joi, 5 august 2010

Doamne, n-ai putut să taci?


„Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el”. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău.” Și Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este a lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și turmele lui acopăr țara. Dar ia întinde-ți mâna și atinge-te de tot ce are și sunt încredințat că Te va blestema în față.” (Iov cap.1, vers. 7 - 11)

       Un dialog prea puțin descifrat până azi. Încercați și vedeţi ce frânturi veți reuşi să desprindeți! Nimic mai interesant decât acel „De unde vii?” cu care Dumnezeu îl întâmpină pe Satana. Nu știu dacă a produs durere. Nu știu dacă a însemnat într-adevăr „Îți mai aduci aminte unde și cine ai fost și ce ai ajuns acum?” Înclin să cred că nu. Și asta pentru că lui Dumnezeu nu îi face plăcere să chinuie pe nimeni. Pe El nu l-a bucurat căderea lui Lucifer. Și cu atât mai mult, nu avrea rost acum să se poarte răutăcios cu ființa care s-a autodistrus prin propria purtare (ca o învățătură de aici, ia aminte la felul în care te porți cu cei care sunt „mai prejos” decât tine, măcar că nu ai nici un merit să nu fii ca ei). Întrebarea își avea rost într-un context în care Satana venea acolo ca un învingător (prin viclenie) care prin tot ceea ce face și spune arată doar cu suspiciune către un Dumnezeu care este dragoste, o dragoste pe care cel dintâi nu mai poate să o simtă, să o trăiască... În răspunsul celui rău, ca un semn al răzbunării: cutreier lumea când și pe unde am chef! Mă plimb peste tot, nu am nici o interdicție! Pământul (Tău) e al meu. Și de ce asta? Pentru că și eu am dreptatea mea. Oamenii creați de Tine, după chipul și asemănarea Ta, astăzi reflectă de fapt exact ceea ce ai arătat Tu că ar fi chipul meu... Altfel spus, nu există dragoste, nu există nimeni care să iubească fără un motiv egoist! Ce caută Iov în toată povestea asta? Dacă ar fi fost de față în clipele următoare, ar fi fost oarecum mirat de ceea ce aude. Dumnezeu îi răspunde lui Satan: „Sigur te-ai plimbat pe pămînt pe unde ai vrut tu? Sigur nu ai încercat să te plimbi și prin sufletul lui Iov și nu ți-a ieșit plimbarea? El, prin caracterul și purtarea sa e argumentul care îți poate distruge tot discursul ținut înaintea Universului întreg.” Continuarea e cumva caracteristică... „Aha, dacă tot ai adus vorba de Iov! Crezi că nu m-am prins ce se întâmplă cu el și care este de fapt manevra Ta? Așa e, e tare credincios, respectă absolut tot ce i se cere, dar asta nu convinge. Face totul doar pentru a primi în schimb binecuvântare asupra a tot ce a primit de la Tine. Știe că dacă Te-ar supăra ar pierde totul. Deci Iov, de care ai spus, nu face degeaba ce face. E pur și simplu afacere! Dă ca să primească”. Satana nu poate trece peste ceea ce este și simte el. Afirmația lui arată de fapt „credința” lui: Nu există dragoste! Există egoism și răutate, dar dragoste nu există”. Vă sună cunoscut? Câți oameni ai auzit susținând asta? În finalul discuției și la începutul experienței lui Iov, Dumnezeu a spus: „Iov e dragoste, deci dragostea există. De-asta îți dau dreptul asupra a ceea ce are el, inclusiv asupra sănătății lui, pentru că ceea ce are și ceea ce i se întâmplă nu e cu putință să schimbe ceea ce este!” Ei bine, dacă Iov ar fi asistat mirat la această discuție, la intervenția lui Dumnezeu, așa cum probabil majoritatea oamenilor ar fi făcut, ar fi spus oarecum speriat lui Dumnezeu: „...Doamne, cum de nu ai putut să taci?!...” ce ar fi răspuns Dumnezeu la o asemenea întrebare. Cred că răspunsul ar fost același primit de Isus în Ghetsimani (dacă e cineva încurcat de acest Isus scris du un singur I, să mă ierte și să citească de aprcă ar fi fost scris cu doi II. Nu de alta, dar habar nu am de ce L-au împărțit oameni și pe pe Iisus în două, făcând din El pricină de ceartă...), la întrebarea pe care Isus a adresat-o Tatălui: „Nu se poate altfel?” Care e răspunsul? Simplu sau complicat, în funcție de om: „Ai încredere în Mine.”
