joi, 19 august 2010

Nebunia lui Noe și nebunia potopului


„Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. ...Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.”(Geneza Cap.6 Vers. 8 și 9u.p.)

              Mi-e greu să înțeleg ce este în sufletul unui creștin care merge înaintea lui Dumnezeu altfel decât smerit. Care să fi fost atitudinea lui Noe atunci când se întâlnea cu Dumnezeul său în rugăciune? De câte ori să fi spus Noe despre Noe cuvintele pe care le citim în Carte scrise în dreptul lui -  om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui -? Mi-e greu să mi-l imaginez pe omul despre care Cartea ne spune că umbla cu Dumnezeu rugându-se cu vocea aceea tunătoare a omului din ziua de azi care are cu ce merge înaintea lui Dumnezeu, a omului care parcă i-ar porunci Celui care a dat Poruncile... De unde vine smerenia? Și unde să îi găsești locul în personalitatea omului modern, lustruindu-și cu grijă imaginea de sine și studiind atent balanța câștig/pierdere a prestigiului social de care, fără îndoială, are mare nevoie. Nu spun asta condamnând omul care s-a trezit trăind așa, într-o lume în care așa se trăiește. Ca o mirare la prezentarea lui Noe, în Cartea Facerii: dacă Noe tot era neprihănit și fără pată, de ce mai avea nevoie de mila lui Dumnezeu? Nu-i ajungea „firma”, „brandul Noe” cu care ar fi putut fi cunoscut inclusiv printre îngeri? Cartea zice că nu. Oare de ce?               Alegerea între arcă și potop se face și astăzi. O face fiecare om care trăiește pe acest pământ. Ți-e greu să crezi că a avut loc cândva pe pământ un potop așa cum e el scris în Biblie? Nu ți-a cerut nimeni să îți imaginezi cum a arătat potopul și nici să îți explici științific mecanismele care au dus la o revărsare atât de mare de ape. Gândirea de „tip” științific (dovadă științifică, legi de tip cauză-efect, predicție, etc.) nu e nouă, dacă ne uităm în istorii și nici foarte veche dacă ne uităm la vehemența cu care își cere suveranitatea astăzi. Sunt atâtea lucruri pe care le facem prin credință, încât demonstrația științifică a unu potop e printre ultimele noastre probleme, dacă ar fi să considerăm felul nostru de gândire. Câți dintre oameni iau medicamente fără ca măcar să poată pronunța numele substanțelor active, darmite să știe formula chimică, modul și „mecanismele” declanșate prin administrarea lor. Românii sunt vestiți, zice-se pentru cantitatea mare de algocalmin consumată, dar dintre cei care nu cred că a fost vreodată potopul, câți pot spune cum funcționează algocalminul? De ce nu o pot face? Simplu, pentru că nu sunt specializați în domeniu. Câți din cei care folosesc mijloacele de transport în comun sunt convinși că omul care conduce mașinăria are măcar permis de conducere? Ce să mai vorbim despre mecanica implicată în mișcarea de fiecare secundă a mașinăriei. De ce nu cunosc? Simplu: pentru că nu sunt specializați în domeniu. Dacă un medicament dă greș, nimic nou, cine este cel condamnat? Medicina? Nu, ci omul care „e mai la vedere”, aproape de accident. Când există accidente, de vină e mecanica? Nu, știința nu e vinovată cu nimic. De vină e omul. Dacă am folosi doar lucrurile pe care le înțelegem pe deplin (una din frumusețile științei e sinceritatea ei: totdeauna e loc de descoperire, indiferent de domeniu. Inclusiv de descoperiri care să nege ceea ce s-a descoperit până acum... Doar suntem oameni! Păcat că teologii au s-au auto-investit cu titluri de atotcunoscători. Nu cred că era cazul...) Teologia, din păcate, și-a câștigat un renume prost și posibil că l-a câștigat pe drept dacă ne uităm în istorie la perioada în care filosofia nu mai avea chef de supunere, iar știința apărea ca o adevărată concurență. Un timp în care prea mulți „medici și farmaciști” și „mecanici” în teologie au luat-o razna. Dacă teologia nu e biblică, e doar filosofie speculativă. Și e grozav de ușor să o dai în bară, mai ales atuncă când o supui spre analiză cu titlul de adevăr absolut. Dacă mașinile s-ar ciocni de x ori mai des (x tinzând spre valori mai mari decât cele pe care le are astăzi...) și ar exista dovezi clare că șoferii au respectat toate regulile, posibil ca legile mecanicii de acum să fie îndosariate și puse deoparte. Dacă teologia, reprezentată prin biserică și oameni (unii pe nedrept numiți oameni ai lui Dumnezeu – nu e de arătat cu degetul, ci e de privit în oglindă și de îndreptat acolo unde e cazul) a dat verdicte nedrepte și s-a auto – subminat prin mecanismele ei, înseamnă că și-a meritat soarta și a fost născătoarea de drept a ceea ce a urmat. E destulă tăcere drept răspuns atunci când ateismul acuză de prea mare interes financiar printre oamenii Domnului sau de prea multă sete de putere și lipsă de omenie. Dar dacă cei care s-au arătat pe ei ca și chip al lui Dumnezeu nu reprezentau de fapt pe Dumnezeu, iar ceea ce are omenirea nevoie și este într-adevăr Binele și Frumosul Dumnezeiesc a rămas dat deoparte, atunci cine pierde și cine câștigă? Dacă în dreptul adevăratei credințe au hotărât oameni care nu erau specializați în domeniu, nu ar fi cazul ca dosarul să fie redeschis? Nu de alta, dar de pierdut au pierdut toți. Cine a fost autoritatea care a stabilit limitele religiei și științei în dreptul tău? A hotărât majoritatea? Se pare că au rămas să fie „neprihăniți și fără pată între oameni” doar indivizii care au înțeles că nu cantitatea garantează calitatea și care spre binecuvântarea (cerească) și blestemul (omenesc) au înțeles să caute în altă parte adevărul. Potopul nu are nevoie de o demonstrație științifică. Așa cum nu are nevoie de o demonstrație de acest fel sânul mamei atunci când își hrănește pruncul, pentru că ajunge autoritatea ei maternă. Nu de felul în care a decurs potopul are nevoie omul de azi. Are nevoie să știe că Dumnezeu nu minte. De ce o spune altfel? Pentru că nu are cui să pună întrebarea, ar fi un posibil răspuns. Un dumnezeu închis în biserici, ascuns de fața omului... De ce am ales să cred în potop? Pentru că mi l-a povestit Dumnezeul Meu. De ce nu mă supăr când nu mă crezi pe cuvânt? Pentru că e o mare posibilitate ca dumnezeul tău să îți fi spus altceva.  
              De  ce am ales să cred? Cine poate explica nebunia unui Noe care construiește o corabie pe uscat, departe de mare sau râu, într-o vreme în care nimeni nu a mai construit așa ceva? Dar cine îl poate opri pe Noe de la construirea ei? Că Noe era pradă unei iluzii, lesne de înțeles. Mai complicat a fost de înțeles de ce curge atâta potop de apă dintr-un cer a cărui funcționare era explicată științific... Pot să spun simplu: Dumnezeu mi-a zis. Și nici măcar științific nu poate cineva demonstra că nu am dreptate. Deși nimeni nu are dreptul să îți ceară o astfel de demonstrație. Criterii de alegere pentru cei cărora Dumnezeu alege să le vorbească? Milă, bineînțeles, nu omenească. Cât despre predestinație, dacă tot există, eu unul sunt predestinat să nu cred în predestinație. Dumnezeu se uită la tine. Tu încotro alegi să te uiți? Nu e ușor să fii altfel decât majoritatea. Dar ce mai contează, când umbli cu Dumnezeu?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu