Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată.” Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” Moise a zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” Atunci Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău, Aaron, levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta; şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui. Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut. El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu. Ia în mână toiagul acesta, cu care vei face semnele.” (Cartea Ieșirii, cap.4, vers.10-17)
Târziu s-a prins Moise că nu de un om cu vorbire ușoară are nevoie Dumnezeu în lucrarea Lui, că mai degrabă ar trimite pe unul cu o credință cât un bob de muștar, pe unul care să poarte hotărât toiagul, pe unul care să tacă și să facă. Nu de alta, dar mulțimea cuvintelor fără acoperire a adus creștinismul unde este acum. Și unde altundeva este acum, dacă nu într-un loc din care doar Dumnezeu cu oamenii lui hotărâți și ascultători îl mai pot salva...
