luni, 26 iulie 2010

Atât de complicată viață


Ceva s-a strecurat în sufletul omului odată cu trecerea timpului. Nu prea pricep ce s-a întâmplat în sufletul lui Cain când și-a dorit, dorința lui mergând până la faptă, să fie altfel decât i-a cerut Dumnezeu. Câteva gânduri despre închinare: ce fel de Dumnezeu poate fi cel care își găsește plăcerea în a te vedea (cât mai des, după unele teorii, nu puține) stând pe genunchi, citind texte plictisitoare și plângând pentru lucruri pe care facă ai fi pus să le explici logic nu prea ai reuși? Biserica înaltă și întunecoasă, sau cea luminoasă, dar unde e clar că ți se cere să te îmbraci altfel decât ai chef și mai ales ți se cere să taci, să zâmbești atunci când ar fi corect să râzi și multe altele de felul ăsta? Mai trebuie să îl asculți și să îi dai dreptate preotului sau pastorului tău, iar dacă ești mai nou prin zonă să îi consideri oarecum superiori pe cei mai „învechiți” în ale religiei. Iată două cuvinte care s-au constituit în adevărate ziduri între om și Dumnezeu: închinare și religie. Nu mi-a trebuit mult timp, asta după ce am început să „studiez” (de ce uzatele ghilimele: Cartea, cred eu e dincolo de a se lăsa înțeleasă prin ceea ce numesc majoritatea oamenilor studiu) ca să întâlnesc un Dumnezeu „simplu”, fără cereri absurde (deși absurdul poate apărea ca rezultat al ignoranței și îngustimii noastre), care mă înțelegea perfect, fără să-mi aplaude gafele, știind să mă aștepte atunci când era vorba de hotărâri sau nehotărâri. Am înțeles că mare parte din ce credeam eu că este viața de creștin era greșită, bazată pe poveștile unora care cunoșteau la fel de puțin ca și mine. Creștinul, în viziunea mea, trebuia să fie un om slab, fără posibilitatea de a murmura măcar atunci când se greșea în dreptul lui, obligat să meargă la biserică (des!), să dea bani grămadă fără a cere socoteală, să se abțină de la tot felul de lucruri... plăcute. Pentru cei care nici nu au de gând să încerce o trecere rapidă prin evanghelii (partea aceasta din Carte e de fapt începutul Cărții), pot spune doar că tăcerea e de aur (deși imposibilă, cel puțin redusă cât se poate) în dreptul creștinismului. Problema e cu ceilalți oameni. O întrebare legată de una din cele mai cunoscute povestiri biblice: Cain și Abel. Două feluri diferite de închinare, doi oameni diferiți, cu credințe diferite, deși crescuți și educați de același om, Adam. Unul respectând cerințele închinării, celălalt, nu. Ce se întâmplă în mintea și inima lui Cain? De ce merge la Dumnezeu în alt fel decât cel care i s-a arătat ca fiind corect? Forțează sau dimpotrivă îi este indiferent ce urmează? Nu mai crede sau socotește felul acela de credință ca fiind absurditate? I s-a cerut lui Cain ceva de felul „crede și nu cerceta”? Prin căderea în neascultare, Adam experimentează un alt mod de a relație cu Dumnezeu. Pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost ruptură în această relație, ceea ce trebuia să se întâmple de acum înainte trebuia să fie re-legare. Așa cred că a apărut religia = re-legare. Prin ceea ce face, Dumnezeu îi arată lui Adam viața care se cere trăită în viitor, cu aspectele apărute acum, când toate s-au schimbat. Dragostea lui Dumnezeu pentru El era aceeași, manifestarea avea să fie alta. Apariția jertfei nu avea drept scop schimbarea lui Dumnezeu, ci trebuia să-l schimbe practic pe un Adam care știa teoretic că plata păcatului e moartea. De-asta închinarea presupunea și aducerea unei jertfe. Cain a știu asta. A preferat ca altarul pe care se aducea jertfa să fie împodobit precum mesele vegetarienilor la ziua recunoștinței: cele mai frumoase roade pe care pământul le-a dat ca urmare a muncii lui Cain (nu se pune partea lui Dumnezeu în ceea ce privește agricultura). Cum arăta altarul lui Abel? Un miel înjunghiat: sânge și moarte. Cu ce trebuie să ne îmbătăm astăzi pentru a „hotărî” să credem că viața în esență e frumoasă și binele va învinge, noi fiind cei buni? Sau cum ar modela gândirea și faptele noastre acceptarea faptului că viața în esența ei e dramatică (realismul, asta însemnând adevăr, nu poate duce la depresie. Sinuciderea nu există). De unde poate veni atitudinea omului mulțumit de fapta lui, spunând lui Dumnezeu:„e ok, după cum vezi sunt în stare să rezolv problema vieții prin propriile puteri!” Urmarea „sărbătorii” la care au participat Cain și Abel? Un Abel care primește pacea și liniștea în suflet și un Cain care pleacă de acolo mai rău ca la venire! Interesant: un Abel care Îl cunoaște bine pe Dumnezeu și primește de la acesta pacea sufletească, dar nu și asigurarea că în viața lui nu vor fi probleme din cauza lui Cain; un Cain care nu pleacă împlinit sufletește, dar care are puterea să îl omoare pe Abel. Cain greșit, religie puternică. Abel drept-credincios, o religie pe care cea puternică o poate călca în picioare. Unde e Dumnezeu??? Relax, e acolo unde trebuie să fie. Abel nu murmură, ci apropiindu-se în caracter de Dumnezeul lui, e gata să moară așa cum a făcut Maestrul... Dacă pentru el a fost nevoie de o jertfă, atunci e gata la rândul lui să devină jertfă pentru alții. Contează modul de închinare? Da, altfel nu putem vorbi despre adevăr (nici nu e cazul, dacă tot se cultivă modernismul și i se consumă cu atâta poftă fructele...). Un rezultat al închinării greșite: nemulțumire și supărare, rezultate ale unei închinări nu după felul indicat de Dumnezeu, exteriorizarea acestei stări însemnând uciderea lui Abel. Altfel spus, cunoașterea greșită a lui Dumnezeu duce la o închinare greșită și apoi la fapte oribile. Religia înseamnă sinceritate, dar înseamnă și dorința de a-L întâlni pe Dumnezeul tău! Fără o cunoaștere a lui Dumnezeu, viața religioasă e un chin, iar viața în general va fi plină de neînțeles. Cunoaștere precede fapta, ăsta e mersul normal al lucrurilor. Nu te simți bine între oamenii care se închină în felul lor, altfel decât al tău? Caută să înțelegi de unde vine diferența. Și mai mult decât atât: dacă felul tău de închinare vine de Sus, atunci îi vei iubi, indiferent de faptele lor. Omul Bun, așa cum este El... Închinarea e un act simplu, dar plin de trăire spirituală.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu