vineri, 1 octombrie 2010

Sătul de atâta degeaba


„Idolii lor sunt argint și aur, făcuți de mâini omenești.
Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
Au urechi, dar nu aud, au nas, dar nu miroase,
Au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg;
Nu scot nici un sunet din gâtlejul lor.
Ca ei sunt cei ce-i fac; toți cei ce se încred în ei.”
(Psalmul 115, vers.4-8)

                   Ați întâlnit oameni care vorbeau cu zel despre... nimic? Adică spuneau multe cuvinte, tăceau mai deloc și totuși din toate spusele lor, nu rămânea mai nimic. Din ceea ce scrie în Psalmul 115, asta pare cel mai ușor de observat. Cartea ne spune simplu: fără Dumnezeu, niciuna din capacitățile cu care a fost înzestrat un om, nu va putea fi folosită așa cum ar fi trebuit să fie. Sunt două modalități în care omul se raportează la Dumnezeu ca ființă superioară. Își alege imaginea lui Dumnezeu din Scripturi, urmărind cu atenție și învățând din cele scrise acolo sau pur și simplu dă voie minții să plăsmuiască un dumnezeu pe placul său și după voia lui. Și acest al doilea „dumnezeu” are posibilitatea de a fi susținut cu argumente din Scriptură, dar nu cu Scriptura întreagă, autorul său căutând și alegând cu grijă cele ce sunt pe placul său. Din Psalmul 115 aflăm că omul va deveni asemănător dumnezeului căruia i se închină. Cei care aleg să se închine lui Dumnezeu, vor trăi și ei așa cum a trăit Isus. Cei care aleg altfel, vor trăi așa cum ar fi trăit dumnezeul imaginației lor printre oameni. Percepția umană își poate găsi obiectivele în două dimensiuni: una reală, în care Dumnezeul real există, și una „mai puțin reală”, fără Dumnezeu și fără mântuire. Diferența între real și mai puțin real, o fac nu senzațiile și percepțiile, ci rezultatul acțiunilor care produc senzațiile și percepțiile rexpective. Astfel, durerea – doare real, cuvintele – transmit real, picioarele – umblă și îl poartă pe om, dar diferența se face comparând rezultatele. Astfel, omul lui Dumnezeu vede realitatea și împreună cu Dumnezeul său poate lua hotărâri corecte (și mai ales HOTĂRÂREA corectă), luând în calcul toate datele problemei, precum și efectele în viitor ale acesteia. Acțiunile sale nu sunt fără un scop. Poate discerne răul și binele celor văzute sau auzite. Cele mirosite la rândul lor, influențează atât cât spune rațiunea că pot influența. Fără a fi „roboțelul” care și-a pierdut libertatea, acest om închinat lui Dumnezeu prin propria voință, acum învață cum se folosesc cele dăruite lui de Dumnezeu. Nu găsesc nici o urmă de libertate în a fi purtat în toate părțile de atotstăpânitorul „așa vreau eu”, condus de o așa numită „trăire” a clipei. Cel mai mare risc, socotind viața ca întreg cu toate legăturile ei, mi se pare a fi pierderea acestei vieți printr-o trăire degeaba. Vă puteți gândi la oamenii calculați, educați, gata să impresioneze prin purtarea lor, dar dacă toată viața lor înseamnă 70 de ani de trecere pe aici, chiar aducând oarecare contribuții la dezvoltarea cunoașterii în lume, dacă asta e totul nu văd marea realizare. Dacă totul se termină la mormânt, nu prea înțeleg rostul vreuneia din acțiunile omului, cu excepția aceleia de a-și alege... mormântului. Ne putem asemăna, fără a greși prin aceasta, insectei închise în borcanul de sticlă, ale cărei mișcări disperate, cărora această vietate le dă toată importanța și în care își pune speranțele. Bineînțeles, omul care ține borcanul în mână știe că aceste mișcări sunt degeaba. Gândacul trăiește realitatea lui. Eu numesc această realitate de gândac „mai puțin reală”. 
                  Înainte să aleg să cred în Dumnezeu, ca un ateu practicant ce eram cândva, i-am spus Ființei pe care refuzam să o numesc Dumnezeu, că nu am de gând să îi dau viața mea. Dar cred că am făcut „marea greșeală” (pentru care mă voi felicita toată viața), de a-I da voie să mă înalțe puțin deasupra existenței. Și asta a fost tot. Am renunțat imediat să mă mai obosesc încercând să escaladez pereții blestemați ai borcanului. Eram sătul de atâta degeaba.

3 comentarii:

  1. Baiul e ca de la trairea aia care se zice a fi degeaba - in artricolul tau si care e cosiderata de purtator drept originala, aducatoare de libertate si vant bun in pupa, de la dansa ca bine pana la dansa ca storcatoare de timp si alte consumabile, e-o cale atat de lunga..

    Tu vorbesti aci ca gandacul care s-a dat asa de tare de borcan ca nu i-a mai trebuit atatea survolari ci s-a prins repede despre ce era vorba.

    Cred ca e vorba de doi papuci care sa ii ai cuplati la borne ca sa iasa bine si sa termini cu degeabul.

    Ori sa fi inteligent s sa intelegi rational de ce e vorba, ori sa iti lasi borcanul cu gura in sus de unu singur si sa lasi sa intre aer de buna voie.

    Cum mie mi s-au coxat amanoua bornele, din cand in cand mai trece cate un impuls din fiecare..

    In alte cuvinte: facea-s-ar scurt ca sa vina electricianu si sa schimbe instalatia.

    RăspundețiȘtergere
  2. „...domnu' omu, placă-ți sfatul meu...” și cheamă Electricianu înainte de a face poc instalația. ...nu că nu ar ține figura cu scurtu, dar nu tre neapărat să simți schimbarea:)

    RăspundețiȘtergere
  3. și să scriu iute până nu dispare: posibil ca gândacul să iese din borcan, fără ca borcanul să „iese” din gândac. și iar nu-i bine...

    RăspundețiȘtergere