marți, 14 decembrie 2010

Între divorț și nuntă la Cana Galileii

                Sunt (aproape) convins că nu ați auzit de divorțul din Cana Galileii. Sunt convins (foarte) convins că știți sigur cel puțin o persoană care a trecut prin nenorocirea divorțului. Ce s-a întâmplat însă în Cana Galileii: el și ea, tineri și însetați de ceea ce înseamnă viață, îndrăgostiți nebunește de dragoste și unul de celălalt, având în față un viitor și o grămadă de planuri din care să-l tot alegi pe cel ce ți se pare bun! Tocmai datorită celor enumerate până aici, nimeni nu poate explica ce s-a întâmplat, de unde răceala, durerea ce se cuibărea în suflet cu fiecare zi petrecută „alături” (împreună începea să se destrame), indiferența față de om, față de oameni, față de sine... În fine, iată și o zi în care parcă prinși într-o stare în care omul nu mai poate percepe, deci nu mai vede rostul vreunei încercări spre „a fi mai bine”, cei doi, precum doi condamnați care nu mai găsesc puterea negării marii lor rușini... Divorț? Divorț să fie! Dar, ...cineva, al cărei suflet se zbate altfel în fața unei asemenea clipe, șoptește absentului Nuntaș al ne-nunții din Cana:  „... nu mai au dragoste...” Tăcere... Apoi viața înaintând cu alți pași, cu alți ochi, alți oameni... „Fericirea? Fericirea înseamnă liniște...” 
                Așa a început nunta din Cana. O nuntă între o ea și un el, tineri și însetați de viață... O nuntă având un ceva special, un ceva fără de care nu are rost să începi nimic: prezența Nuntașului, al cărui cadou e dragostea însăși și garanția dragostei... Spun asta neputând altfel să-mi explic rămânerea acestei nunți în Cartea veche, prea veche parcă, pentru a ne-o putea închipui neprăfuită...
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu