luni, 16 mai 2011

Contează

          Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.” „Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Evanghelia după Luca, cap.12, vers.16-21)

          O parabolă asemeni unei ramuri frânte... O ramură care altfel ar fi devenit plină de rod, aducând bucurie oamenilor și laudă lui Dumnezeu.
          Între binele omului care a fost binecuvântat și răul omului pentru care este prea târziu a stat o întrebare. O întrebare formulată corect, dar al cărei adresant a fost ales greșit. „Ce voi face?” „Ce voi face de acum înainte cu tot ce se vede, cu ceea ce simt, cu ceea ce am primit, cu ceea ce sunt?...” Omul a întrebat omenescul, a întrebat o inimă asupra căreia nu mai era stăpân, a întrebat grânarele pline..., dar Dumnezeului care înainte de toate e sincer cu omul, nu i-a adresat nici o întrebare. Logica din care iau naștere întrebările și răspunsurile nu poate fi dreaptă dacă lipsește informația la care are acces Dumnezeu.
          Lucrurile ar fi simple dacă s-ar opri aici. Nimic mai amar însă decât destinul unui om care știe cui ar trebui să adreseze întrebarea, dar aleargă nebunește de răspunsul pe care deja îl cunoaște...
          Învățătura? Oricare ar fi ea, cu siguranță contează. Azi e luni.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu