luni, 19 iulie 2010

Întrebările ca posibile răspunsuri

       „Nu ai voie acolo!”, îi explică o mamă copilului ei... Știți ce urmează de obicei: „Ți-am spus că nu ai voie!”. De fapt, ce spune mama copilului atunci când folosește nefolositorul „nu-i voie”? Vrei să afli de ce nu funcționează? Google. De la mintea copilărească nepricepută în a pricepe și până la imposibila reprezentare a lui „nu”, de la curiozitatea copilărească (vrednică de întreținut cel puțin toată viața!) , până la răutatea caracteristică firii omenești, sunt convins că vei găsi de toate. Ce a însemnat însă pentru un om liber ca Adam, acel „Nu e voie!”din Eden? Ori tocmai din cauza acelui „nu e voie” ar trebui să plec de la faptul că Adam nu era liber?! Dar ce a înțeles atunci când a fost avertizat că va muri, dacă va trece peste limite și va mânca din pomul cunoștinței binelui și răului? Astăzi, când citesc Cartea, îmi dau seama că e simplu să cazi într-o greșeală... la îndemâna oricui. Raiul, inocența, puritatea... De unde o astfel de viziune asupra celor care se întâmplau în Eden? Simplu: de la bunica, de la unchiu’ ăla înțelept, din cartea aceea cu imagini nespus de frumoase așezate pe hârtie de calitate (hello, „martorii” luați loc, nu despre voi e vorba aici!) și de ce nu de la cei „autorizați” în cele sfinte. O întrebare ce se conturează după acceptarea imaginii de copil neștiutor a lui Adam, e următoarea: dacă Șarpele cu pricina era cunoscut ca fiind RĂU, viclean și tot ce e nevoie pentru a-ți imagina un reprezentant al răului, iar Adam sărmanul era copilaș cu privire curată și zâmbet senin, ce imagine să asociezi lui Dumnezeu sub privirea căruia s-a întâmplat nenorocirea prin care moartea a intrat în lume? Locul din care izvorăște ultima întrebare îmi pare a fi același cu locul din care pornesc întrebările actuale: ce fel de Dumnezeu atotputernic ar îngădui nenorocirile în lume, unde e Dumnezeu când e nedreptate și multe alte forme ale aceleiași întrebări. Greu de crezut că Dumnezeu vorbea despre a nu fi voie și a muri, unui Adam care nu știa despre ce e vorba. Practic, creațiunea s-a realizat în condițiile existenței răului. Existența în Eden a pomului cunoștinței binelui și răului indică acest fapt. Dumnezeu nu a stat deoparte, indiferent la ceea ce se întâmplă pe pământ. Adam știa că încercarea va veni. Mai mult, era pregătit ca să treacă peste această încercare. Dacă cineva se întreabă cât de inspirată a fost ideea „plantării” în Eden a pomului cunoștinței binelui și răului, ei bine, nu a înțeles mare lucru din creațiune. Dumnezeu nu a adus la existență un laborator viu, așa cum era Pământul atunci. Nu l-a izolat și nu l-a înzestrat pe om cu puteri paranormale. Pentru Dumnezeu totul a fost natural, prin acel „nu e voie” despre care scriu acum înțelegându-se totalitatea măsurilor „anormale” luate pentru o situație anormală. Dacă înainte de căderea în păcat s-ar fi creat pământul, cu siguranță ar fi lipsit din grădină pomul cunoștinței binelui și răului. Astăzi, orice venire pe lume e însoțită de atenționarea dată lui Adam, dată întâi părinților (hello, nașii, cu voi ce e aici?) și apoi persoanei în cauză. Așadar, zic eu, Adam a știut exact despre ce e vorba, iar Dumnezeu a făcut în dreptul lui ce era nevoie să facă un Dumnezeu Creator în aceste condiții: i-a dat libertatea să aleagă făcându-l conștient de urmări, l-a pus într-un loc... personalizat pentru el (în cazul lui Adam nu era vorba de adaptare, interesant actul denumirii animalelor), i-a dat tot ce avea nevoie pentru a trăi. Și dacă așa stau lucrurile, ce a fost așa numita „cădere în păcat”? Posibil potrivit răspuns: o nebunie, un gest care nu are nici o motivație logică sau afectivă. Alte întrebări legate de Creațiune: de ce a creat Dumnezeu pământul în condițiile de „război” dintre bine și rău? De ce a creat pământul știind că omul nu va rezista ispitei? Toate întrebările de felul ăsta cred că au altă țintă, manevră legitimă de altfel: Cine este Dumnezeu? Ai fi în stare să accepți un Dumnezeu altfel decât cel pe care îl știai până acum? Poate că de răspunsul dat la ultima întrebare atârnă răspunsurile pe care le vei primi la celelalte întrebări. Răbdare, toate la vremea lor.