolo nu există.

duminică, 24 iulie 2011

semănătorul


El Însuşi
tulpina dăruită
unei seminţei care se încăpăţâna
să rămână moartă

în Cer
singur de dragoste
Dumnezeu
aştepta
răsăritul

joi, 21 iulie 2011

dacă





dacă aş fi eu sămânţa căzută lângă drum
o Doamne
crezi că aş putea să te rog
să-mi dai dragoste
pentru fiecare din păsările
care îmi sfâşie soarta

sau dacă aş fi sămânţa căzută în locul stâncos
o Doamne
aş alerga eu la Tine să cer
rădăcini adânci
pentru fiecare din
trişti semenii mei

sămânţa căzută între spini dacă aş fi
o Doamne
mi-aş potrivi eu inima
într-un cântec de bucurie
pentru fiecare floare
pe care spinii
aleg să Ţi-o dăruiască

în pâmânt bun dacă M-ai aşeza
aş şti
aş şti să trec peste orice bucurie
până când vei strange laolaltă
sămânţa căzută aiurea
o Doamne

joi, 7 iulie 2011

motiv

A. J. Heskel:

    „A devenit o obișnuință să se arunce vina asupra științei laice și asupra filosofiei anti-religioase pentru eclipsarea religiei în societatea modernă. Mai cinstit ar fi a se învinui religia pentru propriile ei înfrângeri. Nu fiindcă ar fi fost respinsă a slăbit religia, ci fiindcă ea se prefăcea în ceva nelalocul său, mărginit, apăsător, insipid. Când credința este pe de-a întregul înlocuită prin crez, venerația lăsând locul disciplinei, iar iubirea – deprinderii, când criza zilei de azi rămâne ignorată grație măreției din trecut, când credința ajunge mai degrabă suvenir de familie, decât izvor mereu renăscător, când religia se folosește mai curând de glasul autorității decât de vocea îndurării, atunci mesajului ei i se pierde sensul.”
*citat din „Dumnezeu în căutarea omului”

marți, 5 iulie 2011

„…și pe El răstignit.”



    „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.”
(Întâia Epistolă către Corinteni, cap.2, vers.2)

    Nimic altceva decât pe Isus Hristos... Cât de cuprinzător trebuie să fi fost acest „Isus Hristos” al lui Pavel! Odată prezent, prin Duhul Sfânt, în mijlocul celor din Corint sau oricare altă Biserică, „grupa” ucenicilor despre care citim în Evanghelii, oameni adunați în jurul Învățătorului, ar fi existat iar și iar până la sfârșitul vremii: bătrânii ar fi adormit mângâiați de prezența Lui, tinerii ar fi trăit și ar fi îmbătrânit lângă Isus, iar copiii ar fi învățat și ar fi crescut la picioarele adevăratului Maestru în ale educației...
    Pe lângă toate acestea, Pavel ține să facă o precizare: „... și pe El răstignit.” O spune ca și când în mintea celor din Corint ar fi existat și posibilitatea propovăduirii unui Hristos fără cruce... Începând din acele vremuri chiar,  biserica a fost ispitită să ia din toate cele spuse de Isus, doar făgăduințele referitoare la protecția divină, la bunăstarea materială și spirituală a celor ce sunt ai Lui? Trecuseră câțiva ani de la evenimentul de pe Golgota și biserica încerca să trăiască o viață fără cruce...?
   E clar că Pavel nu le cere credincioșilor să stârnească vreo vânătoare împotriva lor. Nici Isus nu a făcut așa ceva. Nenorocirea a venit asupra Lui și a venit asupra celor care îl urmau, în momentul în care lumea, scoțându-i în față, le-a cerut să își spună clar punctul de vedere, punându-i să aleagă odată pentru totdeauna: cu Isus ori împotriva Lui. Atunci când lumea se va simți amenințată, va face sigur acest lucru. În fiecare etapă considerată istoric, biserica a avut un timp de maturizare, de clarificare a alegerilor raționale, o luptă cu sentimentele, după care a venit MOMENTUL. În fiecare perioadă oamenii lui Dumnezeu au fost nevoiți să-și descopere credința și pe Hristosul din mijlocul lor, răstignit sau nu...
    Din spusele lui Pavel, răstignirea nu a fost ceva normal în viața lui Isus. Lumea e o gură de lup gata să înghită pe oricine are curajul să fie... miel. Isus a ales să fie Mielul lui Dumnezeu și când a făcut această alegere soarta lui a fost pecetluită. De ce nu ar gândi la fel fiecare credincios?... De ce biserica ar căuta să se mintă visând la o poziție de egalitate (cel puțin...) cu instituțiile lumii?! Unii poate ar crede că e destul de complicat să mai schimbi direcția bisericii de azi. Sunt convins că Biserica nu a fost niciodată altfel. Și pentru timpul ăsta există oameni în viața cărora totul pornește de la Isus Hristos și merge, dincolo de răstignire, spre salvarea multor neamuri...

Hristos, sfârșitul așteptării



          Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului. El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.” 
(Evanghelia după Luca, cap.2, vers.25-32)

          Nu ştiu câţi Simeoni or fi fost în Ierusalim când s-au scris aceste rânduri. Dar dacă Dumnezeu a ales să scrie despre unul faţă de care avea o datorie… Sună ciudat? Acestui Simeon I-a promis cândva că nu va muri până nu va fi să Îl vadă pe Hristos Domnul. Nu cred că a numărat cineva vreodată toate promisiunile făcute de oameni lui Dumnezeu (spun dintre oameni  fiindcă e posibil ca în Ceruri să existe şi îngeri statisticieni…). Ce ştiu sigur însă, e faptul că Dumnezeu îşi ţine promisiunile. Aşa s-a întâmplat şi cu Simeon.
          Ce ştim despre acest om?  Cartea ne spune că ducea o viaţă sfântă. Lucru nu tocmai obişnuit printre oameni, indiferent de perioada istorică la care facem referire. Ce-o fi însemnând pentru un creştin din ziua de azi, viaţa sfântă la care îl cheamă Dumnezeu? Cred că nu e nici măcar o virgulă schimbată în aşteptările Lui… Din descrierea lui Simeon, viaţa sfântă era rezultatul prezenţei Duhului Sfânt în viaţa Sa? Ori lucrurile stau cumva pe dos şi Duhul Sfânt “putea” fi prezent în viaţa omului tocmai pentru că ducea o viaţă sfântă? Din puţina experienţă în trăirea creştină, nu mai cred în schimbările făcute de om în viaţa lui. Singurul care poate schimba ceva în mine, este Însuşi Dumnezeu. Ştiu, (teoretic), ce vrea Dumnezeu să cred şi ce principii tebuie să respect, dar e peste ceea ce îmi pot eu imagina, comportamentul unui creştin, rezultat al gândirii şi sentimentelor care se nasc în viaţa unuia care e “mânat” de Duhul Sfânt oriunde vrea El.
          Un lucru care mi-a plăcut la Simeon. Aşteptarea lui era legată nu doar de mângâierea omului Simeon, cetăţean al Israelului. Aşteptarea şi dorinţa inimii lui era legată de “lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului lui Dumnezeu”. Nici măcar atunci când Israelul îşi făcea intrarea în Canaan, Dumnezeu nu a fost prin de gândirea aceea îngustă e dragostei şi a interesului strict faţă de Israel. Dacă asta înseamnă prezenţa Duhului Sfânt în viaţa noastră, mă refer la dragostea faţă de orice om, din orice popor (delimitat de graniţe religioase ori politice), atunci cred că omul de astăzi are parte de o ţintă foarte înaltă.
          Mai mult, dacă întâlnirea cu Hristos înseamnă sfârşitul vieţii mele pe acest pământ, aşa cum a însemnat pentru Simeon, şi dacă totuşi aşteptarea aceasta e plină de nerăbdare, înseamnă că Duhul Sfânt are încă de “luptat” cu omul care ar fi în stare de orice pentru a-şi prelungi viaţa cu câteva clipe.
Împlinirea promisiunii lui Dumnezeu… Iată un motiv pentru care merită să trăieşti şi care îţi poate rândui viaţa.

luni, 4 iulie 2011

...din experiența unora

Scott Adams:

„Creativitatea înseamnă să îți permiți să faci greșeli. Arta înseamnă să știi pe care să le păstrezi”

Preluat de pe www.intelepciune.ro

vineri, 1 iulie 2011

Povestea Pământului: ziua a șasea


... se înâmpla tocmai în ziua a șasea:
„...eu, mămăruța, o gâză mică și simpatică, îmi aduc aminte atât de bine, de parcă ar fi fost ieri. Trecuse o zi de când Creatorul aduse la viață păsările, peștii și pe noi, gâzele. Școala tocmai se încheiase și mă pregăteam pentru o lungă și binemeritată vacanță. Într-o dimineață, însă, pe când mă gândeam eu să mai lungesc puțin somnul, da’ de, da’ de mai vine înapoi visul ăla frumos de azi noapte, în care zburam peste un lan întins și galben și cu mulți, mulți maci și era cald și atât de bine..., iată că se aud bătăi puternice în tulpina în care mă odihneam eu. Voci, care de care mai voioasă, se auzeau strigând: „Ruța-mămăruțaaaaa, Ruța-mămăruțaaaaa, trezește-te și deschide-ne ușa!” Nu am avut de ales și în curând micuța mea cameră era plină de tot felul de gâze mari și mici.
    - Hei, am strigat eu, ce e cu voi așa de dimineață? Ați uitat că e vacanță?
    - Nuuu, nu am uitat, cum am putea să uităm așa ceva?!, răspunse voioasă Gina-albina. Dar am venit să îți propunem ceva!
    Dintr-o dată am devenit foarte curioasă. Felul în care Gina-albina vorbise, m-a convins că era vorba despre ceva foarte serios.
    - Biiineeeee, am spus eu. Să auzim despre ce e vorba.
    - Bzzzzzz, înainte să îți spunem, spuse Maru-țânțaru, trebuie să ne promiți că vei fi de acord cu noi în tot ceea ce îți cerem!
    „- Hmmm, gândeam eu. Să nu fie vreo glumă la mijloc... Dar fie ce-o fi, trebuie să aflu!, îmi spusesem eu în gând”. Bine, bine, sunt de acord. Dar hai, spuneți-mi repede că nu mai pot de atâta curiozitate! 
    - Spun eu, spun eu, strigă Ușu-cărăbușu. Vrem neapărat, până nu trece anotimpul și plecăm fiecare în alte părți ale pământului, să facem o Școală biblică de vacanță pentru gâze! Ei, ce zici?
    - Ooooo... , atât am reușit să spun. Ce-o mai fi și asta?
    Dar nu am apucat să scot nici măcar un sunet, că iată doi bondari din cei mai grași m-au luat fiecare de câte o aripă și m-au scos afară. În câteva secunde, am și ajuns între firele de iarbă, unde era deja pregătit de către prietenii mei, un loc numai bun de școala biblică de care îmi vorbiseră ei. Ne-am așezat toți pe mușchiul moale și am început să punem la cale tot felul de surprize pentru micile gâze care vor veni să se bucure împreună cu noi. Eheee, dragi mei prieteni, și iată cum începe aventura noastră:
    Tocmai dezbăteam un subiect important, când Uturu-fluturu, mișcându-și agitat aripioarele deasupra locului unde eram adunați, începu să țipe din toate puterile:
    - Fugiți, fugiți, cadeeeee!!!
    Am privit mirată în sus, și ce să vezi: Un trunchi de copac, nici nu știu cum să îi spun, tocmai se pregătea să cadă peste noi! Heeiii, am strigat eu, oprește-te! De parcă lemnele se opresc așa cum vreau eu. Mare mirare însă! Lemnul ăsta s-a oprit și am auzit și o voce, spunând de undeva de departe:
    - Ăăăă, mă scuzați, nu intenționam să deranjez. Eu..., eu... sunt elefantul!
    - Huh!, spusei grăbită și speriată; și mai sunt mulți ca tine pe aici?
    Gina-albina, înțeleaptă cum e, a venit repede lângă mine și mi-a șoptit la ureche:
    - Auzi surioară, dacă tot e aici cu cei patru copaci mișcători ai lui, nu ar fi bine să îl luăm și pe el în echipa noastră?
    - Hei, Bantu-elefantu, i-am strigat din nou. Uite cum stă treaba. Noi suntem adunați aici cu un scop clar. Și i-am explicat planurile noastre. Vrei să ne ajuți?
    Bucuros, Bantu-elefantu și-a proptit nasul său lung cât o trompă pe pământ, lângă locul în care stăteam noi și a întrebat foarte serios:
    - Cu ce pot ajuta și eu?
    - Pentru început mișcă-ți foilea alea pe care le ai la urechi și pornește aerul condiționat! Dar ai grijă, foarte încet ca să nu ne zbori pe toți cei de aici, cale de-o zi, două în toate părțile!
    Nici nu am terminat bine de discutat cu Bantu-elefantu, că fel de fel de animale, care de care mai interesante, începuseră să sosească din toate părțile: un fel de căluț, care probabil din cauza grabei nici nu reușise să își dea jos pijamalelel lui dungate, veni în viteză mare și anunță de departe, că vrea să se ocupe și el cu transportul vizitatorilor ce vor veni la Școala noastră biblică. Zis și făcut. I-am dat în echipă un ghepard, pentru cei care se grăbesc să ajungă acasă la terminarea orelor, o barză, pentru cei care locuiesc mai la înălțime, o cârtiță, pentru cei care preferă să locuiască la subsol și o broască țestoasă, pentru cei care au rău de viteză...
    - Am aici o groază de hârtii care trebuie capsate, mi se plânse la un moment dat Maru-țânțaru! Vreau să fac din ele invitații și afișe!
    Nici nu am apucat să mă uit bine împrejur, că iată, doi lupi, lipindu-și capetele de pământ, au deschis gurile laaaarg și în colții lor puternici Maru-țânțaru și-a capsat cât ai clipi toate invitațiile și afișele. După ce le-a mulțumit plin de recunoștință celor doi lupi, bzzzz, a zburat repede să ducă invitații în toate colțurile pământului.
    - Am și eu loc pe aici? Se auzi o voce de bass, atât de sensibilă, că mi se zburliră pe dată aripioarele.
    - Tu cine mai ești?, am întrebat toți cei de față într-un singur glas.
    - E... leul, șopti Șoru-viermișoru...
    - Ăăăă, știi ceva, dragă leule?! La cum arăți și la vocea pe care o ai, putem să îți oferim un singur rol în școala noastră... Vrei să fii tu coordonatorul acestui proiect?
    Mișcându-și liniștit coama bogată, leul se așeză lângă noi.
    - Ia să vedem noi ce avem până acum, zise el, după ce luă în labele lui mari, hărtiile cu planurile noastre pentru Școala biblică de vacanță:
..............................................................................................................................................
    - Aha, avem nevoie de cineva sensibil pentru vioară!
    - Păi foarte bine!, am răspuns, aducem o căprioară.
    - Mdaaa, e bine, și pentru caval?
    - Putem alege-ntre hipopotam și cal!
    Da’ parcă e mai bine calul,
    Nu știu de-i bine ca hipopotamul
    Să urce toată ziua malul...  
    - La nai?...
    - Punem un struț, și-așa-i niznai...
    - Așaaaa, ne trebuie o muzică de fond, că e și poezie.
    -Ohooo, deja s-a pregătit o ciocârlie,
    Și două păsări prietene, surori.
    - Da, presupun că sunt privighetori.
    - E foarte bine, chiar e foarte bine!
    - Mai punem și-o girafă acolo sus,
    Să mai șoptescă ălor mici
    Când or uita ce au de spus?
    - Ia stați! Avem și un povestitor?
    - Să-l luăm pe ursulețul koala,
    Serios, că povestește-așa de bine,
    De va râmâne mută sala...
    - Dar pentru zâmbet, pentru veselie?
    - Hai să creăm un... păpușoi,
    și-l joacă-un papagal, că deh... se știe!    
..............................................................................................................

    - Și uite așa, ne-am pregătit încet încet și s-a apropiat momentul să vină tot felul de animale, mai cu cocoașă, mai fără, mai un râs, mai un serios, mai un tigru ducând în spate o veveriță și iacă-așa, s-a umplut pe dată școala. Și la un sunet de cuc: cucu-cucu, în față a pășit, gătit în hăinuțe albe și negre, așa cum am stabilit, ursulețul koala. Ținea în mână o Carte veche, deschisă anume la pasajul pe care îl avea de citit astăzi. Era un fragment din ceea ce se numește Povestea Pământului, pe care vă invit să îl ascultăm cu toții acum:
   
    „Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.”


cu cărțile pe piept

dragostea
fără geneză e moartă
așa cum
vorbele fără val
înaintând pe țărmul
unei europe fără contur
nu ar mângâia nici o talpă

și apoi
ce ar folosi luminii
să încălzească toată lumea
dacă singur
sufletul meu
și-ar construi trei
ori mai multe colibe
în valea umbrei morții

aceasta a fost ziua de ieri
uitându-se înapoi
singur Dumnezeu