vineri, 25 martie 2011

Jertfa de pe altarul cunoașterii…


                Am auzit cândva o poveste adevărată, despre un om cu aspirații înalte, ieșit cu grijă dintre oamenii simpli cu gând să se dedice trup și suflet studierii înțelepciunii, vieții și a altor câteva subiecte de absolut interes omenesc.
                Povestea ne spune, că într-o zi, omul acesta s-a apropiat gânditor de marginea unei prăpăstii. Afundat în cugetările sale, a luat de jos o pietricică și a aruncat-o în prăpastie. După câteva secunde, puțin mirat pentru că nu a auzit nici un sunet după aruncare pietrei dintâi, ia o piatră mai mare de acestă dată și zvâââr cu ea în prăpastie. Uimire! Nu se aude nimic! Poate că Dumnezeu a vrut să îi descopere o taină pe care nu o știu ceilalți și prăpastia asta nu are fund! Cine știe unde duce drumul ăsta?... Uite că exercițiile lui spirituale nu au rămas fără rod! Caută în jur pentru a-și continua experimentul... Aha, uite aici o bucată de șină de cale ferată. Nu se știe cum a ajuns acolo, dar era bună pentru ce avea el nevoie. O ridică cu greu, mai mult o târăște până la marginea prăpastiei și o aruncă. În timp ce asculta atent, o capră ce păștea pe acolo se apropie și cu toate sforțările ei de a schimba direcția... sare în prăpastie. Omul nostru deja începe să noteze. Se profilează un studiu serios. Nu trece mult timp și se apropie un țăran,  ocupat cu treburile zilnice și îl întreabă pe gânditor: „Domnule, iartă-mi deranju’! Nu ai văzut cumva în ce direcție a apucat-o capra aia de păștea pe aici?” „Ba am văzut. Tocmai a sărit în prăpastie!” Țăranul, dându-și pălăria veche pe spate, în timp ce scarpină de zor la claia de păr nearanjată, privește încurcat în direcția prăpastiei și se întreabă: „Cum să sară, mă omule, că doară io am legat-o bine de o bucată de șină de cale ferată?!”
                Nu e greu să tragi diferite concluzii din această întâmplare. Una parcă se desprinde mai evident, cel puțin pentru mine: grijă mare, filosofi ori teologi ori alte încrengături dintre cele însetate năpraznic după fețe ale adevărului încă ascunse ochiului omenesc, în căutările voastre nesfârșite, nu cumva încercând să mutați lumea în zone abstracte, să lăsați vreun om simplu fără laptele cald și zilnic al vreunei capre reale.

4 comentarii:

  1. Mi se pare foarte interesanta concluzia pe care ai desprins-o. Pana acum am auzit vorbindu-se despre capra care era legata de sina. Avertizarea era sa avem grija de ce suntem legati, la ce suntem conectati.

    O zi binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
  2. buna si varianta asta legata de conexiune! nu stiu, probabil a fost mai complicat sa ma identific cu capra:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce, numai o capră era legată de şina aceea?
    Parcă spuneai că povestea e adevărată...

    RăspundețiȘtergere
  4. buna observatie! daca ma gandesc mai bine, reala e doar prapastia si necazul celui care nu-si gaseste capra...

    RăspundețiȘtergere