       Ăsta a fost începutul durerilor lui Iov, omul bun care Îl iubea pe Dumnezeu. Ar fi grozav de mult de scris acum despre toată experiența lui Iov. Acum vreau doar să ne imaginăm următoarea scenă: o mare mulțime de oameni și îngeri, în fața unui panou uriaș, urmărind viața unui personaj care a fost gata să își dea mai repede viața decât să creadă că Dumnezeu e altceva decât dragoste, așa cum I s-a arătat lui. Acestui personaj, Satana i-a luat averea, sănătatea și familia, dar nu i-a putut lua dragostea față de Dumnezeu. Ceea ce i s-a întâmplat a putut mai degrabă să îl mire pe acel om, care privind îndurerat spre un cer mult mai întunecat decât de obicei, întreba mereu pe Dumnezeul său: De ce mi-ai face Tu așa ceva? În același „filmuleț”, dincolo de cortină, Dumnezeu privește spre omul suferind: „Știam că tu vei înțelege că nu Eu sunt cauza durerilor tale”. Întîmplările din viața acelui om curg într-un potot de nenorocire, până când, într-un final în care cunoscându-se adevărul, omul plecat pe genunchi Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru tot ce s-a întâmplat.” Acum, la sfărșitul întâmplării, imaginați-vă un oarecare Iov din mulțime strigând emoționat: „Doamne, ai pe pământ oameni extraordinari! Cine e acel om, vreau să îl cunosc și eu!” La care Dumnezeu ar fi răspuns: „Iov, tu ar fi trebuit să fii acel om. Dar nu am vrut să te trec pe acolo fără să îți cer voie. Nu am vrut să te bag în așa ceva”. Sunt convins că Iov ar fi răspuns mirat: „Doamne, cum ai putut să taci, dacă știai că asta e ceea ce trebuie făcut?” Oameni și credință. Dacă Dumnezeu nu l-ar fi adus în discuție pe Iov, care ar fi fost viața lui mai departe? Care a fost motivul însă pentru care Iov e „târât” în poveste? Sfârșitul spune că binecuvântarea lui Iov și a prietenilor lui a fost darul lui Dumnezeu pentru cei implicați. Despre urmări și efectele lor simțite pe scară cosmică... Să luăm ce e de luat de aici: când Dumnezeu ne „bagă în încurcături”, prin atitudinea noastră întrebăm și noi: „Doamne, nu ai putut să taci? Mai bine ne lăsai creștini anonimi până când ar fi fost venirea ta, iar noi, plini de curaj și credință am fi ieșit din ascunzătorile noastre călduțe, strigând curajoși: Iată-ne, Doamne, gata să plecăm acasă!” Creștinul nu a semnat nici un contract de felul ăsta cu Dumnezeu. Care sunt condițiile pe care le-ați pus lui Dumnezeu, iar El nu le-a respectat până acum. Știu un singur fel de contract cu Dumnezeu (îi spun contract că e la modă. Între oameni și Dumnezeu e ceva mai mult cu implicare interioară, decât cu implicații exterioare de tip martori și semnătură. E vorba de un legământ!). Acela în care viața lui e trecută drept capital prin care contribuie la „afacere”, și o parte albă, care poate însemna orice din partea lui Dumnezeu. Oricum, partea plătită de El e cu mult mai mare. Altfel spus, a semnat un fel de CEC în alb, care are o singură garanție că partea cealaltă se va purta onorabil: dragostea. Te întrebi dacă poate fi înșelat? Ar fi prima persoană care pățește asta. Dacă merită riscul? Vorba unui om fain: „cu Dumnezeu sunt gata să risc orice”. Oricare ți-ar fi „comentariile” de om care trece prin suferință, rămâi credincios lui Dumnezeu și fii convins că la sfârșit vei putea spune: „Doamne, îți mulțumesc că nu ai vrut să taci!”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu