vineri, 22 aprilie 2011

Mâinile oamenilor

          „Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!”  (Evanghelia după Luca, cap.9, vers.44)
           În cei câțiva ani în care Isus a umblat printre oameni Isus le-a arătat Binele. De la Cuvânt la Faptă, de la a Spune la a Face, totul a fost arătat clar. Spusele Sale purtau acum mai mult ca niciodată „amprenta” Fiului Omului: „Adevăr vă zic vouă...” și „cine are urechi de auzit, să audă...” Acum e finalul spectacolului. Ceea ce Răul afirmase cândva în timpul Genezei (Geneza Cap.3, vers. 4 și 5) acum era dovedit ca minciună. Cunoscând binele și răul, omul nu doar că nu a devenit Dumnezeu, ci s-a expus la obligația alegerii. Până aici totul ar fi simplu și corect... Prin neascultare pierduse însă puterea de a alege binele. Ceea ce făcuse ascultând de Răul din univers îl situa acum la imposibilitatea trecerii de partea Binelui.  
          În fața educației, a binelui pe care pretinde că îl poartă în suflet, a ceea ce cred ei că le dă dreptul la a se socoti „fii a lui Dumnezeu”, Isus are un singur răspuns: „Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!” Iar ceea ce au fost în stare să facă mâinile lor, a arătat cine sunt ei de fapt. În fața binelui și răului, mâinile oamenilor s-au arătat neputincioase în a face binele. 
          Câțiva ucenici au rămas în urma Lui pentru a spune lumii cuvinte pe care biserici uriașe nu l-au putut repeta de-a lungul istoriei: ”e mai bine să mori, decât să fii chiar și pentru o clipă de partea răului. Dacă nu poți face asta, înseamnă că încă nu te-ai întâlnit cu Viața”. Indiferent de pretenții, mâinile oamenilor au arătat întotdeauna sufletul lor.  
          De ce a murit Isus? Chiar te interesează răspunsul? Privește-ți mâinile și înțelege! Ce porți în aceste mâini: un Isus răstignit sau un suflet pe care îl duci zilnic Fiului Omului pentru a primi putere să facă Binele?

miercuri, 20 aprilie 2011

imagine frântă


în veacul fără tată
săptămâna aceea se întoarce asemeni circului
vizitând orașele mari;

e vai de noi,
spuse bătrânul.
e vai de noi, omule,
ne-a părăsit mirarea!

mașina colorată,
asfaltul gri,
privirile scurte ale cu-adevărat trecătorilor;

miercuri,
ziua pe care bucătăreasa
a dedicat-o ascuțirii cuțitului;

număr senzațional:
pervertirea bibliotecii
într-o boxă a acuzaților!
și premiile?
cotoare de cărți...

primăvară.
colț de livadă.
încă dimineață,
oaia speriată
lovește
mielul speriat.

odihnindu-și degetul pe plasticul rece,
copilul hotărî să pună capăt luptei:
e făcut pe calculator,
așa e, mami?

luni, 4 aprilie 2011

Întinde-ți mâna!

          Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!” Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.
 (Marcu 3:1-5)


          Zilele omului cu mâna uscată. Zilele unui om neputincios în ce privește faptele întregi. În singogă se derulau de multă vreme lucruri obișnuite, rutină… Poate că prea des rolul dat regulilor e acela de a restrânge derularea unui program religios la „obișnuit”, de a păzi de ceea ce nu poate fi controlat, de apariția unor situații critice. Ce se uită când se adoptă această poziție vizavi de reguli? Un fapt simplu: Duhul Sfânt greu se înscrie în ceea ce numim noi normal și acceptabil. (oare de ce am scris „greu”? Sunt convins că e imposibil să se înscrie…) Era Isus unul din cei care nu respecta regulile instituite în sinagogă? În nici un caz! Ce nu au înțeles evreii?
          În timp ce ei vorbeau despre un Dumnezeu atotputernic al Israelului, trecând peste faptul că erau în robie, omul cu mâna uscată era un semn al problemelor nerezolvate ale acestui popor. Omul acesta era „legat” de infirmitatea lui. Există în islamism pedeapsa tăierii mâinii celui care este dovedit a fi hoț. Semnul acesta îl va însoți pretutindeni vorbind despre relele lui obiceiuri. În același timp, folosirea aceleiași mâini pentru a mânca, dar și pentru activități mai puțin „igienice” aducea un plus de rușine asupra acelei persoane. Ei bine, Israelul avea această problemă a unei mâini lipsă. Isus a venit pentru a rezolva problema și pentru a ridica această rușine.
          Din cel care are un loc undeva deoparte în adunarea poporului, ca orice păcătos vădit, omul cu mâna uscată, la cererea lui Isus ajunge să stea în milocul sinagogii: „Scoală-te şi stai la mijloc!” Privirilor încruntate ale celor răspunzători cu respectarea regulilor, Isus le răspunde printr-o întrebare: „Voi mai înțelegeți diferența între principiu și regulă?” Principiul e tradus în reguli și e cel care dictează. Regulile sunt trasate în linii mari și oricât te-ai chinui nu vei reuși să acoperi toate situațiile posibile în practică (dragostea e un principiu care e pus în practică prin respectarea poruncilor). O lecție simplă și valoroasă dată de Isus prin acea vindecare: omul (cu problema lui) e chemat să stea în mijloc, dar pentru ca lumea să mai poată merge înainte trebuie să se învârtă în jurul lui Isus (cu rezolvarea Lui). Ritualul trebuie să continue, dar el nu își va putea atinge ținta dacă prin ceea ce conține, un om este ținut la distanță de Isus, ori Isus este ținut la distanță de oameni…
          Știu, nu toți cei care stau înaintea lui Dumnezeu într-un fel sau altul vor fi vindecați de neputințele lor. O povestioară vorbește despre călătoria unui fost mercenar spre Ierusalim. Era infirm, într-una din luptele la care a luat parte o explozie i-a retezat piciorul. Acum, în cârje, dar cu sufletul drept, mergea să vadă locurile prin care, cu ani în urmă umblase Mântuitorul lumii. Întâlnindu-se cu foștii tovarăși de arme, care încă nu l-au cunoscut pe Isus, e întrebat: „Crezi că dacă mergi la Ierusalim, Isus al tău îți va da înapoi piciorul pierdut?” După câteva clipe de tăcere, omul le-a răspuns: „Nu, nu cred că îmi va da înapoi piciorul, dar cred că mă va învăța cum să trăiesc fără el.”
          Esențială nu e vindecarea fizică sau rezolvarea problemelor materiale; esențială e întâlnirea cu El. De acolo încolo, totul e să urmezi drumul către casă. Întinde-ți mâna!

duminică, 3 aprilie 2011

despre complicatul simplu

Cioran:

„Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii.”

Tu ce-nțelegi din spusa lui Cioran?


vineri, 1 aprilie 2011

Știu, zilele trec…



Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
 (Matei 18:2-3)

Se pare că bunătatea e un fruct care nu crește în grădina noastră. Nu e de ajuns să îngrijim locul, să obosim lucrându-i pământul, să trăim cu speranța că într-o zi vom redeveni cei care am fost cândva, suflete de copii, speriate poate doar de gândul că în viitor vor fi ceea ce suntem noi azi… Copilăria e asemenea unui deal în mijlocul câmpiei. Într-o zi Dumnezeu te ia cu El și urcând împreună dealul îți povestește și îți arată depărtarea, locul în care trebuie să ajungi pentru a fi tu însuți, omul cu care cândva în viitor te vei putea înțelege bine.  
Știu, zilele trec, timpul se depune pe amintiri precum rugina pe fier și uitându-te înapoi parcă nu mai recunoști mare lucru. Poate din când în când câte o rază trecând prin atât de bine păzita noastră maturitate, mai descoperă țelul și speranța omului la început de drum.
Isus a chemat copilașul în în mijlocul ucenicilor ca să răspundă la o întrebare: „Doamne, cine e cu adevărat mare în Împărăția Cerurilor?” În timp ce „ilustrația” stă între ei, Isus adaugă aceste cuvinte: „cu nici un chip”! Cu alte cuvinte, nu va merge așa cum ați crezut voi că merge. Urmând drumul pe care ați apucat e imposibil să ajungeți acasă.
Prea mulți oameni, atunci când se vorbește despre Împărăția Cerurilor, sunt gata să spună: „e religie, nu mă înteresează”. Isus a depășit ceea ce religia de astăzi și-a așezat drept hotar. Isus a vorbit omului. Ținta despre care a vorbit Isus nu e grădina în care vom sta tolăniți privind o veșnicie la inocenta  joacă dintre lup și miel. Isus vorbește despre împlinire, despre ceea ce trebuie să fie omul care e în stare oricând să se privească în față. Atât de trist faptul că religia prea și-a dres glasul ca să spună lucruri mari, pierzând astfel mesajul simplu lăsat de Dumnezeu în Carte…
Oamenii care încearcă să devină buni, inocenți, copii, încercând să facă abstracție de Dumnezeu, urmând un program de… dezvoltare personală (cumplit limbaj), cu nici un chip nu vor reuși în încercarea lor. Sfatul luI Isus e clar: mergi la Dumnezeu și El va avea grijă să se întâmple. A încerca fără Dumnezeu e ca și când ai vrea (dorință bună de altfel) să ajuți mugurii să devină frunze și flori, desfăcând cu grijă verdele crud și petalele. E nevoie de o putere la care nu mai avem acces… Altfel în urma noastră va rămânde o grămadă mare de intenții.
La ce ne ajută bunătatea în zilele pe care le trăim acum? N-am spus niciodată că ajută. Mereu mi-am spus simplu: trebuie.
Știu, zilele trec…