miercuri, 27 octombrie 2010

Să ne întoarcem pentru a merge înainte


„Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pămînt; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum.” 
                                                                                             Evanghelia după Marcu, cap.4, vers. 27, 28

                Dacă Isus ar fi printre noi în aceste zile așa cum a fost cândva printre agricultorii de altădată din Israel, ar mai spune această pildă? „Ultimele” descoperiri în domeniu, nu l-ar atenționa asupra a ceea ce se întâmplă în pământ, de data aceasta „știind ce...”? Oare teologia ar fi de acord cu creșterea Împărăției lui Dumnezeu în noi și printre noi, acceptând cu seninătate acel „fără să știe”? Referindu-mă la agricultură și la teologie, vorbesc de „atot-știutorul” ascuns cu grijă în fiecare din noi, pentru că nu putem să ne certăm cu știința ori cu teologia... Cât de greu mi-ar fi mie să accept că adevăratele minuni  ale lumii sunt deasupra cunoașterii și înțelegerii mele? Cât ar trebui să mă reduc la simplitate ca să pot dormi noaptea și să stau treaz ziua, convins fiind că mi-am făcut bine partea din „afacere”? Prin prisma acestei pilde, mare parte a creștinismului de astăzi e caracterizat de nesomn, de zile de aplecare asupra pământului în care „trebuie” să se întâmple ceva, de puțină încredere în ceea ce Altcineva a promis că va face pentru el și de foarte puțină încredere în ceea ce el poate face din ceea ce i s-a cerut să facă. E adevărat că omul își câștigă cu trudă pâinea (dacă tot s-a auto-blestemat la așa ceva...). Dar cum poți împăca asta cu seninătatea? Agricultorul își poate perfecționa uneltele, dar nu trebuie să uite că misterul nu poate fi atins. Că tot ceea ce poate face, e să îngroape sămânța în pământul său. Creștinul poate să își perfecționeze uneltele (asta înseamnă mai mult decât Biblia cu pagini aurite), poate purta Cartea în telefon, poate avea la îndemână nenumărate traduceri și interpretări, dar trebuie să înțeleagă că efortul și munca lui nu pot înlocui misterul schimbării promis de Cuvânt. Că tot ceea ce poate face el, e să se hrănească cu Adevărul, așa cum ogorul se hrănește cu sămânța... 
                Oricât de complicate ar fi mijloacele de lucru pentru agricultor sau creștin, lui îi rămân de făcut lucrurile simple. Și nu șade bine omului care se ocupă de simplități, să poarte chipul Omului asupra căruia atârnă destinul întregii omeniri... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu