marți, 18 ianuarie 2011

Despre o anume prietenie... (1)


Evanghelia după Ioan, cap.11, vers.1-53


Episodul învierii lui Lazăr, e unul din acele locuri din Carte în care (aparent doar!) Isus desparte clar planul lui Dumnezeu de lucrurile care se întâmplă pe pământ. Asemeni lui Iov, personajele afectate de moartea lui Lazăr, inclusiv Lazăr, trăiesc întâmplarea frământate de îndoială și neștiință. Totul pare că se învârte în jurul faptului că odată Isus intrat în casa lui Lazăr, cunoscând bine familia acestuia, petrecându-și timp în casa lor, ar fi trebuit ca răul să ocolească această familie, oricare ar fi fost forma acestui rău. Ei bine, moartea lui Lazăr cred că însemna pentru toată lumea forma extremă de manifestare a răului, un fel de „mai rău de atât ce se putea întâmpla?!”
Astfel, în timp ce la casa lui Lazăr e suferință și zbucium sufletesc, un om venit de departe se apropie de Isus aducându-I vestea bolii lui Lazăr: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.” Așteptarea omului e una simplu de imaginat. După ce  alergat să ducă la Isus rugămintea lui Lazăr, se aștepta ca Isus să fie cuprins de alerta ce-l stăpânea pe el, să se ridice de la locul Lui și urgent să pornească  spre locul în care se afla prietenul său bolnav. Cele spuse de Isus acestui om, sunt de fapt răspunsul dat de Isus oricărei întrebări omenești ridicate ca urmare a unei situații tensionate: „E în ordine, totul decurge conform planului.” Și parcă împotriva așteptării celui care a dus vestea și a ucenicilor care și-L doreau pe Isus asemenea lor (dacă ar fi singurii cu astfel de așteptări...), Isus se declară... bucuros (vers.15)!
Mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu credința lui Lazăr dacă ar fi fost de față atunci când Isus a primit vestea bolii sale... Oare ce riscuri îți asumi devenind prietenul lui Isus? Dacă zâmbiți, înseamnă  că știți despre ce e vorba.  



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu