marți, 24 august 2010

Singur cu Dumnezeu

              Nu știu de ce Eva nu a venit pe lume odată cu Adam. Poate pentru ca toți oamenii care vor privi undeva spre capătul istoriei să vadă un singur om; ori poate... un om singur. Singur cu Dumnezeu! Cum să poți spune asta, când atâta amar de înțelepciune arată spre Dumnezeu ca spre o soluție de alungat singurătatea. Dar Cel care a înțeles că omul este singur, vorbind de un anume fel de singurătate, a fost chiar Dumnezeu. Despre a fi singur cu Dumnezeu, într-un context special, o să încerc să scriu astăzi. Cartea ne vorbește despre un anume Iacov, fugit de acasă... binecuvântat, ajuns într-o țară străină în care se căsătorește și prin grija lui Dumnezeu (care i-a arătat că e cu el la fiecare pas, deși nu știu cum a privit spre cer când s-a trezit căsătorit cu Lea...) reușește să își strângă o brumă de avere. Acum, ca omul care mai are timp și pentru oarecare meditație, Iacov parcă trezit dintr-un vis își dă seama că nu e acasă! Sau că nu e destul de acasă! Are ceva a lui și aici unde este, aici sunt cei iubiți și aici sunt afacerile lui, aici e locul lui recunoscut de ceilalți, dar lipsește ceva. Se pare că avem un loc undeva în suflet, în care s-au așezat greu, locuri, oameni și simțăminte de care suntem legați până la capăt. Poate că asta e una din explicațiile tristeții din ochii fugarilor, a celor fără casă, a celor obligați să stea departe de ceea ce înțeleg prin a fi casa lor. De multe ori ne ferim să „vizităm” acest loc. E ca și când am fugi de noi înșine, pentru că acolo se păstrează și imaginea celui care mi-am dorit cândva să fiu... Și nu de puține ori, prin cele alese ori (se poate?) întâmplate în viață, am fost obligat să mă văd pe mine însumi într-o imagine de care mi-a fost teamă toată viața de până atunci că voi deveni! Ca și Iacov, sunt oameni care au înțeles relativitatea unui „acasă” organizat aici pe pământ. Sau poate mai mult au simțit această relativitate și i-au dat diferite explicații. Unii dintre ei au plecat în căutarea adevăratului cămin. Nu toți au plecat pe același drum, deși toți aveau aceeași țintă. Drumurile lor nu au fost despărțite de motive reale, ci mai degrabă de percepții greșite, de înțelegerea diferită a ceea ce înseamnă acasă, de preferințe în ce privește însoțirea cu anumiți oameni... Chiar așa stând lucrurile, majoritatea a ales pentru siguranța ajungerii acasă aceeași Călăuză. Unul din motivele dezbinării între cei plecați era însăși percepția felului de a se purta a Călăuzei: fiecare credea că era cel mai iubit dintre toți ori că grupul lui primise cele mai clare indicații. Și astfel, ca o condiție de a merge împreună pe drumul spre casă, fiecare cerea anumită „supremație” în numele „adevărului deținut”. În ce privește sentimentul încercat de Călăuzitor față de aceasta purtare a oamenilor... Ei bine, Iacov a plecat spre casă. Starea lui de spirit în drumul spre casă era influențată de două realități oarecum contrare: Dumnezeu prin purtarea lui l-a asigurat că e de partea Lui, dar în același timp, acasă pentru el însemna întâlnirea cu acela pe care îl înșelase printr-o purtare neplăcută chiar lui Dumnezeu. Aceeași problemă o au și oamenii din ziua de azi: un Dumnezeu care îți spune că te iubește și te așteaptă acasă, dar și o istorie devenită  acuzator, susținând că nu meriți așa ceva. Care e rezolvarea? Pe drumul către casă, la un moment dat, ni se spune că Iacov s-a trezit în noapte (și cei care au trecut pe aici știu cât de negre sunt nopțile de felul acesta!) și tot ce avea pe lumea asta a trecut de partea cealaltă a unui râu, Iaboc, el rămânând singur în noapte. Aici s-a întâlnit cu Dumnezeul lui. Era doar el singur și Dumnezeu. Nu mai era loc de negociere, de scuze, de condiții sau învinuiri. Dacă în credința lui de până acum a fost timp pentru fel de fel de „construcții”, acum totul avea să devină adevăr sau să dispară. Cât din ceea ce ține de credința ta e adevăr și sinceritate față de Dumnezeu și cât e „moștenire” sau compromis în numele bunătății ori interesului? După cum vedem în povestea lui Iacov, nici măcar faptul că până acum Dumnezeu a fost cu El și l-a binecuvântat, nu mai însemna o garanție că va ajunge cu bine acasă. Chiar și Cartea ne spune în repetate rânduri că bunătatea lui Dumnezeu are o singură țintă: îndreptarea vieții noastre după ceea ce înseamnă Adevăr, Bine, Frumos... Și tot acolo citim că actele Lui de bunătate ating și pe cei buni și pe cei răi. Ceea ce s-a întâmplat în noaptea lui Iacov, a fost adevărata pocăință (de speriat eticheta minuțios construită în jurul acestui cuvânt de către oameni, cel puțin aici în România). Dar pentru asta a fost nevoie să uite de toate și să rămână singur cu Dumnezeu. Te miră prezența în viața ta, în același timp, a promisiunilor Lui, a binecuvântărilor și în același timp a chemării lui la ceea ce Cartea numește pocăință? Pocăința nu este posesia de drept a „pocăiților”. Cartea vorbește oamenilor. Și nu găsim chemare mai sfântă decât aceea de a fi oameni. Oameni asemenea Omului Bun... După acea noapte, după „lupta” cu Dumnezeu, practic o luptă în care a luptat alături de Dumnezeu contra unui sine „sinucigaș”, Iacov se îndreaptă spre casă, altfel decât până acum. Dacă până acum în mersul lui a fost încercat ades de o teamă nelămurită, de o credință umbrită de răutatea lui și de problema acceptării de către Dumnezeu nerezolvată, de acum totul s-a schimbat. 
              Nu știu în ce fază a locuirii noastre pe pământ te găsești. Poate că încă nu ai plecat spre casă. Poate că ai plecat, dar încă nu ai înțeles importanța întâlnirii cu Dumnezeu în condițiile în care s-a întâlnit Iacov cu Dumnezeu și pentru a putea vorbi apoi de Dumnezeul lui Iacov. Ce e bine și frumos în această experiență: Dumnezeu alege momentul întâlnirii. Ceea ce trebuie să facem noi, e trăirea în cumințenie a omului care cunoaște marea dorință a lui Dumnezeu de a ne duce acasă. Asta e partea noastră de pregătire pentru schimbarea unei nopții adânci într-un început de lumină. Apoi, singur cu Dumnezeu se va transforma ușor într-un niciodată singur, în prezența Lui.

3 comentarii:

  1. Salut!!!Numele meu este Bogdan din Iasi!!!
    Putem fi prieteni !!!Mersi
    http://bogdanstelistul.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  2. frumos articol! frumos suflet! si se pare ca frumoasa casa ta. m-am incantat si cu muzica de pe blog:)
    multumesc pentru atmosfera ce ai creat-o cateva minute in casa mea.

    RăspundețiȘtergere
  3. aa, kitaro - caravansaray e melodia mea preferata :)

    RăspundețiȘtergere