vineri, 26 noiembrie 2010

Atingerea lui Isus

                „Și era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea iși cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. Ea s-a apropiat pe dinapoi și s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit. Și Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?". Fiindcă toți tăgăduiau, Petru și cei ce erau cu El au zis: "Învățătorule, noroadele Te împresoară și Te îmbulzesc, și mai intrebi: „Cine s-a atins de Mine"? Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simțit că a ieșit din Mine o putere."  Femeia, cănd s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui și a spus în fața întregului norod din ce pricină se atinsese de El și cum fusese vindecată numaidecât. Isus i-a zis: "Îndrăznește, fiică; credința ta te-a mântuit, du-te în pace." 
                                                 Evanghelia după Luca, cap. 8, vers. 43-48


                Am citit undeva în Carte, relatarea unei întâmplări simple, construite pe „întâlnirea” credinței puerile a unei femei păcătoase, cu puterea vindecătoare a unui „absurd” Isus. De ce credință puerilă? Cum poate un om serios, cu o teorie repectabilă despre viață, să creadă că atingându-se de haina lui Isus (atingând!, nu strângând la piept această haină magică, nu sărutând acest obiect făcător de minuni!), ceea ce nu au putut face toți medicii cunoscuți în acea zonă, se va întâmpla acum, fără explicații, fără cheltuială din partea ei, într-un timp prea scurt pentru a fi măsurat în secunde... De ce absurd? Cum poate un om înconjurat de mulțime, împins în toate părțile, din toate părțile, să se oprească brusc, nici mirat, nici indignat, întrebând: „Cine s-a atins de Mine?”, bineînțeles,  fără a aștepta răspunsul pe care un ucenic neatent e gata să îl dea... E greșit să cauți vindecarea trupească? Această întâmplare spune că nu. Dimpotrivă, căutând să capete această vindecare, o femeie a aflat... mântuirea.
                Care au fost urmările acestei întâmplări? Pentru aceea femeie „îndrăzneață”, îndemnul lui Isus a fost simplu: „Îndrăznește!”. Impulsul de a atinge haina lui Isus, nu a fost unul „dictat” de subconștienta învățătură primită la vreun curs de pregătire spirituală... Cred că L-a privit pe Isus de departe, din cauza bolii, semn clar al păcătoșeniei ei..., neputându-se apropia, a strâns apoi în inimă tot ce se spunea cu privire la El și la cele spuse de El, credința ei a început să crească, L-a urmărit apoi de departe, căutând prilejul unei situații în care să îi spună doar Lui, să îi spună TOTUL, să îi mărturisească, să se scuze poate... Dar iată ziua în care, fără calculele ei, Cel care o căuta pe ea, adevăratul Căutător al oamenilor, e atât de aproape! Petru cei din jur, strada devenise o scenă în care Isus, înconjurat de o mare mulțime de oameni, merge să rezolve problema altcuiva (fiica lui Iair), pentru ea, totul era cuprins într-o imagine statică, avându-L în centru pe Isus, aflându-se acolo pentru a rezolva problema ei... Nici urmă de mulțime, nici urmă de îndoială, era doar CLIPA, acea clipă... S-a gândit mai apoi cum de a reușit să treacă printre oamenii aceia, prin înghesuiala aceea, cu toată slăbiciunea dată de boala ei...
                Pentru o parte din oameni întâmplarea aceasta a lăsat loc unei mari necredințe: „și eu am atins această haină, mulți alții au atins această haină, dar nu s-a întâmplat nimic! Posibil să fie ceva în neregulă cu femeia, poate că totul a fost regizat, la fel ca multe altele...”
                Pentru o parte din participanți (participanții de atunci și cititorii de acum), ținta vieții lor a devenit apropierea de Isus și atingerea hainei lui. Unii din ei s-au pregătit ori se pregătesc și acum pentru o mare iluzie... E trist să îți dai viața pentru o vizită la „mormântul” lui Isus, Omul acela care nu și-a găsit locul în mormânt...
                Oprirea bruscă a lui Isus, explicația pe care o dă printr-o întrebare (tipic pentru Isus), semnificația gestului femeii din perspectiva lui Isus... Câteva cuvinte prin care TAINA a fost tradusă în limbajul inimii omenești: „cineva s-a atins de Mine...”(atenție, „de Mine, nu de haina Mea! ) Astfel, pentru o altă parte a omenirii, pentru cei care au reușit să citească relatarea până la capăt (Cartea se vrea citită până la capăt, atât în lungime, cât și în profunzime...), viața a devenit simplă, precum credința unei femei aflate pentru un timp scurt, împreună cu Isus, în centrul întregului Univers. Știu, felul acesta de om a existat și va exista mereu, trăind în așteptarea unei clipe, a unei întâmplări demult hotărâte, trecând altfel printre oameni și evenimente, cu privirea ațintită spre singura, adevărata țintă: atingerea lui Isus. 

2 comentarii:

  1. Tare interesant cum ai alcătuit relatarea. Nevoia ei profundă, observarea lui Isus, gândul atingerii de haină, CLIPA, Taina, apoi întrebarea lui Isus: „Cine s-a atins de Mine?”

    Foarte frumos, mulţumiri.

    RăspundețiȘtergere
  2. multam pentru multumiri:) nici eu nu stiu cum se alcatuiesc bine alcatuirile, se intampla pur si simplu.

    RăspundețiȘtergere