miercuri, 16 februarie 2011

Decât toate acestea la un loc


                „După aceea Isus l-a găsit în Templu şi  i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.”” (Evanghelia după Ioan, cap.5, vers.14)

                Dacă ai bani, ai mamă şi tată! Sub o formă sau alta, vorba a circulat cred prin mintea multor oameni. La urma urmei ce nu poate face banul? Mai presus de toate, posibil să greşesc, cea mai mare calitate a banului e... cantitatea. În comparaţie cu subiectivele daruri pe care le putem purta (sau care ne poartă) prin lumea asta, banul e atât de concret încât tinde să devină unitate de măsură pentru: inteligenţă, noroc, binecuvântare a lui Dumnezeu, etc. În acelaşi timp, e o unealtă serioasă de căţărat în societate. E asigurarea că te poţi servi din ceea ce viaţa poate oferi omului. Cu cât mai mulţi bani, cu atât mai bine!
                Sănătate, că-i mai bună decât toate! Indiscutabil! Sănătate să fie, că restul vine! Ce nu poate face omul dacă e sănătos? Poate munci şi mai ales poate îndura. De ce îi e aşa dragă omului sănătatea? Dacă vrei să pui cuiva o întrebare fără sens, pune această întrebare. Pur şi simplu, omul e făcut să fie sănătos. În ce se măsoară sănătatea? Mi se pare mie, posibil iar să greşesc, prea mulţi oameni îşi măsoară sănătatea  lipsa durerii. Cel care nu suferă durerea într-un fel oricare ar fi el, e sănătos. Dacă mă simt bine şi nu mă doare nimic, înseamnă că e ok. Apoi, ca indicator al sănătăţii, e capacitatea de „a face”. Oamenii care nu pot face ceea ce se consideră că trebuie făcut de către un om normal, sunt bolnavi. Aşadar, cât mai sănătos, cu atât mai bine!
                O familie cât mai numeroasă şi cât mai unită, o ţintă serioasă! Neamuri sus-puse, influenţă în societate, putere şi accesul la ce are mai bun lumea: resursele... Ferice de omul care se naşte în asemenea familie! Vrei să te căsătoreşti? Ai grijă în ce te bagi! Ai nevoie de unchi şi mătuşi cu poziţie... Nimic mai frumos decât oameni la care să poţi apela, oricare ţi-ar fi nevoia, oameni care să râdă şi să plângă atunci când eşti fericit sau trist.
                Cuvintele din versetul citat la început, „să nu ţi se întâmple ceva mai rău”, sunt adresate unui om care cu puţin timp înainte de întâlnirea cu Isus a fost bolnav, paralizat timp de treizeci şi opt de ani, a fost atât de sărac, că singura bogăţie a sa era o rogojină şi nu avea pe nimeni care să ţină la el atât de mult încât să fie gata să-i dea un ghiont pentru a ajunge în apa vindecătoare a scăldătorii. Ei bine, unui astfel de om, Isus îi spune că păcătuind, nesocotind pe Dumnezeu, poate ajunge mult mai rău decât a fost. La ce s-o fi referit Isus că poate fi mai rău decât, adunate la un loc, paralizie, sărăcie lucie şi singurătate? Oricare ar fi acest lucru care lipseşte, se pare că omenirea, în mare pare, l-a uitat cu desăvârşire. A avea bani, sănătate şi o familie adevărată, sunt binecuvântări pe care oamenii le aşteaptă de la Dumnezeu. Acesta însă spune că ar avea binecuvântări mai preţioase decât toate cele trei la un loc.
                Deci, ce e fericirea? Bună întrebare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu