joi, 26 august 2010

„Doamne, vreau să fiu mântuit?”


              Un fruntaș a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „Pentru ce mă numești bun?” i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. Știi poruncile: Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; su nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” „Toate aceste lucruri”, i-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă!” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat. (Evanghelia după Luca, cap. 18, versetele 18 - 23)

              Într-o zi a venit la Iisus un om și i-a pus următoarea întrebare: „Doamne, vreau să fiu mântuit?” Da, e vorba despre cel a cărui poveste e scrisă mai sus. A fost sincer omul în căutarea lui? Cred că da. A primit ceea ce căuta? Eu zic că da. Cred că aici ne găsim într-unul din locurile în care Dumnezeu a fost gata să răspundă chiar și celor care nu întrebau... Mare întrebare, ridicată de mulți, unii dintre ei nemaiavând răbdare să primească răspunsul de Sus și dându-și singuri un răspuns, despre care au susținut mai apoi că  ar fi chiar al Domnului. E plină lumea creștină de rețete care de care mai complicate, în ce privește mântuirea omului. Ai vrea să știi dacă ești mântuit în clipa asta? Să ți se răspundă clar, cu „da” sau „nu”? Și dacă răspunsul ar fi „nu”, ce te-ai face? Ai rezista la așa probă? Iată de ce Iisus nu a dat un răspuns de felul ăsta omului care a venit la El. Dacă crezi în El, ar trebui să îți fie de ajuns un răspuns de felul: „lasă mântuirea ta în seama Mea, oricum tu nu poți face nimic. Doar vin-o și urmează-Mă!”Cartea ne îndeamnă și de data asta la „jocul de rol”. Iată, mai sunt câteva clipe și te întâlnești cu Iisus. Te privește de departe, știe că ai o întrebare pentru El. E în fața ta acum. Așteaptă... „Doamne, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Care crezi că ar fi pentru tine răspunsul lui Iisus? Răspunsul pe care credem noi, cei din ziua de azi, că l-am primi, se situează între două extreme: „nu trebuie să faci nimic” și „trebuie să respecți cu strictețe un set de reguli clar formulate”. Bineînțeles, răspunsul trebuie însoțit de condiția apartenenței, cu extremele sale: „nu contează biserica la care mergi” și „nu există mântuire în afara bisericii noastre”. Cea mai „fericită” variantă de răspuns este fără îndoială: „nu trebuie să faci nimic, Iisus a făcut totul și poți merge la oricare dintre biserici vrei tu, în toate se predică doar lucruri bune.” Un răspuns de felul „trebuie să păzești toate poruncile și trebuie să faci parte din acest grup de oameni” ar putea plăcea unora, dar pentru majoritatea ar ridica o problemă serioasă. Care crezi că e răspunsul pe care Îl vei primi tu de la Iisus? Cu un pic de efort în dreptul logicii, ceea ce etichetăm ca fiind adevărat în credința noastră, are ca punct de susținere faptul că Dumnezeu numește adevăr acel ceva. (ex. Când un om dă „venirii lui Iisus a doua oară” valoare de adevăr,  el face asta prin credința că Dumnezeu însuși susține acel adevăr, că asta e părerea lui Dumnezeu în dreptul celei de-a doua veniri a lui Iisus pe pământ).De ce ar merge înaintea lui Dumnezeu cu o întrebare de felul „Ce să fac, Doamne?”, cineva care știe că există o cerință a lui Dumnezeu în dreptul lui, pe care nu a îndeplinit-o? Poate că ar vrea o schimbare a condițiilor mântuirii în dreptul lui, poate ar vrea să știe dacă a înțeles bine și să-și verifice credința înaintea lui Dumnezeu sau poate pur și simplu ar vrea să primească un „foarte bine, ești un om mântuit” și prin asta să primească o liniște de care puțini muritori au avut parte... Omul nostru a avut o tresărire atunci când Iisus i-a enumerat poruncile: „Wow, super!” , ar fi spus dacă trăia în vremea noastră în fericita cultură pseudo – anglo-filică. „Păi e nemaipomenit!”, ar fi exclamat el. Ăsta da examen, ăsta da succes. Auzi, să ți se spună de către așa autoritate că ești un om care va moșteni viața veșnică. Ceea ce socotești a fi credința ta, de unde a primit autoritatea? Sau te-ai trezit în mijlocul a 50 sau 500 sau 5000 sau, de ce nu, 5 milioane de oameni care susțineau sus și tare că adevărul are anume culoare, cutare lungime și nu are cum să fie altfel? Ai privit la ei, i-ai cercetat pe ei și apartenența la o categorie respectabilă de oameni (după criteriile tale), ai văzut cât de convinși erau de acest adevăr, la număr dădeau bine și astfel ți-ai dat seama că adevărul acela este... adevărat, deci al tău. Cu adevărul acela, lipit puternic de minte și suflet, într-o zi vei merge înaintea lui Dumnezeu, spunând: „de când am aflat, am păzit întocmai...”, așteptând ca Dumnezeu oarecum constrâns de fapte, să răspundă: „nu contează „de unde” a venit la tine acest adevăr, importantă e sinceritatea cu care ai tratat subiectul”. Problema adevărului în care cred, nu e una care trebuie tratată oricum. Pentru că în continuarea discuției cu omul din povestire, Iisus îi vorbește acestuia de o anume „însoțire” („apoi vino și urmează-Mă”, un altfel de a spune că vom merge împreună). Ori Cartea ne spune că Iisus însuși este Adevărul. Orice fals acceptat drept adevăr din oricare ar fi motivul, ar putea împiedica o astfel de însoțire a omului cu Dumnezeu. Cel căruia i s-a adresat Iisus, e bucuros acum că adevărul lui e Adevărul. Dar refuzând invitația lui Iisus de a merge cu El, ceea ce bineînțeles pentru el însemna despărțirea de averea care îl poseda (oamenii au banul sau banul îi are pe ei?), omul nostru ne descoperă un chip interesant al „creștinului”: bine Doamne, păzesc tot, deci am dreptul, iar acum pot pleca, nu-i așa? Ce poți spune despre dragostea celui care nu simte nevoia de însoțire cu persoana iubită? Cerându-i să scape de avere, dar nu oricum, ci dând-o săracilor, Iisus îi spune omului: „dă la o parte orice te-ar opri să vii cu mine! Ai spus mântuire, dar mântuire nu înseamnă să fim împreună mereu? Când ai parte de prezența mea, mai contează altfel de lucruri oricâtă valoare ar avea?” Iar cel care a venit să se intereseze de mântuire, raspunse supărat: „Doamne, eu am venit să negociez mântuirea în condițiile mele... Dacă așa vezi tu lucrurile, nu cred că vreau să fiu mântuit”. Ăsta e teribilul răspuns a mii de oameni care nu înțeleg despre ce e vorba, pentru că nu au avut răbdare să Îl asculte cu atenție pe Dumnezeu, singura autoritate în ce privește mântuirea și viața. Mai mult decât atât, nici nu om din cei care L-au văzut așa cum este El, nu se poate să nu Îl iubească. Cei care încă negociază, au văzut alt chip, altă persoană... Să trăiești ca El și să trăiești cu El în toate planurile tale, mari sau mici... Oare mergem înaintea lui Dumnezeu ca să aflăm ce să facem ca să fim mântuiți, sau ca să aflăm dacă într-adevăr vrem să fim mântuiți? Nu știu dacă omul acela s-a mai întors la Iisus. Știu doar că purtarea lui Iisus nu a îndepărtat pe oameni de la moștenirea vieții veșnice. În dreptul unora, doar a clarificat existența unei voințe de a nu moșteni această viață. Prețul de schimb? Niciodată mai mare de treizeci de arginți.           

Un comentariu: