joi, 24 martie 2011

Amintiri din copilărie

              ”Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.”
(Evanghelia după Matei, cap.14, vers.25-29)

                Frumoasă copilăria de creștin a lui Petru. A crescut lângă Isus și a învățat multe lucruri. În istorioara din versetele de mai sus îl găsim încercând să rezolve o problemă a ucenicilor. Aceștia plecaseră pe mare fără Isus, la cererea Acestuia, iar acum văd umblând pe ape, o... persoană interesantă. Noi știm acum că e vorba despre Isus. Pentru ei era greu să creadă asta. Ce făcea să fie greu de crezut? Felul în care Isus a ales să apară. De ce a ales Isus așa? Probabil era timpul pentru o nouă lecție! Nu cred că ar trebui să ne mirăm sau să punem condiții lui Dumnezeu cu prețul propriei credințe. Putem avea pretenția de a înțelege și cuprinde tot ce înseamnă înțelepciune? Eu cred că nu.
                Dar să ne întoarcem la grupul de ucenici, adunați unul lângă altul (teama ajută la acest fel de unitate), legănați de valuri și privind înspăimântați înspre năluca umblând pe ape. Au calculat rapid toate posibilitățile și singura posibilitate s-a impus rapid: „E o nălucă!” Și au început să urle de teamă. Asta a făcut și Petru. Isus încearcă să îi liniștească. Și acum începe să se deruleze mica scenă din centrul povestirii. Isus față în față cu ucenicii, înconjurați de valuri, căci vântul era puternic. E un moment în care ucenicii au nevoie de o certiturdine ca să meargă mai departe. Isus nu poate urca în barcă fără să le ofere această certitudine.
                Cum testează Petru identitatea lui Isus? El gândește simplu, pescărește: oricine ar fi, să-mi poruncească să merg la El pășind pe apă. Dacă eu voi merge pe apă, atunci această persoană e Isus. Dacă nu... Riscant, nu-i așa? Știți ce îmi place la această poveste? Petru e de acord să-și riște viața pentru ca lucrurile în mica lui biserică să fie clare. Ori cu Dumnezeu, ori mort. Căci asta urma să se întâmple dacă persoana aceea nu era Isus. Nu există altă variantă. Să-i fi pomenit vreodată cineva lui Petru despre scufundarea lui cu ocazia mersului pe apă?
                Asta e. Unii vorbesc, alții acționează. Și din experiența acestora din urmă învață și teoreticienii. Și mai e și varianta să rămâi cu ceva la dosar. Dar ce mai contează odată ce ai umblat pe ape din ascultare de Dumnezeu și din dragoste pentru frații tăi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu