miercuri, 15 septembrie 2010

Despre Ioan, botezatul

Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer. (Evanghelia după Ioan, capitolul 9, vers.27)

    De unde vin întrebările? Mă refer aici la întrebările care o dată ridicate în viaţa ta,  se transformă în adevărate „locuri de pelerinaj”, la care simţi că trebuie să te reîntorci din când în când. Uneori ele devin piscuri înalte, iar viaţa ta devine panorama deschisă într-un fel unic înaintea ochilor tăi. Deodată alcătuită firesc, din elemente fireşti, aranajate fireşte, viaţa îţi spune clar: „e în regulă, poţi merge mai departe.” Şi atunci, asemenea drumeţului urmând pentru prima dată un traseu, te ridici înviorat şi aranjându-ţi cu gesturi simple rucsacul pe umeri, porneşti la drum privind însetat depărtările. Întrebările de care vorbesc aici, le-am perceput, nu întotdeauna şi nu dintotdeauna, ca pe modalităţi prin care Dumnezeu aranjează practic cadrul întâlnirilor Lui cu mine. Poţi fugi de aceste întâlniri, te poţi preface că nu ai auzit nimic, că nu ştii despre ce e vorba... Cât de uşor e, citind versetul redat la început (Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer) să începi a aluneca pe panta generalizării: da, omul... Dacă citim contextul în care Ioan, zis Botezătorul, face această afirmaţie, o să vedem că ea face parte din răspunsul dat la întrebarea: „Cine eşti Tu şi care e rolul tău în relaţie cu Hristos?” Ucenici lui, cei care au cerut această explicaţie, erau miraţi de atitudinea lui Ioan (uşor de confundat cu neputinţa sau cu dezinteresul) faţă de felul în care se schimbă lucrurile în viaţa lui, după întâlnirea cu Isus. Prin ceea ce spune, Ioan descoperă însă, liniştea sufletească a omului care a înţeles şi a acceptat rolul pe care Dumnezeu i l-a atribuit în planul Său. Omul puternic pe care ni-l imaginăm trăind singur într-o pustietate (frumosă pustietate populată cu îngeri...), omul care spune lucrurilor pe nume, care nu se pleacă înaintea oamenilor, omul care iată, devine din ce în ce mai puţin „important” pentru oameni (de obicei, importanţa omului în faţa oamenilor, se poate explica prin rolul pe care poziţia acestuia o are în „importanţa” oamenilor...). Cuvintele lui Ioan spun simplu: ştiu cine sunt, nimic nu a fost întâmplător în viaţa mea, au fost diferite etape în viaţa mea, fiecare a avut rolul ei, bine gândit de către Dumnezeu, ceea ce înseamnă, nu văd vreun motiv să fie altfel, că viitorul la rândul lui e rânduit de către acelaşi Înţelept Dumnezeu care m-a aduc până aici. În felul în care este ordonat versetul, acel „nu”, ar putea să dea impresia falsă, că deşi omul ar avea pentru el gâânduri mai înalte şi planuri mai bune, limitele sunt stabilite de Cer. Din viaţa lui Ioan şi din moartea Lui, versetul poate fi uşor de înţeles: realitate e aceea care în care se ia în calcul Cerul (din care primeşti), care ia în calcul binele şi răul, care consideră ca făcând parte din această realitate păcatul şi pe satan, imposibilitatea de a face binele fără putere primită de Sus... Restul sunt vise, sunt închipuiri care odată acceptate ca realităţi produc durere reală... La rândul ei această durere naşte întrebări serioase, care din păcate, nu pot fi formulate corect. De asemenea, nu putem vorbi despre ceea ce ne este dat de sus, decât în contextul relaţiei cu Isus (rostul vieţii lui Ioan a fost strâns legat de ceea ce urma să aibă loc în viaţa şi lucrarea lui Isus).
    Ce ai primit până acum din cer? Ai înţeles ce s-a întâmplat cu tine până acum? Sau ai fugit mereu de felul acesta de întrebări? Stai liniştit, oricare ai fi cel care citeşte, acestea sunt întrebările pe care mi le pun mie, în clipa asta, deci nu îţi pierde timul răspunzând la ele. Fiecare om îşi are frumuseţea lui şi felul lui de a fi bun, îşi are viaţa sa, plănuită bine sau rău, îşi are tăcerile sau răspunsurile sale. Şi mai ales, fiecare om are un Dumnezeu, al lui, care i-a dat viaţa, i-a hotărât locul şi timpul venirii pe lume, i-a propus un plan al acestei vieţi, al cărui capăt să fie împlinirea lui ca om şi pentru că uitarea şi teama sunt şi ele omeneşti, i-a pregătit un loc aproape de El, în care să se refugieze oridecâte ori viaţa devine complicată. Asta a spus, în câteva cuvinte, Ioan Botezătorul, cel botezat în ascultare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu