sâmbătă, 4 decembrie 2010

A crede sau nu (1)



„...ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi” – Evanghelia după Luca, cap.8, vers.12, u.p.

                Plânsul omului „raţional”, nu e decât o fereastră prin a cărei întredeschidere se poate zări omul dinlăuntru... Participant la marea luptă dintre bine şi rău, indiferent de acceptul sau neacceptul său, fiecare om îşi dezvoltă în timp o tactică, un spirit de luptă, o armă, armura... Raţiunea, ca mod de a înţelegere a lumii, e în acelaşi timp fiecare din cele enumerate. Misticismul e un fel aparte al raţiunii. La urma urmei, misticismul se bazează pe existenţa unei raţiuni atotcuprinzătoare şi superioară nouă, gata să „împlinească” interiorul sau exteriorul omului, acţionând mecanisme la care mintea omenească nu are acces. Pe acel om, „supra”-afectiv, încă nu l-am întâlnit. Dacă totuşi l-am întâlnit, va trebui să mă ierte pentru că l-am bănuit de oarecare sforţare, vecină cu făţărnicia. Pentru mine sensibilitatea nu înseamnă altceva decât echilibru, bun simţ.
                A crede sau a nu crede, acţiune descrisă în textul de început, habar nu am unde ar putea fi înscrisă. Pot doar să intuiesc un anume sens... Acest a crede sau nu, mi se pare a fi „semnul” (impus de realitate) aflat în centrul vieţii, al lumii, intersecţie vitală în calea destinului omenirii întregi. Degeaba cădere şi degeaba salvare, degeaba moarte, Golgota, dragoste ori ură, dacă omul nu crede nimic din toate astea. Realitatea construită în jurul celor amintite înainte, considerată ca fiind REALITATEA, aruncă în afara oricărei trăiri pe oricine refuză, din diferite motive (că ar fi prea complicat, că ar fi credinţa nu ştiu cărui om antipatic din diferite motive, că nu e timp, că nu contează ce crezi, etc) să creadă.
                Ar fi simplu să spun că omul acela care nu crede e ca şi inexistent. Dar cum aş putea face asemenea gest, când eu însumi sunt unul dintre cei care cred acum, dar nu am fost aşa întotdeauna?! Nu, fiecare om care nu crede, e centrul atenţiei întregului Cer, şi ar trebui să fie obiectului dragostei tuturor celor care cred.
                Care sunt implicaţiile, determinările, motivele, mecanismele declanşatoare ale lui a crede în Dumnezeu? Cât general şi cât specific în alegerea omului de a crede? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu